Cu actrita Diana Giubernea despreUn subiect care n-ar mai trebui sa fie tabu

- Stimata Diana Giubernea, nu ai impresia ca titlul piesei "Monoloagele vaginului" sperie si incita in acelasi timp?
- Ba da! Iata acum sunt invitata sa vorbim despre un subiect aparent tabu. Sa fim bine intelesi, problema care este si subiectul piesei starneste discutii nu de un an doi, ci de secole. Recunsoc ca si noi, cei implicati in spectaol, eram la randul nostru speriati. Oare cum va reactiona publicul, care era invitat poate pentru prima data la un spectacol foarte curajos. La randul nostru doream sa atragem cat mai multi spectatori pentru a combate o falsa conceptie. Propuneam spectatorilor sa reflecteze asupra unui subiect socotit tabu, dar care trebuie considerat normal, firesc.
- Cum a aparut ideea?
- Piesa fost difuzata pe postul "Acasa".
- Cand?
- Acum vreo doi, trei ani. Atunci comentariul i-a apartinut lui Bebe Mihaescu. Felul cum autoarea, Eve Ersler, a conceput spectacolul - pe mine m-a "terminat". Tot ce spunea, tot ce facea in cadru era atat de firesc si normal incat pe loc am deci sa caut textul pentru a-i da viata pe o scena bucuresteana. Curioiasa coincidenta pentru ca si Mona Gavrilas, regizoarea, a vazut spectacolul si aceeasi idee i-a strafulgerat mintea. Pe atunci noi nu ne cunosteam. Mona a mers mai departe. A cautat si a gasit cartea in librarii. Normal, a citit-o si m-a cautat, caci pusese ochii pe mine dupa ce ma vazuse in "Cameristele" de la Nottara. Intalnirea cu Mona a avut loc chiar aici, la "Club A". Mi-a propus colaborarea si pe loc am spus: da!
- Cum au decurs primele reprezentatii? Ati avut dificultati?
- Am avut la inceput ceva probleme, adica niste mitocanii. Dupa cum ati vazut eu intretin "dialogul" cu publicul pe care doresc sa il implic. Normal, au fost si unele momente mai dificile din partea unor spectatori, care nu erau capabili sa sesizeze umanismul piesei. Sunt profesionista si trebuie sa stiu cum sa strabat si momente dificile. Repet: situatii imposibile nu am avut.
- Rolul dificil il strabati cu talent si daruire timp de aproape 75 de minute. Esti convinsa ca acest monolog este cel mai indicat de a fi rostit de o femeie?
- Da, sunt convinsa. Noi femeile suntem, daca pot spune asa, mai implicate in dramatismul textului. Noi suntem dinauntru problemei, barbatiisunt dinafara cercului si mai mult, pe ici pe colo, textul ii acuza. In definitiv nimic nu trebuie judecat apriori.
- Respectati cu fidelitate textul?
- Noi am facut o adaptare, am schimbat ordinea monoloagelor, am modificat putin textul, am adaugat unele idei. Peste toate am gandit spectacolul din punct de vedere al perceperii spectatorului roman. Dupa mine, iubirea este un termen universal valabil, dar fiecare popor are felul lui de a gandi si iubi. Asa ca...
- Ce doreste autoarea cu acest text si ce doreste preopinenta mea?
- Cred ca autoarea doreste emanciparea femeii, cunoasterea ei, iar noi dorim ca si femeia sa fie incadrata in categoria om. Cineva spunea: "Progresele sociale si schimbarile de perioada au loc in functie de progresul femeilor spre libertate, iar decaderile sociale au loc in functie de descresterea libertatii femeilor".
- Despre acest text dramatic, despre spetacol se stiu putine. Motiv pentru care te invit
sa-mi destanui unele amanunte.
- Eve Ensler, autoarea, si-a verificat textul citindu-l mai intai unor prieteni. Cu textul in maa a colindat lumea. In anul 1966 piesa a capatat forma definitiva. Al doilea pas a fost hotarator. Luandu-si inima-n dinti, autoarea a urcta pe scena unei cafenele si-a rostit textul. Mare succes. Ziarele au consemnat evenimentul si de aici pana pe Broadway nu a fost decat un pas. Actrite celebre, personalitati din intreaga lume s-au inghesuit sa joace in spectacol, ca titulare, sau sa intervina cu eseuri scrise chiar de ele pe tema data. Cateva nume: Susan Sarandon, Whoopy Goldberg, Glen Close, Gillian Anderson, Alanis Morissette, Winona Ryder, Oprah Winfrey si chiar Hillary Clinton. Piesa a fost declarata "Biblia feminismului modern" si a declansat miscarea mondiala impotriva violentei asupra femeilor. precum stiti sunt singura pe scena. In fata spectatorilor imi schimb vestimentatia pentru a fi cand tanara, cand batrana, cand lesbiana, cand revoltata. Nu doresc sa marturisesc mai multe, veniti sa ma vedeti si eventual sa stam de vorba.
- Acum parca sunt mai luminat si pentru ca doresc si mai mult, te rog sa-mi spui cine esti?
- Sunt un om normal, care a vazut lumina zilei la Constanta. Dupa terminarea liceului mi-am indreptat pasii spre Academia de Teatru si Film cu toate ca de mica nu prea m-am manfiestat in domeniul artei. Am intrat la Acedemie in anul de gratie 1989, dupa ce am ratat de patru ori examenul de admitere. Atunci cand am promovat examenul eram 100 de fete pentru patru locuri. Am prins si eu, biata de mine, un loc. Am terminat la clasa profesorului Alexandru Repan. De fapt am intrat la clasa regretatului Dem Radulescu sub umbrela caruia ne-a prins revolutia. Noul profesor ne-a bagat in focul sacru al scenei. Si bine a facut, caci toti aveam ani buni petrecuti la usile Academiei! Stiam bine ABC-ul meseriei. In mod special domnul Repan a pus mare accent pe modelarea vocii.
- Nu stiu ce sa mai cred caci imi vorbesti cu admiratie de ipostazele modelarii vocii deprinse la institut, iar in zilele noastre asistam la unele spectacole ale teatrului "Masca" unde vocea aproape nu exista. Cine are dreptate?
- Si eu am jucat candva la "Masca", dar cred in continuare in forta cuvantului. Putem purta discutii interminabile, dar din acest loc unde stam de vorba declar solemn ca atata timp cat voi rosti texte pe scena voi crede in puterea, in forta, in sonoritatea cuvantului.
- Cat de greu este sa strabati singura un spectacol?
- In timpul reprezentatiei nu-mi este greu. Prezenta publicului, atentia cu care ma urmareste imi incarca bateriile. Cand pentru monologulurmator imi schimb vestimentatia in fata publicului, cand imi despletesc cozile sau imi pun salul, simt rasuflarea spectatorului, ceea ce ma "odihneste", dar ma si mobilizeaza. E nemaipomenit. Atunci cad obtin o anumita reactie din partea publicului, trebuie sa pot sa modulez dupa el fara sa pierd ideea textului si sentimentul pe care il aveam.
- Fiecare spectacol este identic sau diferit?
- Nu. Respect cu sfintenie textul, dar trairea difera de la un spectacol la altul. Sa va dau un exemplu. Cand spun: cate dintre dumneavoastra, doamnelor, ati avut orgasm?, in majoritatea serilor nimeni nu ridica mana. Intr-o seara s-a ridicat cu timiditate o mana, apoi alta si instantaneu m-am trezit cu o ??? de maini. M-am speriat. Mi-am zis in gand: esti actor, descurca-te. Si mi-am revenit. Am schimbat scenariul, am dialogat cu fiecare femeie in parte, civilizat dar in limitele textului. Calitatea acestui spectacol este ca traieste, deci este viu, este incitant si receptat ca atare.
- Stii de ce spetacolul este incitant?
- Pentru ca atac textul cu seriozitate, responsabilitate si sinceritate.
- Spune-mi sincer, ca femeie, ca simpla femeie, textul te-a afectat?
- Nu! Pentru ca suta la suta in spectacol sunt eu. Toata viata am avut curajul sa spun lucrurilor pe nume. Niciodata nu mi-a fost jena de nimic.
- Din cate am inteles in cei 10 ani de cand ai terminat studiile ai jucat in mai multe teatre in calitate de colaboratoare. Chiar si la "Club A" tot in aceasta situatie esti. Banuiesc ca nu o duci prea bine material? Gresesc?
- Trebuie sa recunosc ca o duc greu. Sunt intretinuta material si moral de mama.
- N-ai data concursuri la niste teatre sau astepti un Fat Frumos?
- Am dat concursuri peste tot. Din pacate mai functioneaza ceva care nimeni nu stie cum se cheama. Dar functioneaza.
- Poate compromisuri.
- Nu stiu. Dar daca nu le-am facut ieri, nu le pot face azi.
- Unde ai mai jucat?
- La "Masca", la Evreiesc, la Nottara.
- Film ai facut?
- Am facut mai mult in timpul studentiei. Am avut norocul sa fac figuratie la Zeffirelli la "Callas for ever". Atunci am fost solicitata, tot ca figuranta, de 10 ori. Am avut mare satisfactie. Speram sa rup ghinionul. Am ramas cu speranta. Filmul romanesc nu m-a solicitat.
- Ai idoli?
- Nu am avut niciodata.
- Da-mi trei nume de actori dragi sufletului tau.
- Oana Pellea, Marcel Iures, Florin Piersic Junior.
- Ce ai dori sa faci peste 10 ani?
- Tot ce fac acum, dar sub alt statut. Mai sigur. Doresc sa fiu mama, sa fiu o femeie implinitas. Dar cum socot ca un copil are nevoie de familie, imi doresc un partener pe masura visurilor mele. Am dreptul sa visez, nu-i asa?

---

Despre autor: