In avantul lui mistic, omul facea incercari singuratice ca sa dispretuiasca femeia. Framantand o idee sau insotindu-se de o carte care proclama castitatea si infatisa fructul parguit al Evei cu sanii imbobociti ca un bulb otravit, el blestema cu gandul pe purtatoarea destinelor barbatesti si ar fi voit sa o suprime. Omului i-a fost intotdeauna frica de gratiile fecioarei sau de buzele insetate ale femeii coapte. Ochii ei il infioara. Zambetul ei il cucereste. Isi intinde bratul si, strangandu-l putin in frantura lui, omul ii cedeaza, ameteste si, daca e nevoie, fura, minte, injunghie pentru dansa. Uneori poate sa scape, si atunci e un artist burghez sau un teolog cu teama de Dumnezeu. Teologia e lasitatea barbatilor lubrici timizi; iubirea-i pacat. Orisicum, dragostea leagana cu placeri puternice si inalte, si din aroma ei s-a-mpartasit si sufletul mistic. Cand s-a rugat cu credinta adevarata, omul a simtit in carnea lui o tresarire ca-n iubire. Si cand a iubit, sufletul i s-a smuls si s-a ridicat ca-n rugaciunea€¦ Acelasi ecou de muzica neinteleasa rasuna si-n taina credintei si-n taina idilei. Lacordaire cugeta si zi, si noapte intru Dumnezeu; totusi, apropiindu-se de dansul, corpul lui, muncit de posturi si de cugetari preacurate, simtea un tremur neincetat, ca si cum nazuia spre virginitatea unei femei.
Contradictoriu, omul a instituit casatoria. Simtul lui indoit, de ins moral si senzual, s-a gasit impacat, sfintind legatura de care s-a temut si micsorand in acelasi timp puterea nemarginita a femeii. E cea mai duioasa ipocrizie din cate s-au nascocit. De atunci incoace, a strabate gradina lumii cu o femeie imbratisata de mijloc e imoral de cate ori aceasta femeie ti-este draga; legatura cu dansa evoca in mintea burghezului imagini de pornografie si destrabalare. Legatura e insa o virtute si un lucru de respectat indata ce femeia pe care-o duci, vorbind incet, de coapse, ti-e sotie oficial.
Calugarii n-au o asemenea femeie. Sotia lor e insa vinul, damigeana, bolobocul. Cu toate ca betia e un viciu mare ""care cheama pe toate celelalte patimi"", fiece calugar are in manastire o palma de vie. Via face parte din zestrea monahului, care o cumpara de la un alt monah sau o mosteneste. E un drept intru tot sfant. Butia culcata pe doua bucati scobite de grinda, in fundul unei chilii de calugar, face parte din casa, ca femeia care coase flori caramizii pe-o naframa alba, la fereastra cu perdeaua despicata. Si vinul e rosu-aprins sau blond sau negru-ntunecat, ca nevasta unui mirean. El da aceeasi leganare, acelasi neastampar, acelasi alean ca femeia, iar sorbitura monastica e aproape senzuala pe marginea oalei de pamant, ridicata de subt cep, cu spuma.
In munca pasionata a parintilor, batrani si tineri, tabarati pe vii, e hotararea harnica si emotionanta din truda logodnicului dupa fata. Toamna nuptiala e castigata cu grija si osteneala indelungata, iar ciorchinii care spanzura plini de vita par lacrimi de peste an ale amantului si boabele de sudoare ridicate din radacina stropita cu fruntea si pieptul paros al sfintilor monahi.
Cand vine culesul, se uita liturghia, vecerniile si utrenia. Pe malurile helesteului, cuviosii desprind strugurii din frunze, ii aseaza-n copai si-i suie la teasc, din care tasneste, ai crede fierbinte, atat e de viu, sangele lui Hristosa€¦ ""Cate vedre ti-a dat?"", se intreaba calugarii intre dansii. Cei mai avuti o parte din vinul lor si-o vand. Apoi, cu asternuturile de ceata pe unda plumburie a lacului, se naste tacerea in schituri, si pe cand frunzele bat in galben si sange, si vantul umbla in jurul paracliselor ca o durere care se plange, chiliile cuprind reveriile ""de lume"" ale fratilor, cu cate cinci clondire goale pe masa. E o epoca de amor si poezie. Ochiul fratilor licareste gales, gestul lor se impleticeste, cuvintele au gorgoane si piedici.
Pivnitile staretului sunt cele mai pline si mai variate. Vinul rezervat vizitatorilor insemnati, de la Mitropolie sau minister, e ales prin cele mai vechi si tari. (...)

Aparut in ""Facla"", an III, nr. 37, 16 septembrie 1912, p 740 - 741 (""Opere"" vol. III. Publicistica, Editura Academiei Romane Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 2003)

Publicistica

Citeste si:

""Desi pamfletele sale circulau prin publicatiile cu nuanta politica,
lumea literara n-a revelat niciodata insusirile lor artistice si, fapt
caracteristic, critica insasi le-a ignorat ca atare. (...) Se poate afirma
ca mediilor literare oficiale Tudor Arghezi le-a fost aproape necunoscut pana in preajma apritiei «Cuvintelor potrivite». Abia dupa 1922
numele poetului incepe sa patrunda in cercurile de scriitori. Tudor Arghezi nu este un prozator, ci un poet care se coboara cu toate
aripile liricei in cronica. O mare parte din compunerile in proza
sunt pamflete."" (G. Calinescu)

Cu o sticla de
negru-vartos se dobandeste o bunavointa, si cu cate-un boloboc, trimis pe la cateva case din Bucuresti, se cumpara scaparea din vedere
sau ocrotirea cate
unui «om mare» cu
sensibilitatea cerului gurii pentru vin.