Rudarii din Rancaciov-Arges il acuza pe primar. Satul face parte din comuna Calinesti, judetul Arges si numara peste 2.000 de suflete de rromi. Majoritatea familiilor traiesc intr-o saracie lucie, iar singurul lor venit este ajutorul social pe care niciodata nu-l primesc la timp. Singurii care au ce pune pe masa in fata copii flamanzi, sunt cei care fura lemne din padurile particularilor, pe care le vand apoi la preturi derizorii. Multi au dosare penale, dar prea putini au ajuns dupa gratii. Pe linga saracia in care se zbat, rromii din Rancaciov nu au nici macar apa potabila, iar drumul devine impracticabil ori de cate ori ploua. Ei spun ca in campania electorala din 2004, primarul Nicolae Gavrilescu le-a promis ca va rezolva cele doua mari probleme - apa si drumurile, iar ca sa fie cit mai convingator, i-a cinstit cu bere si mititei.
Dezamagiti, rudarii spun acum ca si-au invatat lectia si promit ca in 2008 or sa le manance mancarea si sa le bea berea si tuica celor care fac pomeni electorale, dar de votat or sa-l voteze pe candidatul care le va face cele mai putine promisiuni.
"Scumpita" are nevoie de un carucior cu rotile
Rodica Haica este mama a cinci copii. Patru sunt la bordeiele lor, pentru ca nu le putem numi case, iar a cincea - Scumpita, fata de 22 de ani, se afla in grija ei. Tanara are handicap de gradul 1, motiv pentru care nu se poate deplasa singura.
Nici macar nu poate vorbi, dar intelege ce se petrece in jurul ei. Sta imobilizata in pat si, din cand in cand, mama o mai pune intr-un scaun cu rotile, defect. Fetei ii sunt necesari 30 de pampersi pe luna, dar pretul unuia singur este de 70.000 de lei. O suma mult pre amare, pentru mama ei, care nu-i poate asigura nici pampersii, nici hrana necesara unei persoane cu handicap. "Scumpita primeste 1,5 milioane pe luna, iar eu 3 milioane ca insotitor. Pai ce sa faci cu banii astia, cand doar pe curent dau patru milioane pe luna? Am cerut si eu la Sanatate un carucior cu rotile pentru fata, i-am zis si domnului primar, dar n-au vrut sa ma ajute. Cei de la Primarie nu-mi dau nici macar din ajutoarele care le vin de la fundatii. Intr-o zi, domnul primar i-a zis la vice sa-mi dea si mie o cutie, ca tocmai venisera ajutoarele. Vicele s-a dus la o cutie, a scos din ea o jucarie si asta mi-a dat, o jucarie. Sunt tare necajita, dar pe Scumpita n-o dau de langa mine" spune, suparata, femeia. "Mai am un baiat pentru care am mare suparare. E arestat si face puscarie pentru ca a furat lemne. Paguba a fost de 700.000. Aia care au fost la putere au furat tot, o au pe matusa aia, Tamara, si nu sunt la Colibasi. Baiatul meu a fost inchis pentru 700.000 de lei".
Ionica ar vrea sa invete carte
Ionica Ramona Saceanu are 9 ani si este o fetita frumoasa si isteata foc. La nastere a fost un copil absolut normal, dar cu timpul, in spate i-a aparut un fel de cocoasa, iar oasele nu i se mai dezvolta cum trebuie. Copilul vrea sa mearga la scoala, vrea sa invete si sa le demonstreze tuturor ca si un pui de rudar poate ajunge cineva. Dar nu poate, din cauza bolii. Bunicului ei, Gheorghe Ursu, zis "Gicu", ii este teama sa o lase: "Scoala e departe si mi-e frica sa nu i se faca rau pe drum sau la ore din cauza bolii. Ionica e isteata, stie multe, dar ce folos daca autoritatile nu o ajuta? Nu stiu pe la ce usi sa bat pentru ea. Nepoata mea are nevoie in primul rand de tratament. Pacat de copil. Tatal ei e in puscarie 18 ani pentru crima, iar ma-sa mai are un copil de crescut, care si acela e bolnav in spital".
La CalineSti pamantul o ia la vale
La doi pasi de cateva case, in Rancaciov curge un parau. Din cauza ploilor torentiale de anul trecut, terenul a luat-o la vale si risca sa distruga bordeiele saracacioase ale rudarilor. Vasilica Grozavu are o fata care si-a facut bordei la 50 de metri de malul raului, iar pamantul de semne ca se prabuseste. Femeia se teme ca nu cumva, intr-o noapte, sa vina apa mare si sa ia bordeiul in care ii locuieste fiica. "Domnul primar nici macar n-a venit sa arunce niste pamant sa intareasca malul. Nu-i pasa. A venit acum patru ani, ne-a convins sa-l votam si atat. Ne-a cam uitat, desi a promis ca ne baga apa si ne asfalteaza drumul. O sa mai vada el voturi de la rudari". Aneta Cacalete traieste doar din ajutorul social. Pentru femeie e o adevarata drama ca banii nu se dau la timp, ci odata la cateva luni: "Eu doar din ajutor traiesc, iar lemne nu fur, ca n-am cal si caruta. Acum trei, patru luni am vrut sa-mi dau foc in fata Primariei. Domnii de acolo sa ne dea banii atunci cand vin, nu cind vor ei". Rudarii din Rancaciov vor sa primeasca ajutorul social la timp si nu uita sa-i multumeasca celui care s-a gandit la ei: "O fi Nastase bagat cu Tamara aia, dar nici pe noi nu ne-a lasat. A luat si pentru el, ne-a dat si noua. Noi l-am votat, dar romanii, care sunt mai multi, l-au vrut pe Basescu. Acuma na, sa traga. Cu Nastase era mai bine. Bascos au vrut, Bascos au!"
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro