Presedintele Traian Basescu a confirmat ieri, in drum spre lucrarile Consiliului European de primavara de la Bruxelles, ca a avut mai multe discutii telefonice cu Adrian Nastase pentru ca era firesc ca seful statului sa comunice cu presedintele Camerei Deputatilor. Liderul de la Cotroceni a precizat insa ca nu el a fost acela care "l-a razgandit" pe Nastase sa nu mai demisioneze din partid. Potrivit unor surse din PSD fostul presedinte al Camerei s-a intalnit miercuri atat cu presedintele Basescu cat si cu premierul Tariceanu. In cadrul discutiilor cu seful statului Nastase a fost avertizat asupra implicatiilor ce vor decurge din trecerea sa la Partidul Conservator. Concluzia a fost ca o asemenea miscare va crea o puternica instabilitate politica ale carei efecte s-ar putea rasfange negativ asupra aderarii Romaniei la UE.
Calculele Cotrocenilor
Pe de alta parte Cotrocenii au calculat in detaliu impactul pe care l-ar avea, pe scena politica interna, bascularea lui Nastase in partidul lui Voiculescu. "Inchipuiti-va ce s-ar fi intamplat daca Nastase intra in PC. Practic el intra in Coalitia de la putere situatie in care PD ar fi iesit de la guvernare, pentru ca ar fi fost de neimaginat ca Nastase sa vina in arcul Puterii", ne-a declarat un oficial din al Coalitiei. Tabloul considerat absolut grotesc la Cotroceni a fost acela in care Nastase participa la sedintele CNC, ca proaspat membru in conducerea PC, ne-au precizat sursele amintite. Asa incat pesedintele nu l-a "razgandit" pe Nastase, ci doar i-a infatisat consecintele migrarii sale de la PSD la PC.
Aceeasi opinie o impartaseste si premierul Calin Popescu-Tariceanu, care profitand de vizita pecare i-a facut-o prospatului presedinte al Camerei, Bogdan Olteanu, s-a vazut pentru cateva minute si cu Adrian Nastase. Premierul l-a sfatuit sa se mai gandeasca asupra a ceea ce va face in viitor, sustin sursele noastre. De altfel, Tariceanu a declarat ieri ca intrarea fostului lider PSD in PC ar crea o situatie ridicola. "Este evident ca o astfel de posibilitate i-ar duce intr-o situatie extrem de ridicola. Eu, dar si toti cei care au o minima experienta politica, nu as putea sa nu remarc situatia ridicola care s-ar crea intr-un asemenea caz", a aratat Tariceanu.(Mihai TOADER)
Iliescu a recucerit PSD
PSD a revenit la Ion Iliescu. Fostul presedinte al partidului s-a folosit de criza din ultimele zile din partid pentru a recastiga influenta politica pierduta la Congresul din aprilie 2005. Practic in acest moment PSD graviteaza in jurul lui Iliescu si joaca dupa cum canta acesta. Ieri senatorul PSD a fost cel care i-a convocat pe parlamentarii pesedisti la o sedinta de terapie in grup. Tot el a condus reuniunea cu pricina, bagandu-l efectiv in umbra pe liderul oficial al partidului. Iliescu a venit cu mesaje adecvate momentului, de calm, liniste si unitate. In contrast, Mircea Geoana i-a certat pe toti cei aceia care i s-au declarat potrivnici in ultimele zile. Liderul spiritual i-a dat chiar lectii de comportament lui Geoana, facandu-i acestuia semn sa taca intr-un moment tensionat in care acesta se pregatea sa deschida gura. Acelasi Iliescu, in finalul reuniunii, a trasat directiile pe care trebuie sa le urmeze pesedistii spre stupefactia intregii asistente. Implicarea lui Iliescu in activitatile de partid nu este de ieri, de azi. El a fost vazut in ultima perioada la toate adunarile mai mult sau mai putin importante ale PSD. Fie ca a fost zi de sarbatoare, fie ca a fost in miez de noapte, Iliescu nu a ratat nici o intalnire. Contrastul dintre cei doi lideri s-a vazut si in declaratiile oficiale ale acestora. In timp ce Geoana agita si mai tare spiritele invitandu-i pe toti nemultumitii sa plece din partid, Iliescu indemna la calm si cumpatare. Pe tot parcursul sedintei, care a durat trei ore, Adrian Nastase, a preferat sa asculte.
