Pretul petrolului a atins, ieri, un nou nivel record, de peste 72 dolari pe baril, ceea ce a determinat scaderea increderii investitorilor, care se indreapta catre investitii mai sigure, precum obligatiunile si aurul, transmite Mediafax. Pietele fina
Pretul petrolului a atins, ieri, un nou nivel record, de peste 72 dolari pe baril, ceea ce a determinat scaderea increderii investitorilor, care se indreapta catre investitii mai sigure, precum obligatiunile si aurul, transmite Mediafax. Pietele financiare au fost afectate semnificativ de scumpirea petrolului, deoarece investitorii privesc aceasta evolutie drept un factor perturbator pentru avansul economic global si pentru inflatie.
Titeiul Brent, de referinta la bursa londoneza, a fost cotat la 72,20 de dolari pe baril, un nou maxim istoric. Petrolul brut de referinta pe piata americana, cu livrare in luna mai, a atins nivelul de 70,87 de dolari pe baril, depasind recordul anterior, de 70,85 de dolari pe baril, consemnat dupa dezastrul provocat de Uraganul Katrina in zona Golfului Mexic, in august 2005. Majorarea pretului este legata, pe de o parte, de amplificarea tensiunilor dintre Iran si statele occidentale si, pe de alta parte, de intensificarea violentelor in Nigeria si temerile referitoare la nivelul stocurilor de benzina din Statele Unite.
Pretul aurului a atins cel mai inalt nivel din ultimii 25 de ani, metalul fiind tranzactionat pe piata asiatica la 618,25-619,25 de dolari pe uncie. In contextul actual, metalul pretios este o investitie sigura, in opinia unor analisti.
Un inalt oficial al OPEC a declarat, ieri, ca pretul titeiului este exagerat si nu reflecta fundamentele pietei, ci situatia geopolitica. Ministrii statelor OPEC urmeaza sa discute evolutia pietei la sfarsitul saptamanii, cu ocazia Forumului International pentru Energie, organizat la Doha. Ministrul francez de Finante, Thierry Breton, a declarat ca Franta va solicita majorarea productiei de petrol, cu ocazia unei reuniuni a statelor G8, prevazuta sa aiba loc la Washington, la sfarsitul saptamanii.
Pretul record al petrolului poate avea efecte inflationiste secundare, neidentificate clar pana in prezent, asupra economiei din zona euro, a declarat ieri Jaime Caruana, guvernator al Bancii Spaniei si membru in conducerea Bancii Centrale Europene (BCE). La inceputul lunii aprilie, directorul general al Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, a avertizat autoritatile monetare europene sa urmareasca efectele pretului ridicat al energiei. (G.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.