Tinta de inflatie pentru 2006 ramane la 5% plus/minus un punct procentual, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Banca Nationala anticipeaza, incepand cu luna mai, o iesire din intervalul optim datorata cresterii accizelor la alcool si

Tinta de inflatie pentru 2006 ramane la 5% plus/minus un punct procentual, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Banca Nationala anticipeaza, incepand cu luna mai, o iesire din intervalul optim datorata cresterii accizelor la alcool si tutun. "Din calculele realizate cu datele din prezent, anticipam un impact asupra preturilor de consum de 1% prin majorarea impozitelor indirecte la tutun si alcool", a adaugat oficialul bancii centrale.
In acelasi timp, Isarescu a avertizat asupra pericolului pe care il reprezinta majorarea preturilor administrate fara un calendar precis.
"Orice anunt creeaza presiune inflationista. Am solicitat un calendar clar, precis, transparent. Fara un astfel de program nu putem anticipa exact evolutia inflatiei", a declarat guvernatorul. In luna aprilie, inflatia anualizata a coborat, pentru prima oara dupa 1990, la un nivel situat sub 7%.

Preturile administrate, bomba cu ceas

Preturile administrate au fost majorate in perioada aprilie 2005-aprilie 2006 cu 9,2 procente, cu 5% sub asteptarile bancii centrale, a precizat guvernatorul Mugur Isarescu. "Preturile administrate au evoluat mai bine si datorita aprecierii din aceasta perioada a monedei nationale, unele tarife, cum ar fi la telefonie, fiind chiar in scadere", a adaugat guvernatorul BNR. Pe parcursul anului 2005 leul a inregistrat o apreciere nominala de 4 procente.
In raportul asupra inflatiei, BNR precizeaza ca magnitudinea si calendarul ajustarilor de preturi administrate reprezinta surse de incertitudine.
Potrivit aceluiasi document, modificarile aduse Codului fiscal ar putea influenta si ele tinta propusa pentru 2006. "In acelasi timp, relaxarea politicii fiscale si, posibil, si a politicii de venituri ar putea incetini sau chiar stopa anticipatul trend de scadere a excedentului de cerere", se mai arata in raport. In aceste conditii, guvernatorul Mugur Isarescu previzioneaza pentru sfarsitul anului o rata a inflatiei de 6,8%.

Cu ochii pe creditul in lei

Pentru prima oara, guvernatorul bancii centrale s-a declarat "ingrijorat" de evolutia creditului in lei. "Trebuie sa fim cu ochii pe creditele in lei. Aceasta declaratie vreau sa fie inteleasa ca un semnal de atentionare", a precizat Isarescu. In perioada martie 2005 - martie 2006, creditele in lei s-au majorat cu 92,8%, respectiv 77,8% in termeni reali. Pe parcursul anului trecut, atentia BNR a fost focalizata pe creditele in valuta a caror rata de crestere s-a redus in cateva randuri.

Rezerva valutara minima, in pragul unei majorari

Politica Bancii Nationale va ramane in continuare restrictiva si ar putea fi relaxata doar in momentul in care se vor constata scaderi de preturi, a precizat Isarescu. In aceasta ordine de idei, guvernatorul bancii centrale a spus ca rezerva valutara minima se afla in pragul unei majorari de 5 procente.
Volumul de sterilizare uneori in scadere a fost explicat de Isarescu prin conditiile tehnice specifice pietei si modul in care trezorierii bancilor reusesc sa asigure lichiditatile necesare pentru constituirea rezervei minime obligatorii.
In privinta politicii de sterilizare, Isarescu a precizat ca BNR nu intentioneaza sa adopte o atitudine agresiva si nici sa atraga toate lichiditatile excedentare la un anumit moment.
Volumele mai mici de sterilizare din martie si aprilie trebuie judecate, potrivit lui Isarescu, avand in vedere si ca majorarea cu 5 puncte a ratei la rezervele minime obligatorii in valuta a atras de la banci aproximativ 800 de milioane de euro.
"Rezerva este un stimulent destul de clar", a adaugat oficialul BNR.

Nu avem proiecte viabile

Trezoreria este constransa sa tina banii de pozitia generala, a precizat guvernatorul Isarescu referindu-se la excedentul de lichiditati aflat in Trezoreria Nationala. "Proiectele sunt in marea lor majoritate la nivel de intentie, la nivel de vis", a declarat Isarescu.
In privinta imprumuturilor, Isarescu considera ca Romania are suficienti bani pentru a-si mai permite sa atraga imprumuturi. Guvernatorul considera ca cei 7 miliarde de euro pe care Banca Centrala ii sterilizeaza, atragerea unor imprumuturi (ale statului sau ale municipalitatilor) ar fi o mare greseala.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.