Intre numele de legenda ale handbalului romanesc, cel care se cheama Petre Ivanescu imbraca o anumita aura, pe deplin meritata. Un adevar care nu mai trebuie demonstrat, de vreme ce fostul "tunar" al echipei Dinamo Bucuresti si totodata al nationalei Romaniei, cu care a cucerit de doua ori consecutiv titlul de campioana mondiala se bucura de o pretuire aparte - mult mai sincera si mai convingatoare - peste hotare. Aceasta, in special dupa ce, renuntand la activitatea competitionala ca sportiv, ca jucator, Petre Ivanescu s-a dedicat antrenoratului. Si unde? Tocmai in Germania, tara care isi revendica sorgintea sportului cu mingea mica. Sa dai lectii de handbal nemtilor, acolo unde acest sport se afla la concurenta cu fotbalul! Iata o realitate care ar trebui sa ne maguleasca, pentru ca dovedeste ca pot exista semeni ai nostri a caror personalitate a trecut cu mult hotarele tarii. La noi, ca antrenor, in schimb, Petre Ivanescu nu s-a bucurat de aceeasi stima si pretuire...

Dortmund - "Westfalenhalle", 1961...
Este locul si anul in care nationala de handbal a Romaniei cucerea pentru prima oara titlul de campioana a lumii, la handbal in 7. Pas urias, odata cu trecerea de la handbal in 11, acolo unde, tot in Germania, dar cu trei ani in urma, nationala incheiase o editie a mondialelor pe locurile 13-16... Sigur, una era sa joci in "11" si cu totul altceva, cum s-a dovedit, in "7", neavand experienta handbalului mic. Dar o vor capata jucatorii romani intre care si Petre Ivanescu. A fost, mai intai, o dubla de baraj cu fosta URSS; 12-9 la Moscova, apoi 18-13 la Bucuresti. In Germania, debutul la turneul final a avut in compania Japoniei (29-11), in serii. Apoi, in aceeasi serie, 8-12 cu fosta Cehoslovacie. Invingatorii erau la acea data vicecampioni ai editiei precedente si principalii favoriti la titlu. Dar, ajunsi in semifinale, handbalistii romani au declansat o veritabila tornada a victoriilor, demonstrand ca sunt decisi sa rascumpere toate ezitarile din unele meciuri anterioare. Si au reusit! Dovada: 15-13 cu Danemarca, cea care cucerise bronzul la editia precedenta a CM, dupa aceea 12-9 cu Germania (echipa unita) si apoi pentru accederea in finala, 16-14 cu Norvegia. La 14 martie 1061, handbalistii nostri se aflau fata in fata cu invingatorii lor din grupele preliminare, jucatorii Cehoslovaciei (12-8). Toti specialistii anticipau un nou esec al sportivilor nostri. Numai ca echipa Romaniei la ora finalei era cu totul alta, in plan psihic, ferm hotarata sa infirme toate pronosticurile. Meci realmente dramatic, cu doua reprize de prelungiri si repetate egalitati, dar victorie cu 9-8 (4-4, 7-7, 8-8) pentru tricolorii nostri. Golul triumfului in ultimele 120 de secunde l-a avut ca autor pe Mircea Costache II, dar cel mai prolific marcator a fost Petre Ivanescu, cu 3 goluri! Si lumea handbalului mic a ramas bouche bée; Romania isi facea loc in elita acestui sport fascinant, mai ales prin dinamismul jucatorilor ei.

"Sportnovi Hala", 1964...
Totusi, cum se intampla de obicei, cand pe firmamentul unui sport apare o stea noua, au mai existat pareri care au pus succesul handbalistilor nostri la Dormund pe seama unui plus de sansa in disputa prelungirilor. Trebuia de aceea sa se demonstreze ca nu aceasta fusese realitatea. Era necesar un nou succes, la aceeasi dimensiune. Si acesta avea sa fie obtinut chiar la editia urmatoare. Culmea, chiar in tara invinsilor din editia precedenta. Invinsii, de trei ori in decurs de un deceniu au fost foarte aproape de titlul suprem. Dar de fiecare data fusesera nevoiti sa se consoleze, fie cu bronzul, fie cu argintul. Acum, in 1964, la ei acasa, handbalistii reprezentativei CSR erau convinsi ca nu mai pot scapa aurul. Campioana mondiala en titre, Romania a debutat in grupa preliminara cu trei victorii: 16-14 cu URSS, 19-10 cu Norvegia si 36-2 cu Japonia. In semifinale, inca o victorie categorica, 25-15 cu Danemarca, dupa care semifinalele cu Cehoslovacia chiar in fieful adversarilor. Aproape 20.000 de spectatori praghezi si-au sustinut compatriotii, mergand net pe cartea victoriei. Nimeni, nici chiar cel mai rezervat specialist, nu concepea sa se mai rateze victoria si accesul in finala, asa cum se intamplase la Dortmund. Dorinta gazdelor nu s-a implinit. Handbalistii romani, excelent dirijati de trio-ul de tehnicieni alcatuit din Ioan Kunst-Ghermanescu, Nicu Nede si Eugen Trofin au gasit solutii spre a bloca parcursul reprezentativei RSC catre aurul mondial. Nu era vorba doar de o noua victorie de mare rasunet ci totodata de demonstrat ca handbalul romanesc ramane mai departe cel mai valoros din lume. Cu alte cuvinte ca handbalul nostru iesea din zona miracolului si intra in legenda. Si, impreuna cu el, eroii lui. Intre ei din nou Petre Ivanescu. Romania si-a adjudecat victoria, aparent mai lejer decat la editia precedenta, acum cu 16-15 dupa ce si in prima repriza se aflasera la conducere, cu 9-7. Dar, un succes doar aparent usor, pentru ca - asa cum s-a mai intamplat de multe ori cu sportivii romani si in alte discpline - la scorul de 16-10 si-au ingaduit un respiro, ceea ce a insemnat o provocare pentru jucatorii gazda, care au fortat intoarcerea rezultatului. N-a mai fost posibil. A urmat finala propriu-zisa, cu un nou succes romanesc, de data aceasta in dauna reprezentativei Suediei, cu 25-22 (14-13). Era limpede: Romania devenea una din fortele handbalului mondial.

Spre marea mirare a multora - profesorul nemtilor!
Dupa ce si-a incetat activitatea ca sportiv (pe langa stralucitele victorii cu nationala la mondiale, de 13 ori campion national sub culorile clubului Dinamo Bucuresti, si tot cu alb-rosii castigator al Cupei Campionilor Europeni), Petre Ivanescu a dat curs unor oferte din Germania, acum in calitate de antrenor. Si in noua postura, apreciatul jucator de ieri a fost la inaltime. Dovada: el a condus o vreme nu numai echipe de club ci si nationala Germaniei. Actualul antrenor al echipei germane, Heiner Brand, dar si Erhard Wunderlich, considerat drept cel mai mare jucator din istoria acestei tari au avut mereu cuvinte de lauda la adresa tehnicianului roman, profesorul Petre Ivanescu de la care tin sa sublinieze fara ocol: "Am invatat meserie...". Presa germana in frunte cu saptamanalul de specialitate Handball Woche, si mai departe, atunci cand il considera pe profesorul Petre Ivanescu "unul dintre cei mai valorosi tehnicieni din lume, subliniind ca acesta a castigat tot ce se putea castiga cu echipele de club pe care le-a pregatit de-a lungul anilor"... Petre Ivanescu, un nume de legenda pentru handbalul romanesc, la fel ca si multi altii din generatia sa (si dupa), Gatu, Otelea, Hnat, Nodea, Telman, Mircea Costache I si II, Moser, Gruia, Bulgaru, Redl, Nica. Si enumerarea ar putea conti nua...

Trist este insa ca in tara profesorul Petre Ivanescu, ca antrenor coordonator tehnic al reprezentativei masculine a Romaniei, incepand din vara anului 2005, nu s-a bucurat de aceleasi aprecieri. Sigur ca va fi contat, intr-o masura, si faptul ca nationala tarii noatre a ratat calificarea la Campionatele Europene din acest an. Totusi, multi considera masura renuntarii la serviciile sale ca fiind pripita. Oare datorita numai profesorului Ivanescu handbalul romanesc n-a mai putut accede la europenele din acest an? N-a fost si... contributia unor cluburi, a unor antrenori si chiar sportivi? Profesorul Ivanescu a atras mereu atentia federatiei ca jucatorii vin nepregatiti la lot, ceea ce face sa se intarzie aplicare unor strategii de joc, la lot, el, Petre Ivanescu fiind nevoit sa-si dirijeze activitatea catre completarea pregatirii sportivilor, adica ce trebuia efectuata la cluburi. Plus o anumita disciplina, o necesara rigoare pe care tehnicianul intelege sa o recomande si mai ales sa o aplice. Nu e firesc ca in timp ce nemtii il pretuiesc pentru tot ce a dovedit ca stie si a facut in handbalul german de mare performanta, noi sa nu-i valorificam competenta si experienta si intr-un fel, destul de putin elegant, sa-i intoarcem spatele, renuntand la serviciile sale. Handbalul romanesc nu va castiga in valoare si implicit in prestigiu renegandu-si specialistii. Din pacate este o prea trista realitate care se face simtita si in alte ramuri de sport, zeci si chiar sute de profesori si antrenori romani punandu-si in valoare cunostintele si experienta peste hotare. Iar acest exod de valori in sport tinde sa continue. Chiar nimeni nu vede?