Ciudata tara si Romania asta a noastra. Sau nu ea o fi ciudata; ciudati suntem noi, cei care o locuim, sa nu spun ca o populam. Aproape nimic nu se-ntampla la fel ca la vecinele noastre sau ca la fostele surate de "lagar socialist". Mai peste tot, fostele partide comuniste, de exemplu, au reusit sa faca "drumul crucii", sa se spovedeasca, sa se lepede de cateva din marile lor pacate (dar si de un numar semnificativ de pacatosi fruntasi), sa se reformeze si, incet-incet, sa devina forte politice acceptate in jocul democratic.
La noi, partidul considerat de multa lume ca "mostenitoare a PCR", adica FSN-FDSN-PDSR-PSD, nu a facut niciodata un demers convingator de a se lamuri cu trecutul de dinainte de 1989. A fugit, ca dracu’ de tamaie, de sintagmele "socialist" sau stanga, acceptand cel mult pozitionarea, declarata desigur, in zona de centru-stanga a spatiului politic. Obsesia principala a acestei formatiuni a fost de a-si cauta originea si legitimitatea in Revolutia din Decembrie 1989. Energiile (atatea cate erau) doctrinare, ideologice s-au consumat in incercarea de a demonstra ca PDSR (este cel mai cunoscut si poate si cel mai blamat nume din cate a purtat acest partid) este un "emanat al revolutiei", ceva ce s-a nascut pe "baricade". Chit ca in foarte multe cazuri fie ca nu s-a tras nici un foc, fie ca cei care au tras au fost rapid avansati in grad, fie ca baricada nu a avut menirea de a delimita si desparti doua lumi ci, mai degraba, de a crea o confuzie care dureaza pana azi.
In aceasta alcatuire politica, avand toate aparentele de mastodont, au avut loc cateva zguduiri, miscari care, oriunde in alta tara, ar fi trebuit sa aduca dupa sine mai multa limpezime, chiar reforma, doctrinara, organizatorica si umana. In 1992, FSN se scindeaza. Petre Roman castiga cu o "motiune", culmea, pregatita de chiar cativa consilieri ai lui Ion Iliescu. Rezulta un partid, PD, care in scurt timp isi va devora mai toti liderii, inclusiv pe Petre Roman, si, sub conducerea lui Traian Basescu, ajuns intre timp presedinte de tara, o va vira tocmai spre polul opus, spre dreapta dreptei, adica la populari.
In 1997, un alt grup, bazandu-se exclusiv pe presupusa forta mediatica a catorva lideri, destul de cunoscuti la vremea respectiva, incearca intemeierea a ceva mai curat, mai putin compromis, mai modern... Cu toate astea, batalia principala s-a dus, si in 1997, pentru Ion Iliescu. Cine reusea sa-l aiba pe Ion Iliescu alaturi, avea asigurat automat 15-20% din preferintele electoratului. "Batranul" Iliescu stia, insa, ceea ce nu stiau cei cinci naivi din fruntea ApR: ca sa tii la un loc un partid iti trebuie si bani si stapanirea haturilor organizatorice. Or, nici fraiele organizatorice, nici banii nu erau la Melescanu, Boda sau Cosea. Erau la Nastase, Mitrea, Hrebenciuc, Cozmanca si altii. Iliescu a optat pentru acestia din urma. Si, in 2000, a castigat impreuna cu ei si presedintia, si majoritatea parlamentara si guvernul. (ApR, slabit, cu o parte a fortelor predate de mult PDSR-ului care-si infiltrase oamenii in ApR ca in casul proaspat, cu o alta parte trecuta la PD, ajunge, cu ceea ce i-a mai ramas, sub comanda lui Melescanu si, culmea, Viorel Catarama, in curtea PNL).
Guvernarea, sub Adrian Nastase, devine mai coerenta si mai eficienta. PDSR inghite micutul PSDR, condus acum de catre dl Athanasiu (Apropo, mai stiti ceva de el? Traieste inca? E in Romania?), dar parasit de, intre timp raposatul, Sergiu Cunescu si devine PSD. Internationala Socialista primeste la sanul sau pe "social-democratii" romani si intoarce, urat, nepoliticos si neoccidental, spatele catre PD, desi acesta era membru recunoscut al familiei socialiste. In tara, insa, lucrurile scapa de sub control si iadul coruptiei, imposturii, clientelismului, hotiei, bacsisului ordinar face din epoca fanariota un mic si neprihanit copil.
PSD ajunge, de departe, partidul cu cei mai multi lideri, de la centru si teritoriu, milionari in dolari. Si sa te tii reprezentant si aparator al saracilor si napastuitilor de soarta!
Dupa pierderea puterii, PSD se prabuseste pur si simplu, iar fostii sai conducatori, incepand cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, au inceput sa bata cararile spre Parchet. Nu discut acum cat este procedura juridica fireasca si cat motivatie politica in stil dambovitean in aceste lucruri.
As incerca, insa, sa spun ceva mai transant chiar decat s-ar astepta.
Dl Ion Iliescu a stiut tot timpul ce se intampla si in interiorul partidului si in grupul de oameni din jurul domniei sale. Dar dl Ion Iliescu nu a vorbit niciodata clar, cu subiect si predicat. Considera ca nu trebuie sa nominalizeze, ca nu e nici dreptul, nici treaba sa aratarea cu degetul, "impungerea" concreta, nominala si inlaturarea celor prea suspectati (nu cred ca fara temei) de coruptie si "capitalism de cumetrie". Nu s-a folosit niciodata de puterea reala pe care o avea, ca presedinte de tara sau ca presedinte de partid, pentru a reforma si primeni partidul al carui fondator este considerat.
Vrea, nu vrea, dl Iliescu trebuie sa recunoasca faptul ca azi instantele politice internationale nu-l considera reprezentativ pentru o stanga moderna. Trecutul ante si postdecembrist atarna prea greu. Ca si varsta.
Vrem, nu vrem, trebuie sa recunoastem, insa, si noi si altii, ca, pe plan intern, in tara, Ion Iliescu dispune si acum de un electorat suficient de mare pentru orice partid in vederea accederii in parlament.
Dlui Mircea Geoana si altor lideri PSD nu le e frica de Petre Roman si al sau Pol (cum ii place acestuia sa creada). Ii doare in cot! Le e frica, insa, ca Ion Iliescu ar putea pleca spre o alta formatiune. Si atunci ar duce dupa sine vreo 8-10 procente. Politica e parsiva, pana si la aritmetica. In politica 8%, sa-i ai sa nu-i ai, fac, de fapt, 16%. Asa ca, dle Iliescu, vreti, nu vreti, beti aghiazma si ramaneti la PSD. Pentru ca nu exista azi vreo formatiune politica de "stanga" din exteriorul PSD care sa nu se sufoce sub greutatea a 8-10% din voturi. Or, dumneavoastra nu o sa va incumetati niciodata sa faceti un alt partid.
Ce e trist, e ca PSD nu pare a fi in stare sa-si revina. Aceiasi papusari il leaga mereu de cate un soclu, de pe care, periodic, dau de-a berbeleacul cate un bust. PSD ar trebui sa recurga la niste ghicitori in fenomene ciudate pentru a intelege cum se face ca cei 15-20 de mii de sindicalisti iesiti saptamana trecuta pe strazile Bucurestiului pentru a protesta impotriva conditiilor lor de viata mizere, impotriva actualului guvern de dreapta, atunci cand treceau prin fata sediului celui mai mare partid "de stanga", PSD, scandau: "Hotii! Coruptii! Matusa Tamara!". Asta e. Iar PSD ramane incremenit in lipsa de proiect si crede ca daca i-a luat capul lui Nastase, gata, si-a ispasit pacatele si are binecuvantarea multimilor. Nu, PSD nu este, sau nu mai este sau inca nu este o forta credibila, cu atat mai putin o alternativa la actuala guvernare.
Sigur, afirmatia lui Petre Roman ca este nevoie de "o constructie politica, menita sa fie o alternativa puternica a stangii romanesti la actuala guvernare de dreapta" estre ca o axioma, nici nu are nevoie de demonstratie. Problema e ca Petre Roman cu a sa "forta democrata" (partidul acesta, ca si Partidul Socialist "CT Petrescu" - stie cineva cine e presedintele acestui partid, despre care n-am mai auzit nimic de prin 1990 sau "Alianta Socialista" nu pot fi depistati nici din cele mai performante seismografe politice!) nu este un "constructor de partid". (Asa cum nu este nici Ion Iliescu.) Or, "forte politice" de zero si ceva la suta, oricat le-ai aduna si inmulti tot nu ajung nici macar la 3%. Atunci cum sa fie alternativa? Polul acesta social, fara un proiect politic nou, pentru o Romanie post-aderare, fara lideri cunoscuti si credibili, seamana mai degraba cu un dric la care nu e inhamata nici macar o martoaga, dar care are un vizitiu imbracat in livrea. Ceea ce-ti atrage atentia este doar schimbarea de look a lui Roman, un tanar de 29+1 an, care peste cateva zile implineste 60. Parul lui blond, fara nici un ghiocel la tampla, s-ar putea sa mai pacaleasca niscaiva pensionare de la fosta Apaca.
Voi fi poate prea dur si, ca atare, nedrept, dar nu pot sa nu spun ca tot ceea ce am vazut ca roieste in jurul Polului Social (nu neaparat la sedinta de somno-terapie de la Romexpo, din 23 mai a.c.), poate cu exceptia dlui Ion Iliescu, mi s-a parut ca seamana mai degraba cu un fel de cavou. Cavou de idei, de visuri, desuete, de megalomanii expirate de figuri de trista amintire, de partidulete de tabachera, de "lideri" sindicali, care s-au cardasit cu oricine ar fi avut macar minime sanse la un moment dat, de la PNTCD, la PDSR, ApR, PRM si amusina hulpavi sa vada daca e rost de vreun pol la acest Pol. Poate vom reusi si noi odata sa ne scuturam, sa ne bagam capul sub un dus rece si sa ne trezim din cosmar. Altfel, imi vine sa zic ca decat o groaza fara de sfarsit, mai bine un sfarsit groaznic.