Tinerii din Europa pierd teren
in fata concurentei facute de asiatici. Tributari unor sisteme educationale invechite, din deschizatori de drumuri, europenii sunt din ce in ce
mai slab pregatiti.
Competitivi, ingeniosi pe cat se poate, incarcati cu probleme bugetare, sicanati uneori de atitudinea altor state si, mai ales, criticati cu orice ocazie, europenii au primit o noua ""lovitura"" in orgoliul propriu: stau cam prost la capitolul educatie. Mustrarea a venit de aceasta data de la Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care, in baza unui raport, a ajuns la concluzia ca statele din Uniunea Europeana nu mai pot fi puse pe un piedestal ca modele demne de urmat in ceea ce priveste sistemul educational. State precum Franta, Germania si Marea Britanie, faimoase pentru universitatile si centrele educationale care pregatesc generatii intregi de oameni politici, de cultura si afaceristi, nu mai fac fata la nivel international altor centre de invatamant din Statele Unite, Canada, Finlanda si Asia. Tinerii din Asia sunt din ce in ce mai bine pregatiti si specializati pe anumite domenii, spre deosebire de studentii din multe state europene. Acest lucru poate sa produca mari pierderi economice celor 25 de state din UE, caci asiaticii vin cu o oferta greu de refuzat: oameni foarte bine specializati, care sunt, pe deasupra, si disponibili sa lucreze pentru un salariu mic.
LAURI CAZUTI. Europenii trebuie sa isi asume vina pentru rezultatele dezastruoase din invatamant, a declarat Andreas Schleicher, reprezentant OCDE. Atat lipsa de dinamism a sistemelor educationale, bazate mai mult pe partea teoretica, decat pe cea practica, absolut necesara tinerilor pentru un bun start in diverse domenii, cat si discriminarea studentilor care provin din medii diferite au condus treptat la o decadere majora a modelului educational european. La polul opus se afla statele asiatice, in frunte cu India, China si Coreea de Sud, care i-au ajuns din urma pe europeni si chiar i-au intrecut. Ele au reusit sa produca in numai 40 de ani ceea ce Andreas Schleicher a numit: ""miracolul coreean"".
TENTATIVA
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro