Un echilibru inca stabil

Odata prabusite regimurile comuniste in tarile din Rasaritul Europei, sau odata sfarsit "al treilea razboi mondial", cum a mai fost numit razboiul rece, marile trusturi de presa si chiar cativa magnati din Italia au considerat ca nu mai este nevoie de vechile temelii ale stabilitatii politico-economice. Acesta a fost motivul real, intre altele, a aparitiei "Mani pulite" ("Cu mainile curate"), prin care magistratii italieni au scos zgomotos la iveala o suita de fapte de coruptie. Lupta strict juridica, cu coruptia din Italia, o incepuse, in zorii anilor '80 ai secolului trecut, judecatorul de instructie Carlo Palermo - care l-a anchetat si pe atentatorul la viata Papei Ioan Paul al II-lea (in alt context) - cazut victima unui accident de masina si unei ambuscade care l-au scos din circuit. Antonio Di Pietro a fost insa beneficiarul mediatic al operatiunii "Cu mainile curate", el si echipa sa de magistrati primind eticheta, semnificativa si indreptatita, de "Togile rosii". Ma opresc pentru o paranteza: bietii nostri ziaristi nu intelegeau de ce Franco Frattini, oficialul UE care ne-a vizitat recent, este atat de pornit pe magistratura din tara sa. Or, Frattini este un om politic italian proeminent, de centru-dreapta, care stie cu ce rezultat s-a soldat operatiunea "Cu mainile curate": cu disparitia a cinci partide politice italiene, in frunte cu Democratia Crestina. O jumatate din electoratul italian a trebuit ulterior, ajunsa la urne, sa isi reorienteze optiunile. Cat despre simpatia pentru Stanga, magistratii italieni nu s-au dezis nici astazi de ea. Intrucat in zilele de 9 si 10 aprilie au loc alegeri legislative in Italia, putem intelege iritarea lui Frattini...
Cu doi ani inainte de actiunea "Togilor rosii", Corneliu Coposu a adaugat titulaturii Partidului National Taranesc strapontina "crestin-democrat", pentru a se afilia la o familie politica internationala. In Italia, La Democrazia Cristiana, care guvernase peste trei decenii, era partidul strans strans legat de Biserica Romano-Catolica - salvase tara de comunism -, in Germania, traditia politica respectiva cobora pana la Centrul catolic al cancelarului Bruning, antecesorul lui Hitler... In Romania, tara ortodoxa, Biserica nationala nu fusese niciodata legata de un partid politic, indemnandu-si credinciosii, in mod constant, sa-l voteze, desi taranistii interbelici aveau fruntasi greco-catolici. Coposu a rupt obiceiul consfintit: era el insusi greco-catolic, asa cum fusese si Maniu. PNTCD a intervenit in conflictul dintre ortodocsi si uniti, care era in toi la inceputul anilor '90. Nu era extrem de greu de prevazut ca, in Transilvania mai ales, taranistii vor pierde buna parte din electori pe acest motiv. Totodata, adjectivele "crestin-democrat" nu au atras pe ortodocsii care frecventau Biserica. Aceasta, intrucat in lumea ortodoxa spatiul eclezial a fost intotdeauna delimitat de arena politica. In plus, Biserica a convietuit pret de secole, in traditia bizantina, cu Statul pe care nu l-a perceput nicidecum ca pe un inamic, pana in zorii epocii moderne. Odata incheiata domnia lui Cuza, care a spoliat Biserica, raporturile Coroanei si ale Statului cu Biserica au fost cat se poate de bune. Partidele politice, la randul lor - cu exceptia minusculului partid comunist interbelic - au respectat Biserica, chiar daca nu au sprijinit-o efectiv. Desigur, dupa razboi, partidul comunist a prigonit-o sangeros, a tratat-o ca pe o relicva, insa dupa moartea lui Stalin s-a abtinut sa o ponegreasca public si s-o blasfemieze...
Am spus adesea ca la noi nu exista o traditie a votului acordat pe criterii confesionale si ca e greu ca un partid crestin-democrat - creatie politica specifica lumii europene catolice - sa prinda radacini adanci in Romania. Acelasi lucru se poate afirma si despre genul de "partid popular". Alte formatiuni politice locale care vantura, intr-o retorica dezordonata, mesaje de morala crestina, nu trec de doua-trei procente. Situatia aceasta este expresia unei continuitati intelepte, regasite in Romania postdecembrista: fie ele de stanga ori de dreapta, partidele politice de la noi respecta Biserica nationala, macar formal, continuand astfel o traditie puternica. Alta este situatia in Italia, unde comunistii lui Fausto Bertinotti si comilitonii lui Prodi si Fassino sunt gata sa legifereze casatorii intre invertiti sexuali numite eufemistic "niuni civile". Realismul liderilor partidelor importante din Romania a facut ca mesajele politice crestinizante sa ramana fara ecou semnificativ. Vechiul echilibru functioneaza deocamdata perfect si numai atunci cand partidele mari l-ar periclita inscriindu-si in program vreun obiectiv extravagant, ofensator pentru Biserica, lumea si-ar putrea aminti ca exista si la noi partide "crestine"...

---

Despre autor: