Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 24
Oaie Seaca pusese pe masa un pistol, tot cu butoi, un monstru Frratello, imens, cu butoiul cat roata carului si il peria si el cu varful degetelor lui boante. Sti ca are degetele boante? Toate! De mic! Cine i le-o fi taiat, la scoala de cersetori, fiindca el de acolo vine! La inceput a cersit in Obor, am tot CV-ul lui, cum a fugit in targ, la Polovraci, cand avea vreo doisprezece ani si a ramas acolo, l-a angajat cineva sa intoarca oile, pe urma a fugit din munte si a ajuns la Targu-Jiu si de aici, iar in Bucuresti; iar l-a cules cineva, l-a dat la o scoala de meserii, pe urma de chelneri, a intrat apoi in breasla lui Frratello, la bisnitari si la schimbat bani, s-a tinut de Frratello cat s-a tinut si pe urma a inceput sa lucreze propiu si la Revolutie unul a ajuns la stanga, cum sti, ca va stiu de mic, cu Frratello, altul, Oaie Seaca la dreapta, la taranisti, la opozitie, unde e si azi; dar mai da cate o raita si pe la noi ... Ei, si sa-l vezi acum, cum il legana cu palma ei mica tiitoarea, fiindca nici asta nu e insurat; cei mai multi sunt concubini, putini, ca Boerica, insurati cu acte in regula, inca asta si-a si cumparat nevasta, nu se poate sa nu sti, a dat un miliard pe ea; l-a chemat pe barbas-o care lucra maistru la el pe santier, la Craiova, si i-a spus de la obraz: ,,Camarade, ti-am vazut nevasta si imi place foarte mult de ea... Iti dau un miliard si mi-o dai!"
Ica Gorun il privea fascinat, nu-l mai afectau in nici un fel apelativele amicale, nu se mai gandea ca pierduse degeaba dupa amiaza, Jupanul neavand, mai mult ca sigur, ce sa-i spuna din ce astepta el si il facuse sa vina grabit la locanta. Cramposia ii deschisese si lui gustul pentru poveste si se pregatea chiar sa-l incurajeze, macar sa fie o dupa amiaza cu povesti bune pentru memoriile lui.
- Nu pot sa cred, se arata el atat de mirat incat il si intrerupse pe Jupan.
- Poti sa nu crezi, iubite al meu prrietin, insa asta acum e nevasta lui Boierica. Aseara a fost si ea aici, si a tras si cu pistolul. E drept ca, si ea se facuse nitel si se clatina binisor pe tocurile cat doua catalige, insa a ochit si cel mai aproape din toate muierile.
- Si? zise acum nerabdator sincer Ica Gorun.
- Si i-a luat nenorocitului nevasta, la pretul careia a mai adaugat un loc de munca in Germania si i l-a dat si pe ala. Acum, omul e in Germania, maistru! Ea s-a mutat pana seara la Boierica, cu doua sacose de mana, ca altceva n-avea si acum poarta pantofi de treizeci de milioane, comandati la sti cine, Albu, ca am vazut pantofi ca ai ei si in picioare la Doamna Minodora... Insa, iti spun, capacul la dame ni l-a pus Oaie Seaca, pe care, parca il vad in cosciug la Patriarhie, in fata treptelor Parlamentului, cum ningea pe el si el, slab si negru si cu gavanele ochilor numai cearcane de jur imprejur, pielea si osul pe obrazul si pe mainile impreunate pe piept, caci facea greva foamei si a mortilor, mai stii?!
In sfarsit, ma duc in birou, iau obiectul, adica statueta de bronz comandata special cu tovarasul si tovarasa, unul langa altul, in picioare si el cu sapca in cap, descheiat la pardesiu si ea tot descheiata la pardesiul ei; el cu o mana tinand-o pe dupa umeri si cu ailalta, dreapta, aratandu-i viitorul... statuie de artist, platita cu bani buni si turnata in bronz; aveam zece la dispozitie, pentru toate concursurile care ar mai fi fost de atunci inainte: nu puteam crede ca voi fi dat afara din ,,Sarpele rosu’’! Ma intorc cu obiectul ridicat deasupra capului si ma duc sa-l instalez pe un piedestal, lipit de peretele pe care l-ai vazut jupuit, langa portretul Excelentei Sale, pus acolo serios, ca sa-l intampinam cum se cuvine, daca Domnia Sa catadicseste sa ne onoreze... Si ne-a onorat! Nu-ti imaginezi ce a fost cand am ridicat obiectul deasupra capului, cum m-au ovationat, cum au cantat Internationala, Desteapta-te romane, ai dracului daca il stiu, dar Internationala, pe dinafara, doua strofe intregi... si Ura si ,,Ceausescu si poporul" si aplauze si urale, si iar ,,Ceausescu" pana cand am strigat eu: Liniste! Ca sa anunt instructiunile concursului si Premiul cel mare, unul singur: Statueta! - asa era regulamentul, cine innemereste statueta, primeste premiu, tot Statueta!
Ii pun sa ridice pistoalele sus, ca sa le numar... unsprezece, iti dai seama, fac biletele, cer un castron, le amestec. Tragem la sorti ordinea... Nu ma interesa acum, care cum venea, unul dupa altul; norocul a facut sa cada pe ultimul loc Frratello care incremenise dintr-o data tacut fata de ce fusese el mut pana atunci. Tacut si suparat si-a luat biletelul si s-a asezat jos asteptand sa-i vina randul. Am potrivit statueta bine pe un sfesnic de lemn artistic lucrat, folosit la biserica, la inmormantari, sti cum se merge cu el cu lumanarile aprinse pe tava lui rotunda, inaintea mortilor, cand se pleaca de acasa, si statueta la mustata, cu spatele la portretul Excelentei Sale si le-am si atras atentia... flacai, sa vedem acum ce ochi aveti si ce mana si cat va tin baierile, sa nu va puna dracul sa gresiti si sa gauriti ochii Excelentei Sale, fiindca nu ne vedem bine, si ne inchide pe toti inainte de a ma da pe mine afara prropietarul, care numai maine nu vine. Luni dimineata se si arvunise, nenorocitul, nu glumeam de loc. Si aveam dreptate, fiindca mai din tremuratul mainii, mai din abureala bauturii, mai din neputinta, mai din lichelism, cum cred eu acum, si trebuie sa-ti spun ca cel mai mult din lichelism, de frica sa nu nimereasca portretul Excelentei Sale, pe care si eu, de-al dracului, nu i l-am dat jos, dar nici unul din ei nu a zis nimic si l-am lasat acolo si nici unul n-a nemerit nici grupul statuar cu tovarasii. Excelenta Sa zambea, ca sa nu zic ca radea de-a binelea, era in poza aia cu camasa descheiata la gat si el intr-o geaca de culoarea cafelei cu lapte, sanatos, cu dintii desveliti bine, cu ochii luminosi, veseli, fericiti, poza buna, electorala, ginere scos la targul de fete de la Gaina. Singura, cum ti-am mai spus, nevasta lui Boierica, stapana pe ea, a lasat tabloul Excelentei in pace si a tras jos la picioarele statuii. Nu pot, zice a dracului, sa trag la cap mi se face mila, trag la picioare, sa le mai dau o sansa. Ca sa-ti dai seama ce bandita, dar n-a avut nici ea cine stie ce noroc, fiindca daca glontul a nimerit piciorul piedestalului, a doborat toata instalatia. Insa nu-ti mai descriu nebunia, uralele dupa fiecare impuscatura, incurajarea tintasilor, tipetele muierilor, spaimele, linistea dinaintea focului cand se ochea statueta, pe urma sa fi vazut scena cu musterii toti, cu capetele lipite de tablia mesei, printe tocatoare si farfurii si sticle si tacamuri si scrumiere, ca sa nu se trezeasca ochiti chiar ei, fiindca fiecare tragea de la locul lui. Insa lichelele, ti-am spus, mai ales lichelele, ii vedeam cum se chinuiesc sa pastreze distanta fata de tabloul Excelentei si era sigur ca trag aiurea. Uita-te, dumneata, la bietul zid, cum l-au ciuruit, cum au muscat tencuiala, cum l-au facut ciur…
Ica Gorun asculta cuminte savurand pe indelete licoarea Cramposiei pe care, gresind bine, baiatul o adusese la temperatura camerei, ca vinul rosu, si Cramposia isi pastra aromele toate si dulceata subtire si pelinul si mireasma de floare de soc. Portretul Excelentei sale ramasese in rama si rama atarnata pe perete la locul ei, numai fruntea Excelentei era gaurita, exact la mijlocul ei, in rest, ramasese intreaga, cartonul fotografiei intact.
- Am uitat aseara sa dau jos tabloul – zise Jupanul citind nedumerirea din ochii uimiti ai lui Ica Gorun. Am luat numai piedestalul si cioburile statuetei! Aici incepe alta poveste...
(continuarea, luni 27 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic