Mi se intampla sa-mi umble prin minte cate o melodie, daca am noroc va fi tema din Concertul Italian de Bach sau ceva disonant, cu multe alamuri, din Prokofiev, poate vreuna dintre compozitiile moderne care ii fac pe cei din casa sa ma intrebe daca am cumparat discul in urma pierderii unui pariu, daca nu cine stie ce cantec banal din anii a€™50 sau a€™60, ceva din repertoriul maestrului Bulumac
de la carciuma ""La rate"" din Herastrau sau chiar un fragment de romanta cu un text insuportabil: ""Unde sunt iluziile mele, care le-am avut, am tinut atata la ele, de-aia le-am pierdut..."". Regretabil, dar adevarat.

Unde sunt, de pilda, OZN-urile tineretii mele indepartate? Le-a alungat internetul care nu suporta pozele trucate grosolan, care scoate in evidenta capacitatea de comunicare cel putin modesta a celor care pretind ca au fost rapiti de extraterestri, care ii prinde cu ocaua mica pe cei care au fost martorii unui fenomen inexplicabil. Mai rau, un foarte serios, foarte documentat si aparent impartial raport britanic ajunge la o concluzie care ne poate starni melancolia, exista OZN-uri, dar ele nu sunt de origine extraterestra. Pana una alta.
Ce s-a ales de uneori fiorosul, alteori blandul si bunul Yeti, abominabilul om al zapezilor din Himalaya, fara a-i mai pomeni pe verii sai nord-americani, Bigfoot si Sasquatch ? Ne-au ramas picturi murale prin Bhutan, relatari ale pastorilor locali, fotografiile unor talpi gigantice, o bucatica de piele asemanatoare cu cea omeneasca, un deget mumificat si marturia unui explorator orbit de stralucirea zapezii si aproape inghetat, un anume capitan da€™Auvergne, care sustinea ca a fost salvat de creaturi inalte de aproape doi metri si jumatate pe undeva prin Sikkim.
In Scotia, monstrul din Loch Ness, alintat cu diminutivul Nessie, supravietuieste doar gratie unor fotografii de mult dovedite ca falsuri, fapt confirmat chiar de catre fotograf. O explicatie la moda: Nessie este un plesiozaur ramas in zona inca din era mezozoica, care nu are nevoie nici de mijloace de reproducere, nici de iesiri la suprafata pentru a respira, ceea ce l-ar face mai vizibil decat Sharon Stone. Entuziastii nu se lasa, unul dintre ei afirma ca de fapt Nessie este urmasa (urmasul?) unui elefant fugit dintr-o gradina zoologica sau un circ si adaptat la viata de apa dulce. La ce misterioase abisuri ale psihicului uman face apel povestea asta, marea primordiala, dorinta de mister, goana dupa o vaga si iluzorie libertate?
Acum mai bine de 400 de ani, astronomul Edmund Halley, inainte de a descoperi cometa care avea sa-i aduca o meritata celebritate, lansa o teorie care sustinea ca Pamantul este compus dintr-o serie de sfere concentrice, fiecare cu atmosfera, magnetismul si rotatia ei, incercand sa explice unele anomalii magnetice. Au fost gasite explicatii mai plauzibile, dar ideea unei Terre gaunoase a refuzat sa dispara. Intre 1838 si 1842, o expeditie destinata demonstrarii acestei teorii a reusit sa produca harti detaliate ale statului Oregon si nimic altceva. Nu conteaza. Asociatia Pamantului gol pe dinauntru mai are si astazi peste patru sute de membri in 30 de tari.
Mai exista inca o multime de oameni care mai cred in puterea cristalelor, prilej pentru mari succese comerciale care nu par a fi insotite de efecte masurabile si/sau reproductibile. Cel putin asa sustin unii amici consumatori de alcool care s-au uitat intr-un ametist sperand sa se trezeasca. Le-a trecut euforia si au adormit. Poate ca au si visat...
Ce anume? Poate ca despre Elvis, viu si nevatamat, locuind fie intr-un obscur orasel de provincie americana, fie pe o insula misterioasa, alaturi de JFK si de Marilyn Monroe, poate despre reaparitia printesei Diana. Oameni care cred ca moartea nu este sfarsitul vietii, ci doar al celebritatii. Oameni care au uitat ca odata si odata fiecare locuitor al planetei va fi celebru, insa doar pentru un sfert de ora, cum spunea Andy Warhol.
Alte iluzii? Functia terapeutica a aromelor? Pericolul radiatiilor emise de cuptoarele cu microunde, de telefoanele celulare, de liniile electrice de inalta tensiune? Nu se poate lupta cu asemenea idei, asa cum nu poti infrange ceata atacand-o cu sabii sau lanci.
Sa nu uitam de telepatie si de alte nenumarate forme de perceptie si activitate extrasenzoriale, mereu discutate, nicicand dovedite, sistematic contestate, dar imposibil de alungat din paginile ziarelor, din emisiunile de televiziune. Nu avem ce face, ideea ne atrage.
Asa cum suntem atrasi de povestile cu zane, cine ar putea rezista unor frumuseti sumar imbracate, inzestrate cu aripi iridescente si cununi florale, asa cum iubim ingerii, in viata si in literatura.
Ne-ar fi greu fara iluzii, fara legende, fara povesti greu de crezut, dar care suna foarte, foarte agreabil. Eu unul ma multumesc, vorba sa fie, cu nemuritoarea poveste a pixului spatial, proiectat pentru utilizarea in imponderabilitate, in vid, sub apa, oriunde si oricand. Proiect lansat de NASA, lucru deloc surprinzator, care a reusit sa aduca pretul unui asemenea pix la mai bine de un milion de dolari. Rusii, mai simplisti, mai saraci, mai practici, s-au folosit de creioane banale. Cine crede povestea asta crede precis si in povestile cu zane.