Sute de taxiuri parcate la Prefectura Iasi

Piata din fata Prefecturii Iasi a fost blocata ieri de sute de taxiuri. Protestatarii au reclamat ca autoritatile locale nu iau suficiente masuri impotriva celor care practica
ilegal taximetria, dar au cerut si repararea strazilor. O delegatie a taximetristilor a
fost primita de prefectul Radu Prisacaru, care le-a promis tot sprijinul. (Mirela Cimpoi)

Jurnalul National, premiat

Jurnalul National a fost singurul ziar national care de Ziua Politiei a primit diploma de excelenta din partea IJP Valcea. Distinctia a fost acordata redactiei pentru receptivitate, dar si pentru modul obiectiv in care a prezentat evenimentele de-a lungul anului 2005.

Citeste si:

Budapesta - Sprijin pentru UDMR
Premierul Ungariei, Ferencs Gyurcsany, a transmis ieri un mesaj de sprijin pentru UDMR, in detrimentul Uniunii Civice Maghiare, aratand ca formatiunea lui Marko Bela este reprezentantul cel mai credibil al intereselor minoritatii maghiare din Romania. Avandu-l in vizita pe premierul roman Calin Popescu Tariceanu, Gyurcsany s-a declarat ""dezamagit"" de faptul ca la Bucuresti se intarzie adoptarea Legii privind statutul minoritatilor. (Aniela Nine)

Iskandarani - Anchetatori acuzati de abuz
Administratorul uneia din firmele despre care ANAF a sustinut ca sunt controlate de Zaher Iskandarani acuza politistii timiseni de abuz. Dan Mihaila sustine ca anchetatorii de la Crima Organizata au blocat ilegal accesul proprietarilor in fabrica inca din decembrie, desi sechestrul asigurator asupra firmei a fost aplicat abia la 8 martie. Mai mult, administratorul neaga ca Iskandarani ar fi asociat sau administrator la societate.

Ceremonie - Juramant de Ziua Politiei
222 de agenti de politie au depus ieri juramantul in fata sefului Politiei Capitalei, chestorul-sef Marian Tutilescu, cu ocazia Zilei Politiei Romane. Totodata, aproape 1.000 de ofiteri si agenti au fost avansati in grad, in vreme ce alti politisti au primit diplome de excelenta sau distinctia ""Politist de Onoare al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti"".
Suceava - Traficul revine la normal
Circulatia rutiera pe drumurile nationale din Suceava a fost deschisa ieri-dimineata, dar in judet sunt in continuare blocate din cauza zapezii tronsoane ale unor drumuri judetene. Traficul rutier a fost inchis in tot judetul joi noapte prin decizia prefectului Orest Onofrei, pentru a permite interventia utilajelor de deszapezire. Si in pasul Tihuta, care face legatura intre Transilvania si Moldova, circulatia a fost reluata si pentru masinile grele. (Nicu Amuraitei)
Inscaunare - Teoctist a ajuns la Cluj-Napoca
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Teoctist a ajuns ieri-dimineata la Cluj-Napoca, unde oficiaza astazi slujba de inscaunare ca mitropolit a IPS Bartolomeu. La ceremonii iau parte si membrii Sfantului Sinod. Teoctist a fost intampinat la aeroport de credinciosi si de autoritati si a spus ca infiintarea noii Mitropolii a Transilvaniei nu va dezbina Biserica Ortodoxa Romana. (Larisa Neagoe)
Bihor - Fetita batuta si lasata intr-un sant
O fetita de 11 ani din localitatea bihoreana Marghita a fost gasita joi dupa-amiaza intr-un sant, chiar de primarul orasului, batuta si cu hainele rupte. Edilul Pocsay Zoltan a declarat ieri ca fetita i-a spus ca a fost rapita dupa ce a iesit de la scoala. Ea a fost obligata sa urce intr-o duba alba. Politistii au deschis o ancheta. (Natalia Ivan)
Arad - Femeie jefuita de nepotul ei
Doi tineri de 18 ani din municipiul Arad sunt cercetati penal dupa ce ar fi furat bijuterii in valoare de aproape 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) din casa matusii unuia dintre ei. Potrivit politistilor aradeni, jaful ar fi avut loc acum cateva zile, cand femeia nu era acasa. Cei doi tineri nu au apucat sa vanda bijuteriile, asa ca prejudiciul a fost recuperat in intregime. (A. Ando)
""Disperat"" - Csibi Istvan cere protectie
Unul dintre aparatorii omului de afaceri Csibi Istvan a cerut protectie de la politie pentru clientul sau, despre care cativa martori din dosarul sau spun ca i-ar fi amenintat cu moartea. Avocatul Lucia Furtuna sustine ca, dupa eliberarea afaceristului, miercuri, se incearca crearea unei stari false de temere. ""Clientul meu este disperat, pentru ca nu intelege ce se intampla"", a afirmat Lucia Furtuna. Seful IJP Harghita a precizat ca Istvan nu face parte din categoria persoanelor pe care politia trebuie sa le apere.
Competitie - Campionat de Karate la Brasov
Campionatul de Ashihara Karate incepe in aceasta dimineata la Sala Sporturilor din Brasov. Cele noua cluburi de profil din tara au trimis peste 200 de participanti cu varste intre 8 si 18 ani, care se vor bate pentru Cupa Brasov. Multi dintre ei vor pleca peste doua saptamani in Danemarca la campionatul mondial de Ashihara. Acest stil de karate a aparut in Romania in 1986 si reprezinta elementul de baza al antrenamentului politistilor din Japonia.
Cazul FNA - CEC ataca decizia Tribunalului
Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) va ataca in justitie hotararea Tribunalului Bucuresti prin care s-a stabilit ca trebuie sa plateasca daune pagubitilor FNA, informeaza Mediafax. In cazul in care hotararea va deveni definitiva si CEC va ramane obligata la plata, suma nu afecteaza activitatea bancii.
Alba - Fabrica de alcool clandestina
O fabrica clandestina de bauturi alcoolice a fost descoperita de comisarii Garzii Financiare Alba in municipiul Aiud, existand suspiciuni ca aceasta ar avea legatura cu o descoperire similara facuta in judetul Brasov. Razia a fost facuta joi noapte. Captura a fost de aproape 18 tone de alcool. (Lucian Dobrater)
Botosani - 40 de localitati ramase fara curent
Echipele de interventie ale furnizorului de energie electrica E-ON Moldova au avut de lucru in ultimele zile din cauza caderilor masive de zapada. 40 de localitati au ramas joi fara curent in judetul Botosani, iar problema persista la 15 dintre ele si ieri-dimineata. (Razvan Constantin)
Satu-Mare / Greva generala la o firma de confectii
Cei peste 1.200 de angajati ai unei societati producatoare de confectii din Satu-Mare au intrat in greva generala de ieri, pentru o perioada nelimitata, dupa ce nu au ajuns la nici o intelegere in negocierile cu conducerea. Salariatii de la SC Mondial SA reclama ca angajatorii nu considera justificata acordarea unei mariri de salariu pentru a se ajunge la cuantumul salariului minim pe economie. (Crina Dunca)