Presa este plina de informatii despre alegerile din Belarus, dar nu sufla un cuvant despre cele din Ucraina, in afara de anuntarea rezultatelor votului si a proiectatei coalitii intre cei doi perdanti: Iulia Timosenko (fosta prim-ministru, data afara pentru suspiciuni de coruptie) si Iuri Ehanurov (om de paie al presedintelui Viktor Iuscenko si premier in exercitiu). Tacerea si dezinformarile sunt atat de penibile, incat incepi sa te intrebi cat de prosti ne cred „regizorii" lor.
Mai intai, trebuie spus ca, daca asa-zisa revolutie din Ucraina a fost portocalie, aceste alegeri sunt negre de tot. In Belarus, macar, nu s-au falsificat listele de vot si nu au fost eliminati zeci de mii de votanti, fara nici o explicatie. In Ucraina, insa, comisiile electorale din regiunile cu alta populatie decat cea ucraineana – insumand circa o treime din alegatori – au redactat toate documentele in limba ucraineana. Traducand, se intelege, si numele cetatenilor de alta etnie. Cand acestia s-au prezentat la vot, au constatat ca numele care apare in buletin nu se regaseste pe liste. Internetul este plin de proteste in acest sens si este mai mult decat interesant ca organele noastre de presa, altminteri dispuse sa planga (la ordin) pe umerii „romanilor de pretutindeni", nu au gasit cu cale sa intrebe nici un lider al organizatiilor romanesti din Ucraina despre corectitudinea acestor alegeri.
Un alt fapt straniu si, pana acum, inexplicabil, este staruinta cu care media internationala se straduieste sa-l descrie pe invingatorul Viktor Ianukovici drept un „pro-rus". Trebuie sa fii cu adevarat un ageamiu intr-ale analizei politice, ca sa nu inte-
legi ca, multa vreme de acum inainte, nici un lider politic ucrainean nu-si va permite sa aiba alta pozitie decat aceea a departarii de Moscova. De vreme ce insusi Kremlinul a acceptat, in 1991, desprinderea republicilor fostei URSS, e limpede ca traseul acestora va fi, pana la o ipotetica zguduire istorica viitoare, unul divergent. Odata invatat cu gustul puterii si cu avantajele de a fi un mic – dar incontestabil! – Stalin la el acasa, nici unul dintre acesti politicieni (pe care numai spargerea Uniunii Sovietice i-a transformat, din sefi de CAP, in deputati, ministri si presedinti) nu va accepta sa se intoarca sub controlul, adesea sever, al Moscovei.
In cazul lui Viktor Ianukovici, nici nu era nevoie de asemenea subtilitati de analiza: era suficienta rememorarea demersurilor sale, in cei patru ani cat a condus Ucraina, ca premier. Au fost ani de lenta, dar inexorabila departare de Rusia, punctati cu nu putine izbucniri ale Kievului impotriva Moscovei. Una peste alta, regimul Ianukovici, stabilizand economia ucraineana si exploatand unele conjuncturi internationale, configurase, pentru prima data dupa 1991, o politica independenta a Ucrainei. Poate fi acest politician un pro-rus, doar pentru ca are abilitatea de a miza pe un bazin electoral sigur (cel din regiunile cu populatie rusa)? Cred ca politicienii trebuie judecati in functie de faptele lor, nu de promisiunile cu care culeg voturi.
In sfarsit, nu se bucura de nici un comentariu – cel putin pana la ora la care inchei acest editorial – doua intamplari cel putin bizare si, in egala masura, decisive pentru viitorul politic ime-diat al Ucrainei. Formatiunea lui Viktor Ianukovici era creditata ca invingatoare inca din iarna trecuta, de cand devenise evident ca „revolutia portocalie" s-a fasait si ca regimul Iuscenko nu are nici un alt merit decat acela de a face jocul Washingtonului. Desigur, daca acesta poate fi considerat un merit. In rest, totul e la pamant: economia s-a prabusit (ca si la noi, insa mai drastic), iar coruptia a atins, din nou, nivelul guvernamental. Nici li-bertatile cetatenesti nu au iesit din zona gri in care fusesera introduse de regimul Kucima-Ianukovici (daca nu ma credeti,
n-aveti decat sa-i intrebati, din nou, pe intelectualii romani din Cernauti).
Cu toate acestea, Partidul Regiunilor, de opozitie, despre care se stia ca va castiga, n-a incetat sa scada in sondaje, din iarna incoace, desi nu a facut nimic altceva decat sa speculeze greselile Puterii. Nici o gafa politica, nici un gest iesit din comun. Cu toate acestea, creditat cu peste 40% in iarna, partidul lui Ianukovici a ajuns la urne cu numai 33%, la iesirea de la urne cu 31%, iar in urma primelor numaratori, la... 25%! O asemenea scadere nu este explicabila, in termeni politici. E evident ca rezultatele s-au „aranjat", astfel incat, desi presedintele Iuscenko are mai putine prerogative, in urma reformelor constitutionale, tot el sa poata face jocurile, incalcand vointa electoratului.
O a doua intamplare confirma acest scenariu (si, in paranteza, deruta scenaristilor): desi atat Iulia Timosenko, cat si Iuri Ehanurov au piedut alegerile, presedintele incearca sa-i coalizeze post festum (exact cum a facut dl Basescu, la noi) si, incalcand Constitutia, sa le incredinteze guvernul. Ramane doar sa vedem cat de slugarnic va fi Viktor Iuscenko fata de „strategii" de pe Potomac: daca o va accepta pe Iulia Timosenko ca prim-ministru, dupa ce a dat-o afara, inseamna ca este o simpla marioneta. Oricum, alegerile din Ucraina, fraudate fara ca nimeni sa faca scandal, se constituie intr-un moment grav pentru vecinii nostri. Pentru ca, odata facut drum aranjamentelor de culise si fraudei, rezultatele nu vor fi decat accentuarea divizarii societatii si slabirea, pana la anihilare, a statului. Ucraina a intrat pe tobogan.