40.000 de stelisti. 5000 de rapidisti. 4000 de jandarmi, politisti, luptatori din diferite trupe speciale si agenti de paza. Aproape 50.000 de oameni. Toti s-au strans in Stadionul "Lia Manoliu" pentru a asista la meciul Steaua-Rapid. "Meciul mileniu
40.000 de stelisti. 5000 de rapidisti. 4000 de jandarmi, politisti, luptatori din diferite trupe speciale si agenti de paza. Aproape 50.000 de oameni. Toti s-au strans in Stadionul "Lia Manoliu" pentru a asista la meciul Steaua-Rapid. "Meciul mileniului" sau "meciul unei natiuni", asa cum a fost denumit de presa. Meciul a fost incadrat de catre reprezentantii UEFA in categoria celor cu risc maxim. Asta dat fiind adveristatea existenta intre cele doua cluburi, dar mai ales intre galeriile acestora.
In jurul orei 12.30 la Stadionul "Lia Manoliu" isi fac aparitia primele efective de jandarmi. Care, dupa ce isi iau in primire caii, asculta ultimele instructiuni de la superiori. Urmeaza apoi alti colegi de-ai lor. Si tot asa pana spre ora 16.00. Cand efectivele fortelor de ordine erau complete si asezate in dispozitiv. Nu lipsesc nici lucratorii de la Serviciul Pirotehnic, care, cu aproximativ cinci ore inainte de meci, patrund pe stadion si verifica fiecare colt al tribunelor, vestiarelor sau sectoarelor destinate VIP-urilor. De asemenea, in jurul orei 15.00 la stadion isi fac aparitia si bodyguarzii care asigura intrarea propriu-zisa in arena, dar si angajati ai Imprimeriei Nationale, care urmau sa verifice biletele de intrare pentru a depista eventualele falsuri.
Ora 16.30. In fata stadionului se afla cateva sute de oameni. Cei mai multi veniti din provincie special pentru a asista la acest meci si care au preferat sa vina direct la stadion, chiar cu ore bune inainte de inceperea derby-ului. Fortele de ordine deschid portile de acces. Rand pe rand, cei prezenti in fata stadionului incep sa patrunda. Fara sticle, fara monede, fara brichete, fara pixuri. Controlul corporal este unul extrem de strict. Si el are loc la toate cele trei filtre instalate. Spectatorii se conformeaza, ridica mainile in plan orizontal si asteapta sa fie verificati de oamenii legii. Totul decurge cat se poate de normal. In ciuda protestelor unora, deranjati de masurile de securitate fara precedent.
De cealalta parte a stadionului, in zona Vatra Luminoasa, intra galeria Rapidului.
La un pas de bataie
Ora 20.00. Tensiunea creste. Suporterii tac. Muzica se aude din boxe. Dar din senin apare primul conflict. O parte din galeria Rapidului forteaza unul dintre gardurile care ii desparte de suporterii ros-albastri, pentru a ajunge sa se incaiere cu acestia. Asta se pare dupa mai multe provocari ale stelistilor. Jandarmeria intervine si fara a folosi forta restabileste situatia si suplimenteaza apoi efectivele in acele sectoare.
20.30. Cei 22 de jucatori pasesc pe gazon. Din zeci de mii de piepturi se aude doar "Steaua" sau "Rapid". Aplauze. Jucatorii isi aleg terenurile de joc, se pregatesc, iar arbitrul fluiera inceputul meciului. Incepe meciul si in tribune. Unul frumos, nemaiintalnit in Romania. Fara injuraturi si fara alte probleme. Se termina prima repriza. Lumea aplauda.
In coma alcoolica
In pauza meciului are loc si primul incident in galeria stelista. Brusc un grup de oameni se strange intr-un colt al peluzei. Politisti, suporteri, bodyguarzi, fotografi. Nu este insa vorba despre un conflict. Ci doar de un suporter stelist aflat in stare de inconstienta. Asta din cauza alcoolului. Un tanar de aproximativ 23 de ani, care a intrat in stadion sub influenta bauturilor alcoolice, este carat de patru jandarmi si alti doi sustinatori ros-albastri catre vestiare. Ambulanta se afla pe pista, de cealalta parte a terenului, dar nu reactioneaza. Tanarul este dus la vestiare, acolo unde e urcat intr-o salvare si dus la spital.
Violente la final
Lucian CURELARIU - ZIUA Foto Meciul reincepe. Suporterii isi incurajeaza echipa favorita. Nici o injuratura nu se aude. Doar cu o exceptie. Schimbat de catre Razvan Lucescu, unul dintre jucatorii rapidisti este chemat de galeria visinie la salut. Un salut care nu a fost altceva decat o injuratura adresata Stelei. Meciul insa continua. Steaua se califica in semifinale.
Stelistii fac turul terenului. Lumea ii aplauda. Dar nu toti.
Ajunsi in fata galeriei Rapidului, ros-albastrii sunt intampinati cu scaune, sticle si resturi de tobe. Jandarmii intervin in forta si reusesc sa restabileasca ordinea.
Jucatorii stelisti se indeparteaza apoi din acea zona si se indreapta catre sustinatorii lor. Care se urca pe garduri. Politia intervine si pulverizeaza spray lacrimogen. Fara efect. Bucuria este prea mare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.