Copiii care abia acum se nasc vor inlocui comunismul cu capitalismul, cum trebuia s-o fi facut noi. Si nu de la sine, ci printr-o gherila de zi cu zi intre om si stat.

Observam vara trecuta, in coloanele aceluiasi ziar, ca logica politica are de prins din urma instinctul poporului, care iarasi i-a luat-o inainte. Cand n-au mai suportat monopolul intretinerii, oamenii si-au pus contoare si microcentrale. Cand au atins un minimum de siguranta materiala, au populat parcurile cu bebelusi, compensand pustietatea gradinilor publice din primii 5-6 ani de dupa 1990. Singura problema ar fi ca multe dintre familiile care s-au decis in sfarsit sa aiba copii sunt trecute de 30 de ani. Au facut marele pas abia dupa ce au transat disputa cu incertitudinea zilei de maine, indusa de societate.
Cu o oarecare intarziere, astfel de judecati empirice sunt validate acum si de date statistice. In 2004 s-au nascut cu 5.000 de copii mai mult ca-n 2003 si pentru prima oara, dupa 1990, numarul nasterilor l-a depasit pe cel al avorturilor. Statisticile confirma ca tot mai multe femei de la oras isi amana nasterile dupa 30 de ani, ceea ce impinge varsta medie spre 28 de ani - cu trei ani mai mult decat in mediul rural.
Dar fie ca ne bazam pe observatii directe, fie ca privim cifrele provenite din serii statistice, concluziile sunt aceleasi. A: oamenii tineri nu fac copii daca n-au locuinta. B: ei nu-si permit o casa daca n-au un serviciu, iar daca au patru pereti si un loc de munca, atunci C: prefera sa emigreze cand sefii batrani le blocheaza ascensiunea in cariera. In medii economice dinamice, cum ar fi cel american, oamenii n-au nevoie nici macar sa locuiasca in casa lor. Prefera sa stea cu chirie si - in loc sa-si blocheze 60.000-70.000 de dolari intr-un apartament - sa investeasca banii intr-o afacere ori sa studieze pentru a deveni mai performanti, deci mai bine platiti.
Cuplurile noastre urbane fac copii tarziu fiindca au pierdut minimum cinci ani din viata ca sa razbeasca intr-un mediu ostil. Dar totusi ceva impinge lucrurile inainte. Lipsa de reforme de sus in jos e suplinita de reforme naturale, de jos in sus. Nu-i bine? O fi, numai ca atunci cand reformele au doar un motor, adica instinctul fara gres al poporului, nu si vointa politica, adica un catalizator care sa le accelereze, diferenta dintre noi si ex-comunistii care au aderat deja la Uniunea Europeana capata adevaratele dimensiuni ale unui handicap. Mamicile trecute de 30 de ani si-ar dori sa mai nasca si un al doilea copil, dar nu vor mai risca sa-l aduca pe lume. Tara pierde astfel doua brate de munca sau si mai grav - un creier.
Asadar, orice optica am folosi, fie ca privim prin lentila fumurie a deficitului extern, fie prin cea roz a inflatiei sau prin obiectivul tulbure al indicatorilor sociali - observam clar, ca la un replay cu incetinitorul, cum ratarile se razbuna. Multa vreme am crezut ca faultul consta in faptul ca pana acum n-a avut cine sa ne finanteze economia. Am fost convinsi ca le avem pe toate si singurul lucru care ne lipseste sunt banii. Ei bine, e tot mai clar ca de fapt ne lipsesc managementul si structurile concurentiale. In loc sa urmarim structura populatiei pe grupe de varsta si sa observam ca trebuie incurajata natalitatea si indreptat ingrasamantul numit forta de munca proaspata catre domeniile din ciclul ""ne va fi mai bine"", asistam fara reactie la erodarea solului, a bazei demografice. In cuvinte simple, asta inseamna ca populatia imbatraneste si se imputineaza in acelasi timp. Cultivand pasiunea cresterii economice pe sol artificial, n-ar trebui sa ne mire ca din 23 de milioane de romani am ramas mai putini de 22 de milioane si ca mascarea somajului a impins varsta medie de pensionare la barbati in jos spre 56 de ani, cat ar fi normal pentru femei! Noroc ca gandeste populatia in locul politicienilor, nu?
Chiar daca e asa, din nefericire copiii care se nasc acum, cu un decalaj gata asigurat, nu pot creste ca-n poveste, intr-o luna cat intr-un an. Adica o sa fie OK, dar mult mai tarziu decat ne-am astepta. Economia si forta de munca se vor potrivi pana la urma una cu alta, dar hat! peste 15-20 de ani. Atunci cand tarele comuniste de structura si mentalitate vor fi, in sfarsit, inlocuite cu o gandire suta la suta capitalista. Abia nou-nascutii sanatosi de acum vor fi plasati avantajos de o societate care pana atunci, chiar daca ar dispune de forta de munca proaspata, n-ar avea ce face cu ea.
Pana si copiii copiilor nostri vor avea insa o sansa doar daca le permitem noi, cei care ii aducem pe lume cu un handicap urias: datoriile pe care le facem astazi ca sa achitam costurile unei societati care nu de azi-de ieri, ci de un deceniu si jumatate imbatraneste urat.