Instanta a respins astfel cererea Forumului Crestin ""Noua Dreapta"" de suspendare a efectelor actului prin care a fost incuviintata manifestarea.
CONTROVERSAT. Potrivit contestatarilor, organizatorii mitingului ar fi avut alt scop decat cel pe care l-au declarat Primariei Capitalei, dar acestia nu au reusit sa-i convinga pe judecatori de existenta unor astfel de aspecte. Parada homosexualilor romani nu este o premiera in Bucuresti, iar la manifestatia de astazi sunt asteptate peste o mie de persoane. Incuviintarea unui astfel eveniment a starnit insa vii controverse, iar Patriarhia Romana si-a manifestat joi public dezaprobarea fata de marsul homosexualilor. Fetele bisericesti au catalogat manifestatia drept ""un atentat la moralitatea vietii publice, la institutia sacra a familiei si un pericol pentru formarea generatiilor tinere, prin expunerea lor la corupere morala"". (M. Pasa)
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Leo Messi stabilește un record istoric înainte de Cupa Mondială 2026:...
Sursa: kudika.ro