Casa de Economii si Consemnatiuni a lansat depozitul la termen in lei cu dobanda fixa, fiind printre putinele institutii de credit din Romania care garanteaza nivelul ratei platite la depunerile clientilor pe toata durata angajata. Depozitele cu dobanda fixa constituite pe termen de una si respectiv trei luni beneficiaza de o rata a dobanzii de 7% pe an. Pentru scadentele de 6 si 12 luni, dobanda aplicata de banca se ridica la 7,25% pe an. "CEC are ca obiectiv principal in acest an cresterea cotei de piata, atat prin mentinerea clientelei actuale, cat si prin atragerea de noi clienti, persoane fizice, pentru care pregateste permanent noi produse si servicii bancare", se arata in comunicatul bancii. CEC are un capital social de 149,7 milioane lei noi si active totale de peste 5.800 milioane lei noi. (Mediafax)