Presedintele Traian Basescu ii asigura pe americani ca Romania isi va respecta angajamentele asumate in Irak si Afganistan, in vederea consolidarii democratiei in zona si a continuarii luptei impotriva terorismului international.
In cadrul u
Presedintele Traian Basescu ii asigura pe americani ca Romania isi va respecta angajamentele asumate in Irak si Afganistan, in vederea consolidarii democratiei in zona si a continuarii luptei impotriva terorismului international.
In cadrul unei intalniri avute ieri, la Vilnius, cu vicepresedintele SUA, Richard Cheney, Traian Basescu a abordat unul dintre subiectele preferate, si anume Marea Neagra.
"In opinia noastra, Marea Neagra va fi punctul-cheie al Europei in urmatorii 10-20 de ani. Iar noi ne asumam responsabilitatile ca tara aflata la granita de est a NATO, iar de la 1 ianuarie 2007, ca tara de granita a UE, ceea ce inseamna pentru noi o responsabilitate foarte mare pentru viitorul ambelor organizatii, avand in vedere realitatile de la Marea Neagra si Balcanii de Vest", a declarat Traian Basescu, citat de Rompres. La randul sau, Dick Cheney a apreciat contributia Romaniei la efortul de promovare a democratiei, considerand ca tara noastra este "un aliat foarte important pentru Statele Unite".
Intalnirea celor doi demnitari a avut loc cu ocazia participarii la Conferinta Internationala "Viziune comuna asupra vecinatatii comune", desfasurata la Vilnius.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.