Il cunosc pe Serban Huidu de pe vremea cand era un aspirant la orice fel de slujba care avea legatura cu radioul. Nu suntem prieteni, ba chiar au fost momente de-a lungul timpului in care el nu m-a placut foarte tare si cred ca nici acum nu ma place, dar putem sa traim amandoi bine mercic in aceasta situatie. Asa ca, n-am nici un interes personal sa scriu despre el. Am doar ocazia sa spun o opinie, pe care mi-o asum public. Si o spun pentru ca n-au facut-o altii.
Acum cateva luni o stire anunta ca Serban a avut o altercatie intr-un restaurant cu un cetatean care i-a turnat un pahar de apa in cap, ca intr-o secventa copiata din desenele animate. Am ras cu totii in coltul gurii, gandindu-ne ca Huidu, ala rautacios si orgolios, a furat-o si el o data, a patit-o si el in cele din urma, pentru ca prea se ia de toata lumea. Era satisfactia romaneasca (haideti sa fim sinceri si sa ne-o asumam) ca a murit si capra lui, macar pentru o clipa. Un fel de moarte clinica, adica.
Dar zilele trecute mie una mi-a pierit amuzamentul de ""sa ne uitam la desene animate cu persoane publice care se caftesc in restaurante"". Huidu, asa orgolios si nebun cum e, l-a dat in judecata pe agresor. Pentru el n-a contat ca agresorul avea mult mai multi bani, era mai smecher si chiar mai celebru. Banuiesc ca s-a gandit ca e un cetatean care a agresat un alt cetatean, intr-un loc public, si ca ar trebui sa-si asume fapta si chiar sa plateasca pentru ea. Banuiesc ca s-a asteptat sa castige. Cum m-am asteptat si eu.
In schimb, justitia romana, cea condusa de doamna Macovei care isi face PR in editia franceza a revistei Elle pe post de Monicagate invingatoarea coruptiei mioritice, l-a gasit vinovat pe Huidu pentru ca n-a fost agresat suficient.
Situatia e demna de desenul animat pe care-l puteti urmari acum pe ecranele noastre: Ice Age. Are persoanje pozitive si personaje negative, aventuri si reactii demne de vremuri cand nu exista prea multa populatie pe glob. Are si partea ei de amuzament, iar un singur exemplu este acela ca adversari demni de alte desene animate, Serban Huidu, Mircea Badea si Andrei Gheorghe, se afla fara sa vrea de aceeasi parte a baricadei: au furat-o de la sistemul juridic roman.
Amuzamentul ar fi trebuit sa dispara insa cand jurnalistii s-au apucat sa scrie stirea care anunta decizia judecatoreasca, pentru ca nu era doar o mondenitate, in care erau implicate doua persoane publice. Ar fi trebuit sa nu avem doar trei randuri cu poza lui Huidu in pagina de media, adica un spatiu mult mai mic decat cel alocat noii iubiri a D@nielei in aceeasi pagina. (Iertata sa-mi fie comparatia pentru ca altfel n-am nimic impotriva iubirilor/iubitilor ei.)
Jurnalistii ar fi trebuit sa ia atitudine mai intai pentru ca un coleg de-al lor a fost agresat de un cetatean turmentat si mai apoi pentru ca justitia nu a dat verdict bun in cazul unui roman obisnuit care a respectat legea. Ar fi trebuit sa stie ca tocmai s-a creat un precedent: un jurnalist a facut glume pe seama unui smecher si acesta s-a razbunat in vazul tuturor fara ca justitia sa-l pedepseasca. E o perversiune mai mare decat cea in care Andrei Gheorghe a fost protagonist cu cativa ani in urma (il suparase pe sotul unei cantarete-actrite si s-a trezit la Parchet), dar e la fel jignitoare pentru solidaritatea in meseria asta de scribi la ziare ca ignoranta cu care a fost tratat acum cativa ani procesul lui Mircea Badea.
Si mi se pare rusinos ca, la intervale destul de mici de timp, jurnalistii o iau in barba fara ca prietenii si colegii lor sa riposteze, sa atraga atentia si sa invete publicul sa reactioneze. E semn ca nici noi nu invatam din ceea ce se intampla si ca oricat ni s-ar parea de trist, inca mai traim in epoca de gheata. Sunt Scrat; ma duc sa alerg o ghinda.

P.S. Nementionarea numelui agresorului lui Huidu nu este intamplatoare. Daca isi permite sa se manifeste asa in public, este si pentru ca noi, jurnalistii, i-am acordat prea multa atentie.