Comisia de Verificare a Averilor Demnitarilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a stabilit, ieri, ca sesizarea lui Adrian Nastase privind verificarea averii lui si a sotiei sale nu a fost facuta legal, pentru ca solicitarea vizeaza stri
Comisia de Verificare a Averilor Demnitarilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a stabilit, ieri, ca sesizarea lui Adrian Nastase privind verificarea averii lui si a sotiei sale nu a fost facuta legal, pentru ca solicitarea vizeaza strict bunurile mostenite de Dana Nastase de la matusa Tamara Cernasov, iar el nu are calitate in dosar. Pe de alta parte, comisia a respins exceptia de neconstitutionalitate a componentei comisiei, ridicata de aparatorul lui Adrian Nastase, avocatul Ana Diculescu, in dosarul privind verificarea averii sale. La iesirea din sala de sedinta, Ana Diculescu a explicat ca, desi exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa, si ca atare dosarul nu va mai merge la Curtea Constitutionala, a fost pusa din oficiu in discutia partilor legalitatea sesizarii comisiei, exceptia pe care comisia a ramas in pronuntare. In acest sens, Diculescu a precizat ca in prezent comisia verifica mostenirea primita de Dana Nastase de la matusa Tamara. Astfel, potrivit avocatului, in cazul unei mosteniri, beneficiarul este individual, prin urmare, singurul beneficiar al mostenirii lasate de matusa Tamara este sotia lui Adrian Nastase, si nu familia Nastase. Diculescu a adaugat ca a "considerat ca averea Danei Nastase nu poate fi cercetata in temeiul Legii 115/1996 pentru ca este vorba despre un bun propriu al ei si opereaza prezumtia de liceitate si ca nu putea fi sesizata Comisia cu cercetarea averii ei".
Nu in ultimul rand, avocatul a spus ca cererea inaintata Comisiei a fost formulata de Adrian Nastase si ca averea Danei Nastase este dobandita in mod legal pentru ca mostenirea in Constitutia Romaniei este protejata. (M.V.R.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.