Politica, in zodia conflictului
"In prezent, viata politica din Romania este marcata de un numar mare de tensiuni si conflicte care se manifesta atat la nivelul Executivului, intre Executiv si Parlament, dar si in cadrul opozitiei parlamentare. Este obligatoriu ca Romania sa aiba stabilitate politica nu doar pentru a transmite un mesaj pozitiv catre Bruxelles, ci pentru ca numai astfel se vor realiza reformele necesare si se va demonstra ca Romania este un partener predictibil", sustine presedintele FSD, Renate Weber, fost consilier prezidential. Analiza privitoare la mediul politic face referire la tensiunea crescuta dintre cei doi actori ai Executivului dual - premierul si presedintele - mentionand inclusiv declaratia prin care Basescu isi exprima regretul cu privire la nominalizarea lui Tariceanu. In context este amintita si parerea presedintelui privitoare la destramarea Aliantei. "Totusi, este foarte dificil de evaluat cat de performanta poate fi o guvernare in asemenea circumstante", noteaza raportul.
Migratia politica a atins un punct critic, subliniaza autorii documentului, evidentiind devierea membrilor Aliantei "D.A." de la principiile Coalitiei pentru un parlament curat. Referirile la numarul mare de ordonante de urgenta adoptate de Executiv sunt prezentate in oglinda cu slabirea rolului legislativ al Parlamentului. O alta problema identificata in zona politica tine de conflictele care macina principalul partid de opozitie (PSD), fapt care impiedica acest partid sa joace rolul de Opozitie.
Justitia se reformeaza greu
Reforma Justitiei trebuie sa continue in perspectiva aderarii la UE prin alcatuirea unor noi coduri penal si civil, definirea exacta a statutului procurorilor printr-o noua lege a Ministerului Public, reorganizarea sistemului tribunalelor, printr-o mai mare transparenta a actului judiciar, precum si prin instituirea medierii ca metoda alternativa pentru a diminua numarul mare de dosare aflate pe rol, se arata in raport. In document se constata ca nu au fost respectate multe termene cuprinse in ambitiosul plan de actiune elaborat de Ministerul Justitiei in anul 2005. "Nu este nici un guvern care sa nu spuna ca a inceput reforma in Justitie. Mi-ar placea sa vad filosofia acestei reforme, caci pana acum nu a deslusit-o nimeni", a spus directorul CRJ, Georgiana Iorgulescu. Ea a apreciat ca trebuie gasite solutii astfel incat proceselor in instanta sa li se asigure o durata echitabila, iar procurorii care fac urmarirea penala trebuie sa isi canalizeze eforturile nu pe arestarea urmaritilor, ci pe finalizarea dosarelor si trimiterea lor in instanta.
Slabe progrese in administratie
Expertul independent Valerian Stan, participant la redactarea analizei, a sustinut ca progresele in reforma administratiei publice sunt prea putin satisfacatoare. "Desi Ministerul Administratiei si Internelor a anuntat o agenda ambitioasa, pentru recuperarea restantelor semnalate de raportul din octombrie al Comisiei Europene, acestea continua sa greveze domenii importante, precum statutul functionarilor publici si reforma administratiei publice locale", a spus Stan.
Combaterea coruptiei la nivel inalt, nesatisfacatoare
Autorii raportului au formulat critici si recomandari si in alte domenii. In opinia Renatei Weber, legea secretului de serviciu trebuie modificata astfel incat sa poata fi asigurata o mai mare transparenta a modului in care contractele din bani publici sunt alocate agentilor privati. Valerian Stan a criticat lipsa unor rezultate concrete in combaterea coruptiei la nivel inalt, faptul ca Guvernul nu a infiintat inca agentia de integritate care sa se ocupe de verificarea declaratiilor de avere si de interese si a incompatibilitatilor, precum si formatul actual al declaratiei de interese in care nu exista obligativitatea mentionarii intereselor rudelor de gradul I. Raportul contine critici si fata de strategia de includere sociala a minoritatii rome, Renate Weber apreciind ca Agentia de profil dispune de un buget institutional, dar nu si de fonduri pentru implementarea de proiecte. Nu a fost uitat nici Serviciul Roman de Informatii, raportul consemnand inclinatia lucratorilor acestuia de a asculta telefoanele romanilor fara mandat emis de judecator in acest sens.
Cele trei organizatii invita autoritatile sa elaboreze o viziune cu privire la dezvoltarea societatii romanesti in ansamblu, considerand ca strategiile diferitelor domenii pe care acestea le gestioneaza trebuie sa fie in conformitate cu aceasta viziune, consecventa care trebuie sa se manifeste si in implementarea lor. Raportul complet poate fi accesat la adresa www.osf.ro.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro