Romania ocupa locul 27 in topul celor mai mari 30 de importatori mondiali de marfuri, potrivit Organizatiei Mondiale a Comertului. Valoarea marfurilor importate de Romania a depasit 40 de miliarde de dolari, cu 24% mai mult decat in 2004. In privinta exporturilor, tara noastra nu a intrat nici macar in topul primelor 30 de tari. Concluzia e limpede: aducem mult mai multa marfa in tara decat suntem in stare sa scoatem in afara granitelor.
Acest fenomen vorbeste explicit despre tipul de economie pe care il practicam. E clar, de asemenea, ca inca nu ne-am orientat suficient de bine in spatiul economic mondial, ca nu ne-am gasit pe deplin locul, suntem in cautari si tatonari, iar marfurile noastre nu au convins suficient de multi clienti dinafara, ca merita si ea sa intre in circuitul comercial mondial.
De importat, importam, pentru ca suntem o natiune de consumatori, sportul nostru national a devenit consumul, si nu productia si economisirea, asa cum i-ar sta bine unei economii fragile, cum este a noastra. Traim cu totii o abundenta iluzorie, o stare de bine superficiala, creata de oferta variata de servicii si produse - iar calitatea nu este pe masura varietatii - si-atunci pierdem din vedere un amanunt economic esential: nu exista progres fara strategii, nu exista profit fara risc si investitii, nu exista alternativa la saracie, decat munca inteligenta, care aduce bunastare. Nu vorbim aici despre imbogatirile in afara legii, acelea se produc dupa alte principii decat cele transparente, universal valabile si deci nu fac obiectul temei de azi.
Procentele comunicate de catre Organizatia Mondiala a Comertului readuce in discutie un subiect viu dezbatut in anii a€™90 si abandonat in zilele noastre, pentru simplul motiv ca temele politice si traiul de la o zi la alta - gestionarea de criza si in criza a tarii - fac imposibila privirea in ansamblu a economiei, care ne-ar permite apasarea cu eficienta pe anumite pedale ale consumului si reducerea acceleratiei in privinta altor tipuri de consumuri.
La nivel institutional nu se face mai nimic - imi pastrez rezerva acestei exprimari, pentru a nu fi categorica intr-un domeniu destul de vast - pentru protejarea marcilor autohtone si pentru branduirea sau rebranduirea celor care ne-au adus o oarecare faima. Si bani, caci acestia sunt masura succesului in business. Sunt zeci de societati romanesti sau cu capital mixt care au ajuns sa fie mai apreciate peste hotare decat in tara.
Nu comerciantul sau cumparatorul trebuie sa faca selectia marfurilor si serviciilor expuse, de care ajung sa beneficieze romanii, ci o strategie nationala, pe care o pomeneam si mai devreme, si de care nu are nimeni vreme si interes sa se ocupe.
Producem de la textile la produse alimentare, de la oteluri la masini si barci cu motor, de la vinuri la ciment si totusi nu reusim sa ne impunem nici macar pe piata noastra, daramite pe pietele Uniunii Europene, unde concurenta este si mai acerba. A nu se intelege eronat ca militez pentru promovarea si vanzarea exclusiva a marfurilor - de orice tip - fabricate in Romania. Dar o anumita prioritate, in special pentru industriile de care depinde dezvoltarea economica si sociala a unor regiuni, nu cred ca ar strica sa impunem si sa creionam anumite avantaje nationale, intr-un ansamblu legislativ european.
Daca ne vom multumi sa cumparam jucarii din China, rolexuri din Thailanda, carne de pui din Ungaria, dulciuri din Moldova, muraturi din Bulgaria si parfumuri frantuzesti - ei, aici ar trebui sa facem o exceptie! Dar nu si pentru produsele de ingrijire - vom esua in postura de ""natiune-bazar"" al tuturor celorlalte natiuni. Si asta ne va falimenta bugetul national si, implicit, pe cel familial.