Basescu, Darwin si aviara

Gospodariile rurale din Capitala si-au semnat condamnarea. Tolerate ani la rind de toti primarii, au adus molima in cetate. Dar asa se razbuna evolutia cind e impiedicata.

Putini sint cei care credeau ca taranii de oras vor putea fi convinsi sa-si lepede apucaturile invechite, aduse cu ei din cimpiile Baraganului ori din catunele subcarpatice, atunci cind, in secolul trecut, parintii lor au descalecat in mahalalele Bucurestilor. Este vorba despre o specie aparte de bucuresteni, pe care nici Lis, nici Basescu ori Videanu nu au putut sa o inalte la statutul de cetatean al unei capitale moderne. Si daca nu au putut sa o inalte, nu au incercat nici macar sa scape de ea intr-o maniera civilizata.

Uitati pe strazi fara canalizare, inecati in praf vara si in mocirle toamna, citeva mii de oameni traiesc in Bucurestiul anului 2006 impartind curtea si casa cu fel de fel de oratanii. De la gaini la curci si bibilici, zburatoarele amintesc de inapoierea unui oras ce nu a reusit sa isi mentina cetatenii pe paliere de dezvoltare apropiate. Inapoiere care nu e asa de noua. Desi era mentionat ca micul Paris, trebuie spus ca, in momentul in care Dimitrie Gusti infiinta Muzeul Satului, la nici o zvirlitura de bat se puteau vedea gospodarii identice, in deplina stare de functionare. La fel cum se pot vedea si azi.

Pina la urma este vorba despre evolutia speciei. O specie urbana de oameni ce isi arunca de pe craca evolutiei in neant ramasitele rurale. Multi le pling de mila. Si au dreptate. Acei oameni, in curtile lor strimte si cu bruma de pasaret cu care isi umplu matele, nu au nici un viitor in Bucuresti. Nu au avut niciodata, dar incapatinarea de a privi acest lucru in fata, refuzul de a recunoaste ca vremurile s-au schimbat si ca locul lor nu mai este aici le-au prelungit agonia. Nu s-au retras spre acele zone unde constiinta lor de tarani si obiceiurile ce deja le curg prin singe nu deranjeaza pe nimeni si nu ii pun nici pe ei in postura de curiozitati, de dinozauri ai modernitatii. Iata cum insa, inainte ca prevederile europene in ceea ce priveste disparitia oricarui picior de animal sau pasare din incinta unui oras sa intre in vigoare, aparitia unei molimi ii condamna pe acestia la extinctie. Nici un primar nu va mai permite ca intr-o aglomerare urbana de talia Bucurestiului sa se auda cotcodaceli si alte sunete pasaresti prin curti. Gripa aviara a semnat condamnarea relicvelor. Paradoxal, ea va ramine in istoria Bucurestiului ca momentul in care gospodariile specifice secolului al XIX-lea isi vor pierde motorul de functionare, intrind usor, dar sigur, in legenda.

Or fi ei tarani si poate ii putem numi si inapoiati din punctul de vedere al progresului inregistrat de oras, dar mult mai mare este pata pe care aviara a aruncat-o pe obrazul bucurestenilor de bloc sau de vila. Crezind ca sintem evoluati, am tolerat linga noi un balast istoric ce a provocat un dezastru in maniera medievala: a introdus o molima in cetate.

---

Despre autor: