Jucatorii si antrenorii Stelei, suporterii si fortele de ordine nu au avut prea mult timp la dispozitie sa sarbatoreasca succesul sau sa-si traga sufletul, pentru ca urmeaza un nou meci de foc: Steaua-Dinamo, maine seara, in campionat. In afara de ri
Jucatorii si antrenorii Stelei, suporterii si fortele de ordine nu au avut prea mult timp la dispozitie sa sarbatoreasca succesul sau sa-si traga sufletul, pentru ca urmeaza un nou meci de foc: Steaua-Dinamo, maine seara, in campionat. In afara de rivalitatea istorica dintre cele doua echipe, cea mai mare din fotbalul romanesc, este si o lupta acerba pentru puncte, fiindca ele se afla in acest moment in fruntea clasamentului, cu Dinamo ca lider doar datorita golaverajului. Miza este la fel de mare ca si cea de joi, castigarea campionatului, adica singura conditie pentru accederea in Liga Campionilor, iar o portie de orgoliu care se adauga obligatoriu transforma intalnirea intr-una incendiara, la care s-a optat pentru o brigada de arbitri din Italia. Olaroiu are doua misiuni dificile. In primul rand trebuie sa-si trezeasca elevii din euforia calificarii in semifinalele Cupei UEFA, apoi sa numere "ranitii", sa vada ce accidentari are in lot si pe cine poate conta in derby-ul cu Dinamo. Va fi greu, pentru ca Steaua si-a consumat rezeve importante de energie in jocul cu Rapid, fotbalistii sunt obositi si ii asteapta in continuare un program infernal, cu doua tinte precise: Cupa UEFA si titlul. "Dupa ce voi evalua situatia jucatorilor, voi vedea cum alcatuiesc echipa. Oricum, fotbalisti ca Lovin, Cristocea sau Balan au demonstrat ca au valoare, ca ma pot baza pe ei si ca nu sunt rezerve. Si la meciul cu Poli Timisoara am facut schimbari in echipa standard, dar asta nu ne-a impiedicat sa castigam. Stiu ce inseamna un meci cu Dinamo si imi doresc sa le facem inca o bucurie acestor suporteri minunati", a declarat ieri Cosmin Olaroiu, inaintea antrenamentului de refacere programat dupa amiaza in Ghencea.
Florin Marin: "Steaua nu e favorita"
In tabara cealalta mocneste dorul de revansa. Dinamovistii au urmarit cu dintii scasnind parcursurile extraordinare ale Stelei si Rapidului in Europa, in competitia pe care ei au parasit-o in faza grupelor. Ca sa nu iasa din atentia publicului, conducatorii "cainilor" au programat periodic scandaluri incheiate cu demiteri de antrenori, ajungand ca, de la meciul tur cu Steaua, sa schimbe trei tehnicieni! Cu un parcurs oscilant in acest retur, Dinamo va afla maine seara daca este o pretendenta serioasa la titlu sau daca trebuie sa abandoneze acest obiectiv. La conferinta de presa de ieri, Florin Marin, fostul jucator al Stelei ajuns pe banca lui Dinamo la inceputul acestei saptamani, in locul lui Ion Marin, a inceput prin a felicita rivala pentru calificarea din Cupa UEFA, dar a opinat ca diferenta de valoare dintre cele doua este nesemnificativa. "Nici una dintre echipe nu porneste ca favorita. Este un joc echilibrat din punct de vedere valoric, aceste meciuri s-au disputat intotdeauna la intensitate maxima, sunt convins ca si duminica se va intampla la fel", a spus "Flocea". Tehnicianul dinamovist sustine ca jucatorii sai nu sunt speriati de performanta adversarului. "Am incredere in jucatorii mei. Victoria de la Bacau le-a redat moralul dupa semiesecul cu Poli Iasi. Sunt convins ca vor da totul pentru a obtine cele trei puncte, foarte importante pentru noi. Jucatorii mei nu au de ce sa fie timorati pentru ca Steaua s-a calificat in semifinalele Cupei UEFA. Mai mult, acest lucru este o motivatie in plus pentru ei, si nu o presiune", a spus Marin. (B.G.)
DINAMO - STEAUA
Stadion "Dinamo"; capacitate: 14.000.
Ora 20,30, in direct la TVR 1
Echipe probabile
DINAMO: Cr. Munteanu - Galamaz, Barcauan, Moti, Florea -Alexa, Margaritescu - Fl. Petre, Danciulescu, Zicu - Cl. Niculescu. Antrenor: Florin Marin.
STEAUA: Carlos - Ogararu, Ghionea, D. Goian, Nesu - Oprita, Paraschiv, Radoi, Nicolita - A. Cristea, Dica. Antrenor: Cosmin Olaroiu.
Arbitri: P. Rodomonti - M. Farina, S. Ghiandai - toti din Italia.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.