Alesii Puterii au chiulit ieri pe capete de la lucrarile Camerei Deputatilor, astfel ca o ordonanta a Guvernului necesara integrarii europene nu a reusit sa treaca de plen. Incidentul vine la o saptamana dupa ce ordonanta Gojdu a picat la vot si cu concursul reprezentantilor Coalitiei.

Deputatii au respins proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei 1/2006 privind unele masuri necesare intaririi capacitatii administrative in vederea aderarii la UE, pentru ca nu au avut majoritate calificata, adica 167 de voturi. 163 de deputati au votat ""pentru"", 11 ""impotriva"" si 59 s-au abtinut. Voturile favorabile au venit de la reprezentantii PNL, PD, UDMR, PC, ajutati de cei ai PRM, minoritati, independenti si cativa ai PSD, dar numarul acestora a fost insuficient pentru ca proiectul sa fie adoptat. La momentul votului, in sala au fost prezenti 54 dintre cei 67 de deputati PNL, 37 dintre cei 49 ai PD, 15 dintre cei 22 ai UDMR si 15 din cei 21 ai PC. Dupa vot, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a explicat ca ordonanta ramane in vigoare. Intrucat nu a intrunit majoritatea calificata nici pentru a fi respins, nici pentru a fi aprobat, proiectul de aprobare a ordonantei urmeaza sa fie supus din nou votului plenului Camerei, in sesiunea din toamna.
SRR Si TVR. Totusi, deputatii au reusit ieri sa adopte cu 218 voturi ,,pentru"", 7 ,,impotriva"" si 9 abtineri propunerea legislativa pentru completarea Legii de organizare si functionare a SRR si SRTV. Potrivit presedintelui Comisiei pentru cultura, deputatul liberal Raluca Turcan, proiectul vizeaza depolitizarea si profesionalizarea conducerii celor doua institutii, eliminarea conflictulului de interese si transparentizarea activitatii Consiliilor de Administratie (CA) ale SRR si TVR. Astfel, presedintii celor doua Consilii nu vor mai fi si directori generali. Potrivit noilor prevederi, directorii generali nu vor face parte din CA si vor fi numiti pe baza de concurs, mandatul acestora fiind de patru ani, in timp ce membrii CA vor avea un mandat de cinci ani. Totodata, CA vor fi formate din cate 13 membri: sapte propusi de grupurile parlamentare, cate un membru propus de presedinte, Guvern, minoritatile nationale, salariati si doi membri ai societatii civile. Acestia nu mai pot fi demisi de Parlament in cazul in care se vor sesiza nereguli in activitatea lor, ci doar printr-o actiune initiata de organe abilitate ale statului, precum Curtea de Conturi.

CONDITII PENTRU TAXA