Caracas, august 1974. Jean-Francois Revel il intalneste pe Carlos Rangel. Asa cum marturiseste, Revel va lega cu sclipitorul ganditor venezuelan ""o puternica prietenie personala si o fratie intelectuala"". Cu o modestie nu tocmai comuna intelectualilor, Rangel il roaga sa se uite peste cateva pagini. Ajuns la Paris, Revel realizeaza ca are in maini miezul de foc al unei analize extraordinare. Coordonator al unei editii la Editura Robert Lafont, ii ofera imediat un contract lui Rangel. Asa se explica cum celebra Del buen salvaje al buen revolucionario a aparut pentru prima oara (1976) in franceza - Du bon sauvage au bon revolutionaire - , si nu in spaniola.
Paris, iunie 1994. Ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppe, organizeaza un dineu in onoarea lui Octavio Paz, laureatul Nobel pentru literatura din 1990. Revel se afla printre invitati: universitari, filozofi, diplomati, sociologi si jurnalisti. Spre stupefactia sa, mai toti invitatii vorbesc cu un aplomb de mari experti despre America Latina si nici unul nu pare interesat de ce ar avea de spus despre continentul sau cel care a scris Labirintul singuratatii si Capcaunul filantrop. Jenat de aroganta colectiva a expertilor si la indemnul lui Alain-Gerard Slama, cunoscut istoric si jurnalist francez, Revel ii pune lui Paz o intrebare referitoare la unele din evenimentele zilei in Mexic. Revel nu e deloc surprins sa vada ca asistenta nu e prea entuziasmata de raspunsul lui Octavio Paz, caci luciditatea este rareori binevenita printre experti.
Paris, 1952. Sub pseudonimul Jacques Severin, Revel publica in Esprit un rechizitoriu extrem de dur si de bine documentat la adresa sistemului nationalist mexican. Cum Octavio Paz se afla in acel moment la Paris ca atasat cultural in cadrul ambasadei, Guvernul mexican este absolut convins (si absolut aiurea!) ca tradatorul care a scris articolul nu poate fi altcineva decat Octavio Paz. Acestuia ii trebuie un efort urias spre a-si dovedi nevinovatia. In ce-l priveste pe cel care devenise bunul sau prieten, dupa 42 de ani de la acel episod amuzant Revel ii spune lui Paz: ""Cum tot ai reusit sa te descurci, trebuie sa-ti marturisesc ca relatarea ta ma umple de bucurie. Ce ar putea fi mai flatant pentru mine decat sa aflu ca Guvernul mexican a atribuit paternitatea unuia din textele mele de tinerete unui viitor laureat al Premiului Nobel"".
Ottawa, 3 mai 2006. Iau micul dejun cu RWS la celebrul Hotel Fairmont Chateau Laurier. Stiind ca am privilegiul sa-l cunosc pe Revel, RWS imi spune: ""Nu stiu daca acesta este cel mai potrivit moment pentru tine sa afli, dar trebuie sa vezi ziarul"". Apoi imi da pagina de necroloage a ziarului The Globe and Mail. O deschid si simt cum ma clatin. Stiam de ceva vreme, chiar de la el, ca Monsieur Revel nu se simte tocmai bine, dar nu exista nicicand ""cel mai potrivit moment"" ca sa afli de disparitia unui gigant care te-a onorat cu prietenia sa.
Washington, 8 mai 2006. Dupa trei saptamani de absenta, ma aflu din nou in biroul meu si am in fata spalturile numarului din democracy-at-large dedicat Americii Latine. Imi este imposibil sa scot numele lui Jean-Francois Revel din caseta comitetului de redactie. Explic redactorilor revistei ca Revel trebuie sa fie cu noi in aceasta editie a revistei. Dragostea sa pentru acest univers, profunda cunoastere a acestei lumi fascinante, in misterele careia m-a introdus cu tact si fermitate, sprijinul sau de neclintit pentru analiza lucida a realitatilor latino-americane constituie pentru mine o mostenire fara pret.
Odihneste-te in pace, cher ami.