Dezbaterile de saptamana trecuta au avut ca punct central ideea ce pare ca se doreste a fi pusa in aplicare dupa ani de zile de la infierbantarile polemice in jurul Punctului 8 al declaratiei de la Timisoara - viitoarea lege a "lustratiei".
Nu vreau sa iau in discutie acest viitor act normativ, necesitatea sau oportunitatea acestuia, la atatia ani de la evenimentele din decembrie 1989.
Nici nu stiu care va fi eficienta aplicarii unei astfel de legi care, in afara de un aspect simbolic, cu siguranta nu va "zgudui" societatea romaneasca in alta modalitate decat pe plan moral.
Mai repede as face referire la efectul practic al aplicarii anumitor prevederi din legi speciale care incurajeaza delatiunea.
Pentru ca, astfel de dispozitii pun in discutie insusi dreptul la integritatea psihica si conflictul acestora cu Constitutia Romaniei care, in art. 22, dispune ca: „Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate."
Dar ce inseamna legi care incurajeaza delatiunea?
Este vorba despre acele prevederi legale prin care, celui ce a savarsit anumite fapte cu caracter penal i se acorda o serie de beneficii, in schimbul unor marturii ce ar ajuta decisiv la buna desfasurare a procesului penal si la descoperirea altor faptuitori.
Pot enumera dispozitii ca articolul 16 din Legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri sau articolul 19 din Ordonanta de urgenta nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prima intrebare care apare este aceea daca respectivele reglementari constituie „constrangeri psihice". In al doilea rand, se pune problema moralitatii lor.
Desigur, desi sunt justificate de necesitatea combaterii cat mai eficiente a flagelului coruptiei, crimei organizate sau terorismului, se ridica problema intinderii compromisului pe care legiuitorul si-l poate asuma.
Cred ca nu poate fi vorba despre o constrangere psihica ce ar putea aduce atingere insusi dreptului la integritate psihica, drept consacrat constitutional insa, din punctul meu de vedere, acest gen de dispozitii constituie o presiune suplimentara asupra individului care este implicat in savarsirea unei fapte penale si il impinge sa aleaga beneficiile oferite de legile respective.
Astfel, art. 16 din Legea 143/2000 la care am facut referire prevede un regim sanctionator redus la jumatate pentru cel care, in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri" sau art. 19 din Ordonanta de urgenta nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune ca: "Persoana care a comis una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta Parchetului National Anticoruptie, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege."
Nu se poate vorbi de o atingere adusa dreptului la integritate psihica, instituita prin aceste reglementari, deoarece acestea sunt initiate din ratiuni de politica penala mai presus de interesul individului care lasa la dispozitia faptuitorului dreptul de a alege modul in care intelege sa se manifeste in cadrul procesului penal. Ce ma ingrijoreaza sunt consecintele practice produse de aceste legi.
Astfel, referitor la articolele mentionate, prevad ca la noi lucrurile se vor "intampla" cam asa: pe de o parte, un politist are in lucru un anume dosar privind un anume traficant si o anume fapta penala savarsita de acesta si nu este inceputa urmarirea penala impotriva lui. Pe de alta parte, acelasi politist poate vinde "pontul" avocatului unui alt traficant sau chiar traficantului impotriva caruia s-a inceput o urmarire penala. Traficantul deja invinuit va formula "denuntul" avand ca obiect informatiile furnizate de politistul corupt prin intermediul avocatului sau direct, si va beneficia de prevederile favorabile instituite prin lege. Un alt exemplu, in materia combaterii coruptiei, unde se genereaza situatii de catre lege, in care delatorul poate fi, de pilda, contactat si i se pot oferi bani in schimbul tacerii.
Ma intreb cat de morala este legea romana, care in aparenta deschide posibilitatile prinderii unor infractori, pe cand in realitate lucrurile nu stau deloc asa. Desi legile privind delatiunea nu aduc in nici un fel atingere dreptului la integritate psihica, apreciez ca este deschisa de insusi legiuitor "Cutia Pandorei", astfel incat efectele pozitive sunt contracarate si reduse de efectele negative ale aplicarii respectivelor dispozitii.
Asa cum am aratat, nu poate fi vorba despre "constrangeri psihice", poate doar despre o atingere adusa demnitatii omului, atata vreme cat a ajuta sau nu organele de urmarire penala reprezinta in mod invariabil o problema ce ramane la latitudinea individului.
Insa, legiuitorul trebuie sa manifeste mai multa atentie in ceea ce priveste pericolul pe care l-am subliniat prin cele cateva exemple de mai sus si care ne duce cu gandul ca, intentionat sau nu, au fost create premisele a noi cauze generatoare de coruptie in tara noastra.
Ceea ce denota o oarescare incompetenta sau, mai grav, iresponsabilitate a legiuitorului roman, care poate avea consecinte negative - dincolo de cele deja resimtite - pentru tara noastra!