Pe ultima suta de metri, joi, Parchetul a sesizat instanta de judecata sa prelungeasca incarcerarea lui Tender cu inca 30 de zile, iar Tribunalul Bucuresti a judecat ieri aceasta cerere in lipsa inculpatului. Ovidiu Tender se afla internat in spital, dar la dosarul instantei nu a fost depusa vreo dovada in acest sens. Asa ca procedura nu era indeplinita, cauza nu se putea judeca. Daca s-ar fi dat un alt termen, cererea procurorilor ar fi ramas fara obiect, iar prima zi de libertate (postarestare) a lui Tender ar fi fost marti, 2 mai.
MEDICII AU SPUS NU. Procurorul de sedinta a cerut insa instantei aducerea inculpatului la proces, chiar daca aparatorii lui au spus ca starea lui de sanatate nu permite acest lucru. Sedinta s-a suspendat. Imediat a inceput sa circule zvonul ca Tender va fi adus la proces, ""precum Hayssam, cu perfuziile dupa el"". Acest lucru nu s-a intamplat, deoarece medicii Spitalului ""Sf. Ioan"" din Bucuresti, unde se afla de internat sub escorta Ovidiu Tender, nu au aprobat transportarea lui. Internat marti sub escorta, pentru probleme cardiace (fibrilatie, hipertensiune arteriala) agravate de diabetul si obezitatea de care sufera, Tender trebuie supus unei serii de investigatii medicale dispuse prin ordonanta de procurori. Potrivit doctorului Alexandru Ciocalteu, directorul spitalului, Tender, s-a simtit atat de rau miercuri, incat medicii au amanat pana saptamana viitoare chiar si unele analize, cum ar fi angiografia coronariana. Pana la urma, la dosar a fost depusa o adeverinta medicala din care rezulta ca omul de afaceri nu a putut fi adus la instanta. Sedinta a fost reluata, iar dupa cateva ore in care avocatii au combatut solicitarea Parchetului, completul de judecata a ramas in pronuntare. Instanta Tribunalului Bucuresti a prelungit aseara, cu 30 de zile, mandatul de arestare preventiva.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro