Traian Basescu nu a obtinut o mare victorie nici in ceea ce priveste ratificarea Tratatului de aderare la UE. Un oarecare calendar era deja stabilit, un calendar care sa impace si capra, si varza: tentativa de ratificare in Adunarea Nationala in iunie, tentativa de ratificare in Senat in octombrie. Ratificat - eventual - in Adunarea Nationala, Tratatul nu are nici o valoare inainte de a trece prin Senat, unde votul va avea loc dupa prezentarea ultimului raport al Comisiei Europene (programat la mijlocul lui septembrie, ne informeaza chiar ministrul roman al Integrarii, Anca Boagiu). Daca Raportul va recomanda aderarea la 1 ianuarie, procesul de ratificare va continua in ritm sustinut, astfel incat sa fie incheiat la 31 decembrie 2006. Daca Raportul va recomanda amanarea aderarii cu un an, ratificarea va astepta alegerile prezidentiale si legislative, care sunt programate in primavara anului viitor. Ea va avea loc pana la 31 decembrie 2007, adica "in timp util", dupa cum a afirmat Traian Basescu citandu-l pe omologul - si noul sau prieten - Jaques Chirac.
Si totusi, desi pe fondul relatiilor bilaterale, aceasta vizita nu aduce nimic nou, ea marcheaza un moment important. Si anume, un moment important in evolutia lui Traian Basescu. Este suficient sa evaluam declaratiile exaltate ale sefului statului ("Parlamentul va vota in unanimitate ratificarea", " Franta ne-a sustinut intotdeauna pentru aderarea la NATO si UE", "Franta sustine fara rezerve aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007") pentru a ne da seama ca s-a petrecut o revelatie. Dupa ce a surfat la suprafata apelor politicii internationale, Traian Basescu incepe sa descopere din ce materie este fabricata aceasta mare necunoscuta - pana mai ieri - pentru el. Nu era o mare filosofie sa stii ca integrarea in UE trece mai degraba pe la Paris decat pe la Washington, dar e poate dificil sa treci peste umorile personale.
Mai bine mai tarziu decat niciodata - Traian Basescu descopera Parisul. Intr-o buna zi, se va apleca poate si asupra chestiunilor de profunzime, pe care Jaques Chirac a incercat sa le lanseze la apa pe parcursul intrevederii: viziunea Frantei asupra constructiei europene. Viziune care nu se impaca prea bine nici cu atlantismul isteric al unor cercuri de la Bucuresti, nici cu opiniile extravagante asupra granitelor europene promovate in diferite combinatii de la Cotroceni.
Altfel, problemele bilaterale, care contin dosare uneori explozive, au ramas neatinse pe principiul ca s-o gasi, totusi, cineva care sa se ocupe de ele: sutele de mii de romani care lucreaza la negru, gainarii care umplu paginile ziarelor in detrimentul unei majoritati tacute care munceste pe branci, lipsa unor acorduri bilaterale care sa reglementeze prezenta acestora pe piata muncii din Franta, recunoasterea diplomelor, subtierea investitiilor si schimburilor economice... E drept ca, pentru toate acestea, trebuie sa bagi mana in aluat si sa framanti painea, dupa cum spun francezii, in timp ce ca sa obtii, o data la 6 luni, o declaratie de bune intentii nu-ti ia decat drumul pana la Paris.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro