Procesul, aflat pe rolul Tribunal
Procesul, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, priveste solutionarea a doua contestatii depuse de Valentin Ceausescu privind ordonantele procurorilor din 2001 si 2002, prin care este considerat vinovat pentru subminarea economiei nationale. Pentru aceasta fapta, Valentin Ceausescu a fost cercetat in 1990 si a stat in arest o luna, desi infractiunea de subminare a economiei de stat a fost amnistiata la 9 ianuarie 1990, iar ancheta asupra lui Valentin Ceausescu cu privire la aceasta fapta a inceput in 24 ianuarie 1990, deci ulterior amnistiei.
In sprijinul actiunii sale in Justitie, Valentin Ceausescu a adus ordonanta procurorilor din 1996, prin care se dispunea scoaterea sa de sub urmarire penala si restituirea bunurilor confiscate. Concret, Valentin Ceausescu contesta ordonantele ulterioare, din 2001 si 2002, prin care s-a dat o solutie contrara celei din 1996. Dupa ce judecatorii au spus ca raman in pronuntare, Valentin Ceausescu a declarat presei ca este interesat, in primul rand, de partea penala a dosarului, respectiv de stabilirea nevinovatiei sale.
Referitor la partea civila, el a afirmat ca cere restituirea bunurilor sale personale, trecute in patrimoniul statului dupa ce PCR a fost desfiintat, printre care si obiecte de arta, piese de mobilier si bunuri electrotehnice primite in dar sau achizitionate personal. Potrivit avocatului sau, PCR era persoana juridica de drept privat, iar, in conditiile in care Valentin Ceausescu a fost membru de partid, rezolvarea problemei patrimoniului se putea face intre membri. "Daca nu a existat nici o plangere din partea membrilor PCR cu privire la micsorarea acestui patrimoniu, nu vedem de ce alti terti s-ar preocupa de existenta sau inexistenta acestor bunuri. Toate bunurile indisponibilizate au facut parte din proprietatea privata a lui Valentin Ceausescu, fara nici o legatura cu PCR. Daca ar fi existat indicii, aceste bunuri ar fi provenit din fapte ilicite, s-ar fi cercetat acest lucru, dar nu a existat premisa provenientei lor pe cale ilegala", a declarat, citat de Mediafax, avocatul lui Valentin Ceausescu.
La randul sau, Valentin Ceausescu a spus ca in cazul in care va avea castig de cauza la CEDO, va formula alte actiuni pentru a vedea unde sunt aceste bunuri sau cu ce sume au fost vandute.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Antoni Porowski descoperă cele mai uimitoare destinații din lume într-o nouă...
Sursa: kudika.ro