Geoana: "Vreti sa plecati? Sunteti liberi"
Sedinta de ieri s-a dorit de catre Viorel Hrebenciuc si Mircea Geoana a fi una extrem de scurta. Primul a vorbit Ion Iliescu. Timp de jumatate de ora, acesta a indemnat la unitate, calm si a cerut pesedistilor sa mearga in teritoriu si sa discute cu oamenii. "Sa nu cadem in capcana presei si a procuraturii care incearca sa faca agenda partidului", ar fi spus Iliescu potrivit unor surse din PSD. Imediat a luat cuvantul liderul PSD de la Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc. El le-a cerut celor care "fac scrisori" si merg la emisiuni sa se abtina. Dupa Hrebenciuc, a intervenit Mircea Geoana. El i-a infierat din nou pe toti aceia care vor sa plece, care fac scrisori si platforme. "Daca vreti sa plecati sunteti liberi sa o faceti. Ce atatea platforme? De ce va ascundeti in spatele acestor platforme?", a reactionat presedintele PSD. El s-a folosit si de numarul redus al celor care au demisionat (doi - Eugen Bejenariu si Zamfir Dumitrescu), sustinand ca s-a facut multa valva pentru nimic. Dupa discursul lui Geoana, Hrebenciuc a vazut ca nu mai sunt doritori sa ia cuvantul si a vrut sa inchida brusc sedinta.
Stanoiu a sarit la Iliescu
Interventia senatorului Rodica Stanoiu (un apropiat al lui lon Iliescu) a aprins scanteia. "Am doua probleme. Unu: daca dupa discursul domnului Ion Iliescu eram linistita si ma gandeam ca toata lumea pleaca cu un mesaj de calm si echilibru acasa, dupa discursul domnului Geoana cuvintele clam si echilibru nu mai pot fi caracteristice incepand de maine pentru partid. Pentru ca domnul Geoana si-a atacat colegii si in mod sigur acestia vor dori sa raspunda aici sau maine. Si doi: domnule presedinte Iliescu as vrea sa-mi raspundeti la o intrebare: Credeti ca cei care acum un an va catalogau perdant ca si pe noi, oamenii dumneavoastra s-au schimbat cumva astazi", ar fi spus Rodica Stanoiu potrivit surselor citate. Aceasta i-ar fi spus lui Iliescu sa nu-i raspunda pe loc daca nu doreste acest lucru. De altfel, replica fostului presedinte nu a fost pe masura asteptarilor, recomandandu-le celor prezenti sa astepte pentru ca schimbarile in PSD vor avea loc treptat. Interventia lui Stanoiu a dat drumul dezbaterilor generale. Ovidiu Branzan, fost ministru al Sanatatii, a intrebat conducerea PSD de ce nu accepta ideea unor platforme sau motiuni. El s-a declarat convins ca si Geoana si Iliescu si Nastase pot prezenta un astfel de proiect ca in final cel mai bun sa castige. Apoi a vorbit Marin Constantin (de la Prahova) care i-a cerut lui Nastase sa nu plece si a cerut conducerii PSD sa puna in practica proiectele pe care le tot prezinta. A incercat o detensionare a atmosferei fostul consilier prezidential al lui Iliescu, Octavian Stireanu, care a spus ca trebuie discutate ideile tuturor, dupa care a intrebat daca nu exista o cutie postala unde sa-si puna si el ideile.
Mitrea ameninta filialele cu "reviziurea"
Oamenii lui Iliescu nu au fost singurii care l-au atacat pe Mircea Geoana. Protejata lui Nastase, Rovana Plumb, l-a anuntat pe Geoana ca nu mai are incredere in ceea ce acesta spune sau promite. Jignit, Geoana a simtit nevoia sa intervina peste Rovana Plumb, dar aceasta nu l-a lasat. "Respectati-mi cuvantul", ar fi replicat nervos Rovana Plumb. Cum Mircea Geoana tot insista sa intervina, Ion Iliescu i-a soptit lui Geoana la ureche sa taca, ne-au spus sursele citate. Imediat ce Rovana Plumb a terminat de vorbit, Hrebenciuc a evitat sa-i dea cuvantul lui Geoana, preferandu-l pe alt deputat care astepta la rand. A urmat senatorul Petru Daea (apropiat lui Nastase), care i-ar fi transmis lui Geoana: "E inadmisibil ca presedintele PSD sa-mi spuna ca plec asa cum am si venit". Tot Daea i-a spus lui Geoana ca nu e corect sa-i spuna asa ceva, in conditiile in care el, Petru Daea, a batut toata tara in lung si-n lat in campania din 2004, ca sa aduca voturi partidului. "Eu inteleg ca statul major al partidului a inaugurat poligoanele de executie pentru membrii partidului", a mai spus senatorul PSD. Potrivit surselor din PSD, majoritatea celor prezenti au cerut clarificarea rapida a ideologiei partidului, respectiv congres extraordinar. In replica, Geoana ar fi spus ca asa cum nu vrea un congres pentru persoane, nu vrea nici unul pentru platforme. La acest punct a intervenit si Miron Mitrea care a incercat un mic santaj asupra celor care vor congres extraordinar, dar mai ales asupra organizatiilor. Astfel, Mitrea le-a dat de inteles celor care vor congres extraordinar ca acesta va implica si revizurirea organizatiilor.
Bunica face ordine
Finalul sedintei a fost preluat din nou de Ion Iliescu. Dupa ce toata lumea s-a rafuit cu toata lumea, fostul presedinte a simtit nevoia sa puna lucrurile la punct. "Si acum sa va spun ce pasi trebuie sa facem mai departe", ar fi spus Iliescu, luandu-i ad-hoc locul lui Geoana si socand audienta. Astfel, el a aratat ca aparitiile la televiziuni vor trebui bine coordonate, astfel incat sa existe o disciplina a aparitiilor si a mesajului. Dupa care a indemnat din nou la calm. Ultimul cuvant l-a avut totusi Geoana, care le-a multumit tuturor ca au rezistat unei sedinte de trei ore, dar a si incercat sa schimbe tonul agresiv al discutiei. Astfel, Geoana a spus ca poate accepta platformele, daca acestea nu ascund probleme personale si "i-a rugat" pe Hrebenciuc si pe Iliescu sa vina cu "teme de dezbatere". Chiar daca a fost prezent la sedinta, Adrian Nastase nu a luat deloc cuvantul. (Roxana ANDRONIC, Carmen EPURAN)
Ultimatumul lui Geoana
Liderul PSD Mircea Geoana considera ca Adrian Nastase trebuie sa se hotarasca cat mai curand ce pas vrea sa faca in cariera sa politica. "Nastase inca nu a spus ce face, dar momentul in care va anunta clar ce vrea sa faca cu viata lui politica se apropie. In mod normal, trebuie sa faca cat mai curand acest lucru, pentru ca este un om politic responsabil si stie ca starea de incertitudine nu este buna pentru nimeni", a declarat, ieri, liderul PSD, dupa reuniunea grupurilor parlamentare ale partidului. Pe de alta parte, senatorul Ion Iliescu a declarat ca a inteles de la Nastase ca nu mai are de gand sa paraseasca partidul si ca "nu il mai bantuie asemenea ganduri". "Am inteles ca nu are de gand sa plece, ca nu il mai bantuie asemenea ganduri. Dar altminteri, sigur, e intr-o o perioada de reflexii multiple, dar nu cred ca il mai tenteaza ideea de a parasi partidul", a precizat Iliescu. El a declarat ca, in opinia sa, este necesara convocarea unui Congres extraordinar al partidului in perioada urmatoare, conditia principala fiind pregatirea acestuia. "Ideea unui Congres extraordinar o impartasesc toti oamenii, dar ea trebuie pregatita. Facut la intamplare, un congres poate sa nu schimbe nimic sau sa fie o chestie de fatada", a apreciat Iliescu. Nastase a distribuit ieri, sustinatorilor sai, in timpul sedintei grupurilor parlamentare ale PSD, o schita a platformei social-democrate anuntata in urma cu o zi si intitulata "Romania noilor sanse" . Documentul-cadru schitat de Nastase contine cateva idei pe baza carora ar urma sa fie dezvoltata platforma social-democrata initiata de acesta si de un grup de noua parlamentari PSD. (R.A.)
Iliescu revine cu aprecierile la adresa "magarilor"
"Presa este parsiva"
Senatorul PSD Ion Iliescu a catalogat din nou ieri presa, dupa ce o perioada s-a abtinut sa sara la gatul ziaristilor. Fostul presedinte a declarat ieri, dupa sedinta grupurilor parlamentare ale PSD, ca presa este "parsiva", pentru ca alimenteaza starile conflictuale. Astfel, ea, presa parsiva, ofera "sange si scandaluri" si induce, astfel, o anumita tendinta de panica. "Si, pentru ca ma aflu in fata media, pe langa meritele pe care le are de a fi purtatorul de mesaje si cadrul in care se afirma ideile, presa e si parsiva, adica alimenteaza starile conflictuale pentru ca ii place sa ofere sange si scandaluri si multi cad in aceasta capcana", a spus amuzat Iliescu. Totodata, Iliescu a recunoscut ca PSD are o slabiciune in relatia cu presa. "Noi trebuie sa stim sa folosim ceea ce poate sa ne slujeasca in relatia noastra cu presa si, din acest punct de vedere, e o slabiciune a noastra", a adaugat senatorul PSD, oferind cu acelasi prilej un exemplu de "buna purtare" pentru pesedisti. Ca un fin analist ce este, Iliescu a ajuns la concluzia ca presa este interesata sa aiba o relatie stransa cu principalul partid de opozitie, iar partidul de opozitie trebuie sa stie sa foloseasca aceasta relatie si conlucrare cu presa. "Sa stabilim si o relatie de comunicare mai deschisa, mai lesnicioasa, mai amicala chiar (cu presa. n.r.). Am si discutat despre asta, cum sa facem mai bine acest lucru", a mai spus Iliescu. (C.E.)
Voiculescu tine usa deschisa pentru Nastase
Posibilitatea ca Adrian Nastase si calupul sau de pesedisti credinciosi sa intareasca randurile PC a fost discutata ieri de Biroul Permanent al formatiunii lui Voiculescu. Concluzia intalnirii a fost, potrivit unor surse, ca in continuare portile PC raman deschise pentru cei care vor sa devina conservatori. In ceea ce priveste mult-trambitata venire a lui Nastase in PC, cei mai multi membri din teritoriu au sarit sa aplaude varianta, argumentand ca fostul sef al Camerei Deputatilor poate da mai multa greutate actiunilor partidului, cu atat mai mult cu cat ar veni insotit si de alti parlamentari. Impotriva venirii lui Nastase in partid s-au aratat doar reprezentantii a sase filiale PC, printre care Timis, Arges si Neamt. Dar nici declaratiile acestora n-au fost transante, lasand loc de intors. Pe de alta parte, desi au discutat in cadrul Biroului Permanent posibilitatea ca Nastase sa vina in partid, conservatorii care au avut cunostinta de negocierile pe care partidul le-a purtat cu fostul presedinte executiv al PSD, se aratau ieri dezamagiti de schimbarea de atitudine a pesedistilor. Surse din partid sustin ca, daca la inceputul discutiilor, se punea problema venirii a 25-30 de parlamentari PSD, acestia s-au razgandit, cifra finala fiind cinci pesedisti si nici macar acestia siguri pe ce drum vor sa o apuce. Alte voci conservatoare comentau ca, de fapt, planul lui Nastase si al celor care s-au aratat initial dispusi sa plece din PSD a fost doar sa le forteze mana celor care tin fraiele partidului si sa obtina convocarea unui congres extraordinar. Referitor la negocierile PC-PSD, unii parlamentari vorbeau despre faptul ca acestea au inceput chiar cand Nastase a fost suspendat din partid, acesta fiind totodata si motivul pentru care fostul sef al TVR, Valentin Nicolau, pe fondul unor neintelegeri cu pesedistul, ar fi decis sa plece din partid, invocand "motive personale". Pana cand vor primi alte cereri de inscriere in partid, conservatorii au decis ieri sa mandateze Biroul Politic al partidului sa decida "in urmatoarele doua luni", pana la Raportul de tara, "viitorul politic al partidului". Aceasta structura ar urma sa ia hotarari si in ceea ce priveste eventualele cereri de inscriere in partid. Aceasta delegare de atributii face ca deciziile finale sa le revina in exclusivitate liderilor de la centru, in frunte cu Dan Voiculescu, fara ca membrii din teritoriu sa-si poata exprima parerea. (Valentina DELEANU)
Bejinariu si Zamfir au demisionat din PSD
Deputatii Eugen Bejinariu si Zamfir Dumitrescu si-au anuntat, ieri, in plenul Camerei Deputatilor, demisia din PSD, precum si din functiile detinute in comisiile parlamentare din acest for legislativ. Plecarea lui Eugen Bejinariu din PSD a declansat un razboi al declaratiilor intre liberalii si pesedistii suceveni. PNL Suceava ii cere lui Bejinariu sa-si dea demisia de onoare si din Parlament si sa faca un raport al activitatii sale, iar filiala suceveana a PSD isi exprima convingerea ca deputatul va face un raport in care sa explice si "afinitatea fata de <<solutia imorala>>". Liderul PSD Suceava, Ion Lungu, mentioneaza, intr-un comunicat, ca Eugen Bejinariu a demisionat din partidul care l-a propulsat, alegand sa-si urmeze "seful, un Adrian Nastase acuzat si cercetat pentru fapte de coruptie", noteaza Mediafax. PNL Suceava ii cere presedintelui organizatiei sucevene a PSD, Gavril Marza, sa explice electoratului cum a fost posibila includerea pe listele electorale "a unui tip care il sustine si il urmeaza pe un altul acuzat de fapte de mare coruptie". PNL Suceava considera ca ar fi "moral" ca Eugen Bejinariu sa prezinte electoratului un raport cu privire la activitatea sa in Parlament si ii solicita deputatului demisia de onoare din Camera. (O.B.)
Iorgovan a fost exclus
Senatorul Antonie Iorgovan a fost exclus, ieri, din PSD, prin decizia Comitetului Executiv Judetean al Organizatiei PSD Caras-Severin, informeaza Mediafax. "Ca urmare a retragerii complete a sprijinului politic si a recomandarilor facute PSD Caras Severin de catre Biroul Permanent National, Comitetul Executiv Judetean a luat in discutie gravele prejudicii de imagine aduse atat organizatiei judetene, cat si conducerii centrale a PSD de catre senatorul Antonie Iorgovan", se arata intr-un comunicat remis presei. Comitetul Executiv Judetean al PSD Caras Severin a decis, cu 31 voturi "pentru" si o abtinere, excluderea din partid a lui Iorgovan, mai precizeaza sursa citata. Aceasta hotarare a fost luata dupa ce conducerea PSD a fost deranjata de declaratiile lui Iorgovan. El i-a atacat, saptamana trecuta, pe Adrian Nastase si pe apropiatii sai, sustinand ca fostul presedinte al Camerei Deputatilor isi alege colaboratorii in functie de apartenenta la homosexualitate si masonerie. Printre cei incriminati de Iorgovan s-au aflat Ilie Sarbu, Eugen Bejinariu, Gabriel Oprea, Dan Matei Agathon, Marian Oprisan. (R.A.)