Ionut Lupescu, directorul general al Federatiei, a aparat ieri Comisia de Disciplina, sustinand ca aceasta a aplicat corect regulamentul in cazul incidentelor de la meciul FC Farul - Dinamo, din cadrul etapei a 18-a a Diviziei A. Oficialul federatiei
Ionut Lupescu, directorul general al Federatiei, a aparat ieri Comisia de Disciplina, sustinand ca aceasta a aplicat corect regulamentul in cazul incidentelor de la meciul FC Farul - Dinamo, din cadrul etapei a 18-a a Diviziei A. Oficialul federatiei a afirmat ca nu intelege atacurile dinamovistilor la adresa Comisiei de Disciplina si a Federatiei. "A aplicat corect regulamentul disciplinar in vigoare si noi credem ca si-a facut datoria", a spus Lupescu. Comisia de Disciplina a FRF a hotarat ca Dinamo sa joace doua meciuri cu portile inchise in urma incidentelor provocate de sustinatorii sai. "Kaiser-ul" a mentionat ca nu vrea sa influenteze in vreun fel Comisia de Apel a FRF, care va judeca memoriul depus de Dinamo in urma sanctiunilor dictate de Comisia de Disciplina. "Eu spun numai ca ce a decis Comisia de Disciplina e regulamentar. Ramane de vazut ce va decide Comisia de Apel, poate va avea un alt punct de vedere", a precizat Lupescu. Directorul general considera ca nu foloseste la nimeni faptul ca derby-ul Dinamo - Steaua se va disputa fara spectatori, dar ca trebuie respectata decizia Comisiei de Disciplina. El a sugerat ca ar fi mai bine daca s-ar aplica si in Romania modelul britanic. "Acesti huligani, pentru ca nu sunt suporteri, trebuie identificati si exclusi de pe stadioane, asa cum au facut englezii. Iar aici poate ca Jandarmeria ar trebui sa fie mai eficienta. Englezii au fost suspendati 5 ani din cupele europene, iar acum au stadioane fara garduri intre tribune si teren. Daca ei au putut, de ce n-am putea sa facem si noi la fel?", a afirmat oficialul FRF. Lupescu a raspuns la acuzele oficialilor dinamovisti referitoare la delegarea lui Daniel Prodan ca observator la meciul de la Constanta. "Ma asteptam sa se fi schimbat unele lucruri in ultima vreme la clubul la care am jucat, dar din pacate nu s-a intamplat asta. Am vazut ca sunt nemultumiri ca Didi Prodan e tanar, dar n-o sa asteptam sa faca 60 de ani ca sa-l delegam la un meci. Didi a fost acolo si a respectat regulamentul in vigoare", a afirmat oficialul FRF, precizand de asemenea ca disputele dintre conducatorii cluburilor ar trebui sa inceteze. Lupescu sustine ca de acum inainte FRF va aplica prin comisiile sale Codul Disciplinar al FIFA facut public miercuri. "Blatter a spus ca se vor lua masuri drastice pentru rasism si violente pe stadioane. Iar in noua circulara sunt precizate sanctiuni dure, care se vor aplica in toate esaloanele, A, B, C si asa mai departe. Printre acestea sunt sanctionarea cu depunctarea a cluburilor sau chiar eliminarea din competitie daca este organizata dupa sistemul KO si suspendarea suporterilor identificati ca violenti pentru 2 ani de zile", a adaugat Lupescu. (N.G.)
"Nu Federatia organizeaza turneul din Statele Unite"
Lupescu a declarat ca Federatia nu are nici o legatura cu organizarea turneului din SUA la care va participa si echipa nationala a Romaniei in perioada 21-29 mai alaturi de Uruguay, Irlanda de Nord si Columbia. "S-a spus ca mergem la o susa acolo, ca sunt invitati artisti acolo si asa mai departe. Noi mergem acolo cu un scop clar, de a juca trei amicale. Avem o delegatie de doar 40 de persoane si ne vom plati transportul. Noi n-avem nici o treaba cu organizarea turneului sau cu ce se mai intampla acolo", a mentionat oficialul FRF. Lupescu a precizat ca este posibil ca organizatorii turneului sa incerce sa-si recupereze din suma investita printr-un show inainte sau dupa meciuri. "Am vazut si noi in NBA sau in NHL cum se organizeaza un astfel de meci. Ca promotor, trebuie sa te gandesti ca iti trebuie cateva milioane de dolari. Un tichet va fi cred intre 50 si 100 de dolari, iar pentru acesti bani organizatorii trebuie sa ofere ceva. Poate vor face un show inainte sau dupa meci, dar asta e treaba lor, pe noi ne intereseaza doar meciurile", a subliniat Lupescu. Se pare ca la meciurile "tricolorilor" din SUA vor avea loc si spectacole la care vor participa manelisti si comici. (N.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.