Politica si afacerile tarii, pe mana violentilor

Bataia e rupta din rai! Eu te-am facut, eu te omor! Te omor cu mana mea! Acestea sunt vorbe pe care le auzim din frageda pruncie, cum spune un cliseu vestit. Faptul ca, pentru balcanici, dar in special romani, violenta este nu doar acceptata, ci chiar incurajata ca o optiune sigura, si poate unica de a obtine performanta, devine din ce in ce mai grav si creeaza sechele nu doar culturale, ci si socio-profesionale.
Copilul batut, nu doar la cap, ci cu parul, palma, batul, va deveni un adult care va bate, la randul sau, va lovi, sau, in cel mai bun caz, se va bate doar cu pumnul in piept. Recursul la violenta, si nu la morala, se observa in toata fiinta noastra. In politica, afaceri, cultura, chiar filosofie, mitul vio-lentei ancestrale e prezent si naste prozeliti.
Recenta initiativa a deputatei Mona Musca, fost ministru al Culturii, impreuna cu organizatia ""Salvati copiii"", de a promova un proiect de Lege care sa se refere strict la acest domeniu este nu doar inceputul unei vieti normale, decente, bazata pe intelegere, respect, sentiment, ci si un punct de cotitura pentru traditiile noastre barbare.
O natiune crescuta in bataie si vorbe de ocara va da, fiindca altceva nu stie, personalitati capabile de cruzime, duritate de limbaj si comportamentala, amenintare si santaj. Rezolvarea tuturor piedicilor prin manifestare violenta, prin strategii de tip capcana au devenit exemplu de bun management si bun marketing, pana la urma. Si in politicile de resurse umane, un derivat al bataii rupte din rai! - dezbina si stapaneste! - e la rangul de revolutie in materie de manipulare, coordonare si simulare, practic, a unor acte de conducere.
Oamenii crescuti in violenta conduc companii prin metode violente, determina abordari abrupte si coincidente stranii. In lumea de azi se consuma enorm de multa energie in lumea raului, in razboaie, conflicte, intifade, tensiuni inter-etnice sau religioase.
Toate pornesc, pana la urma, de la modelele culturale. De la ceea ce crede omenirea de azi ca ar fi facut, daca ar fi trait, stramosii nostri.
Fireste, nu avem cum, noi, romanii, ca natiune nici prea mare si nici prea prospera, sa definim un concept de lume moderna si sa-l impunem in intreaga civilizatie. Dar avem posibilitatea ca macar aici, in leaganul dacilor si-al romanilor, sa dovedim ca nu e totul pierdut, ca sentimentele primare ale umanitatii au fost cu precadere pozitive, optimiste, generoase.
Cand vom inceta sa ne mai azvarlim copiii in cusca, pentru a nu se curenta, cand vom inceta sa-i mai batem pentru o nazbatie sau o nota proasta, cand vom inceta sa ii mai expunem violentelor conjugale, atunci vom putea avea pretentia de la ei sa conduca politica si afacerile tarii intr-o maniera caracterizata de bun-simt, practic si onest. E prea mult?

---

Despre autor: