Este ora unu si un minut a diminetii. Cu toata oboseala acumulata, stau in priza si incerc sa pun cap la cap emotiile traite in zilele din urma.

Mi-am luat mai intai la bani marunti imaginile surprinse in diversele locatii in care am facut escale mai lungi sau mai scurte. Initial voiam sa ma odihnesc cu anticipatie pentru a doua zi, cand urmeaza sa plecam spre acea parte a Tunisiei care, pur si simplu, nu apare pe harti, atunci cand, la stiri, dupa 17 vesti despre ce a mai facut presedintele Ben Ali, se difuzeaza singura informatie veritabila si cu adevarat valoroasa: prognoza meteo.
GOANA DUPA IMAGINI. De fiecare data, la fiecare oprire, senzatia de ""am vazut totul"" se spulbera. M-am enervat de cateva ori, constatand ca aparatul de fotografiat refuza cateodata sa reproduca intocmai ceea ce vad cu ochiul liber. De vina sunt si eu, autodidact in arta imortalizarilor; dar nici camera digitala pe care am adus-o sa cunoasca nesfarsitul ars de soare nu provine din tribul campionilor. Am coborat, ca de obicei, si in seara aceasta fotografiile pe laptop si m-am straduit sa le indrept putin, fara a fura din fidelitatea cadrelor surprinse. Nu am sters nici una, nici pe cele ratate. Am reusit chiar sa aleg cateva zeci bunicele din fiecare escala pentru atunci cand va fi sa arat ramasilor mei speciali acasa minunatiile nestiute ale unei lumi in care traim si despre care ne place sa spunem ca o cunoastem, din carti si de la televizor, de la Teleenciclopedia si de pe canalele de televiziune specializate in documentare turistice sau stiintifice.
Un impediment al unei excursii la limitele civilizatiei secolului al XXI-lea este absenta curentului electric, iar ceea ce cititi dumneavoastra acum nu este decat transcrierea unui text pe care, data fiind viata limitata a acumulatorului aflat in dotarea ordinatorului (sunt intr-o fosta colonie franceza, nu pot sa-i spun ""calculator"") portabil, l-am scris de mana, in agenda. Si, iata, caracterul initiatic al acestei calatorii, despre care vorbeam intr-o doara inainte de inceputul calatoriei, nu este doar un moft arogant, ci chiar o realitate.
Dependent de calculator, m-am cam dezobisnuit sa scriu de mana. Im intrase in minte ideea ca nu pot gandi decat in fata calculatorului. Si totusi iata: scriu cu pixul. Mai mult, chiar: scriu la lumina unei luni cum nu am mai vazut pana acum, desi am copilarit intr-un orasel imprejmuit de dealuri de pe care uitam uneori sa mai cobor serile si stiu cum arata cerul nebruiat de iluminatul public.
Poate ca de vina pentru insomiile mele sa fie si cafeluta (a doua pe ziua de ieri) bauta la iesirea din Gabes. Tunisienii beau cafea de douazeci de ori pe zi. Fara probleme. Sunt mici, dar nerecomandate europenilor cu afectiuni cardiace. Am botezat si la Gabes cafeaua, dar, iata, e trecut bine de miezul noptii si nu am somn. Dar nici laptop si nici alta sursa de lumina, decat o luna in primul patrar stralucind magnific deasupra intinsului arid srajuit spre vest de crestele unor munti golasi. Daca scriu ca ma simt ca in Razboiul Stelelor, nu exagerez deloc.

INEDIT. Nu numai laptopul, ci si zapada din pozele lui Olteanu au fost premiere absolute pentru micuta troglodita