Cei aflati la guvernare se pregatesc de bilantul primelor cinci sute de zile. Evenimentul a fost anuntat de mai bine de o luna si sunt convins ca la pregatirea lui participa o sumedenie de experti in stiinte politice, administrative, economice si cosmetice. Cred ca putem vorbi, deja, de o victorie de imagine: pentru prima data Alianta D.A. prevede cu exactitate un eveniment si pare capabila sa se pregateasca pentru el. Carcotasii vor spune ca evenimentele certe sunt usor de prezis si ca momentele festive sunt cel mai lesne de organizat. Eu sunt mai optimist, cand e vorba de alianta oranj nimic nu e cert, nimic nu e usor. Daca reusesc sa-si organizeze serios si din timp lauda de sine, in cativa ani vor ajunge sa se poata mobiliza si pentru inundatiile de anul asta, de pilda.
Adevarul este ca avem de-a face cu o guvernare care a in-ceput sub semnul catastrofei si s-a straduit sa continue cu seriozitate pe aceasta linie. Privind scurta ei istorie iti vine in minte capitolul din cartile de scoala despre legatura dintre om si natura in opera diversilor scriitori.
Chiar din primele zile, cand Guvernul introducea cota unica de impozitare, un tsunami urias lovea Asia. Cateva luni mai tarziu, cand cresterea economica incepea sa scada si inflatia sa iasa din matca, au inceput inundatiile. In iarna, cand factura la intretinere a ajuns la nivelul salariului mediu, ne-am trezit pe cap cu gripa aviara.
Sigur, nenorocirile naturale nu pot fi puse pe seama guvernarii de azi. Ea este o nenorocire artificiala, facuta de mana omului, stim si despre ce om e vorba. Guvernul nu are nici o legatura cu inundatiile, cu gripa aviara sau cu pesta porcina. De fapt, Cabinetul Tariceanu nu pare a avea legatura cu nimic.
Am trecut prin cinci sute de zile de guvernare din balon. Ministrii plutesc pe deasupra realitatii, sus de tot, acolo unde nu vine apa, nu ataca gaina, nu moare porcul. Din cand in cand mai dau din mana ca sa goneasca vreun norisor sacaitor, iscat de presa sau de opozitie. Din cand in cand se mai apleaca peste bord ca sa priveasca in jos, vad apa unde trebuia sa fie pamant si fluiera a paguba. Vad pamant unde trebuia sa fie autostrada si ofteaza resemnati. Vad caini unde ar trebui sa fie oameni si fac speriati un pas inapoi. Ce tara stranie! A cui o fi? Cum s-o chema?
De acolo, de sus, e mult mai lesne sa vezi in departare. Uniunea Europeana pare la doi pasi. Ministrii sufla in balon ca sa-l indrepte in directia dorita, trag sfori, mai arunca din cand in cand ceva balast care se zbate si tipa in drumul lui spre terra incognita de dedesubt. Ici-colo, omuleti care agita stegulete rosii incearca sa le indice drumul.
E cat se poate de limpede ca guvernul din balon ar vrea sa intre de unul singur in Europa. Membrii lui nu stiu insa ca au de-a face cu un balon captiv. De undeva de sub nacela pleaca spre pamant o franghie lunga care il leaga trainic de toate nenorocirile de dedesubt. E o franghie imposibil de taiat, cel putin de catre cei din balon.
Guvernarea din balon a transformat viata de fiecare zi in sport extrem. Iar perspectiva unei opozitii din balon i-ar putea lasa pe cei nevoiti sa practice acest sport fara nici un fel de echipament de protectie.