""Lebada neagra a prozei romane"" Aceste randuri au fost scrise de ""mana muncita de condei"" a scriitorului Mircea Micu pentru prietenul sau drag, Fanus Neagu, la ceas aniversar, cand ""nebunul frumos al marilor orase"" implineste 74 de ani. ""Cazut ca un meteorit pe crestetul poetilor de toate gradele si contingentele, labartat, uneori in cuvinte desucheate, masiv cat o insula proprietate personala, blond-pai, cu ochi albastri de stiuca pandind momeala, Fanus Neagu mesteca metafore in loc de paine. Am fost la el acasa, la Gradistea, intr-o toamna sfintita de mustul strugurilor explodand din boabe cu pielita neatinsa decat de roua. Avea tatal sau (Dumnezeu sa-l odihneasca!) o batista de vie svarlita in buza dealului, aproape de balta sclipind aurifer in amurgul cazand molatec ca un catarg de pirati demisionati din motive de batranete. Atunci, in acel apus fantastic, pe deasupra capetelor noastre, imparfumate de vinul negru ca destinul de poet, a trecut, fulgerator, un stol de grauri: lintoliu de moarte si uitare acoperindu-ne vederea. Un semn pe care Fanus l-a receptat cu o nefireasca spaima si m-a grabit spre casa-i parinteasca, nadajduind in risipirea fricii, cu gatul la butoiul cu molan bolborosind bulbuci de balta. (Vinul e viu si vorbeste pana in luna mai cu cine se nimereste). Ne cunoastem atat de bine, incat ne cautam la telefon zilnic, tachinandu-ne cu voluptatea batranilor pierzanti balcanici. Ne-am plictisit unul de celalalt. Toti dusmanii lui sunt si ai mei. Toti prietenii mei sunt dusmanii lui... Bijutier de limba romaneasca, mana lui de poet, sfintind proza si invesmantand-o in odajdii de taina, scrie nesomnuri fabuloase cu ierni care se prabusesc in genunchi, peste cantoane parasite chemand ingeri care de atatea ori l-au strigat. E un nebun frumos al marilor orase, incercand sa preumble pe strazile Bucurestilor, o biserica asezata pe o sanie trasa de sase corbi albi. Este, ziceam, un pierzant benevol. Cunoaste ruleta vietii mai bine decat crupierii de la Monte Carlo. E un poet marcandu-si destinul cu un stilet de argint in rana deschisa a prozei romane. Urcand din adancul baltilor valurind peste schelete de pesti morti de batranete si plictis, are inima ca un nufar fragil. Cei care nu stiu nitica botanica incearca sa-l smulga din radacinile banuite, voind sa-l aiba drept ornament intr-o vaza de cristal. Dar nufarul nu are radacini... Nufarul este esenta crescand din adancuri, inaltandu-si supletea si eliberandu-se cu aripi nevazute. Zaharia Stancu il alinta Balzac! Nume predestinat si potrivit, in ideea mea, despre ce ar trebui sa faca Fanus. Sa se lege, benevol, de scaunul singuratatii, cu lant de barca pescareasca, gros si rezistent, la capat cu un lacat mesterit de feronierii sibieni si sa arunce cheia pe fereastra. Si sub fereastra lui cu inzorzonari de glicina inflorind suav-violet, voi veghea eu, si voi gasi cheia si o voi vari in coltul unui buzunar spart, pierzand-o in iarba poluata. Dupa care, trecand vizavi, spre restaurantul cu nume de cantec de jale, am sa ma apuc sa-i drapez in rochii dantelate, toate sclipirile svarlite cu nemiluita, injghebandu-i un volum de poeme. Cuceritor al inimii mele prin metafore care curg zilnic din el ca o dara de sange, ii doresc azi un ostrov strajuit de salcii elastice si-un ochi de apa albastra in care lebada neagra sa se ascunda, ocrotindu-si ouale rare si pretioase."" (Mircea Micu) DESCRIERE
""Cazut ca un meteorit pe crestetul poetilor de toate gradele si contingentele, (...) masiv cat o insula proprietate personala, blond-pai, cu ochi albastri de stiuca pandind momeala, Fanus Neagu mesteca metafore in loc de paine"" URARE
""Cuceritor al inimii mele prin metafore care curg zilnic din el ca o dara de sange, ii doresc, azi, un ostrov strajuit de salcii elastice si-un ochi de apa albastra in care lebada neagra sa se ascunda, ocrotindu-si ouale rare si pretioase"" - Mircea Micu, scriitor, publicist