Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 23
Acum Frratello vine cinci dimineata - ora fatala. Jupanul parea sa se fi inviorat definitiv si placerea lui de a povesti isi intrase, in sfarsit, in toate drepturile ei, insa Ica Gorun obosise. Pentru prima data se uita la ceas si apoi, repede, ingrijorat, pe fereastra... Nu se intunecase cum crezuse, citind cadranul Rolex-ului. Lumina dupa amiezii staruia cuminte, invaluind catifelat piateta pustie: se simtea nemiscarea in aerul dulce care patrunsese si in locanta pe usa uitata deschisa; in canatul ei, silueta chelnerasului in camasa alba, cu mansete duble si pantaloni negri raiati ca si vesta prea scurta... Toata povestea parea rupta dintr-un film neorealist petrecuta intr-o incapere sordida care putea fi si a unei crasme sordide de cartier bucurestean dintre cele doua razboaie. Nu reusise sa afle nimic nou, cum ar fi vrut si se astepta, dar nerabdarea il parasise, se instalase si in el o lene cu adevarat de duminica dupa amiaza si se lasa, brusc inseninat, in voia bucuriei lacome, cu care Jupanul se pregatea sa continue.
- Acum, zise el, destins, lasand pentru prima data de cand venise sa-i inunde fata zambetul cald, bogat, adolescent, cu care cucerise atata lume in primele zile ale Revolutiei, acum intr-adevar, as bea un pahar de... Cum ziceai Frratello?.. Cramposie?!
- Ei, acum imi pare bine si mie... se grabi si Jupanul sa se bucure, fiindca acum vine si lovitura de teatru. Apoi catre chelnerasul care se si ivise si statea smirna, langa umarul lui: Crramposie! apasa el raspicat pe literele acelui cuvant magic pentru locanta ,,Sarpele rosu’’.
- En double! - se prosti el, cum avea obiceiul cand se binedispunea la intalnirile cu cate cineva mai de pret. En double, cu gheata multa si tacamul complet: argint si cristal si peschir oltenesc de gatul sfintei butelci. Ne-am inteles? Baiatul si disparuse... Uite, Frratello si stimate Ica Gorun, continua el cu o amicalitate pe care musafirul sau o evitase mai bine de zece ani, cinsprezece, aproape, si care acum il izbi facandu-l sa tresara, insa se stapani, lasandu-se in voia povestii pe care, acum, nu mai vrea sa o piarda....
Uite, Fratello al meu, se innadi Jupanul la amicalitate, si de asta imi pare mie rau ca trag oblonul raiului asta nemernic care e, pentru mine, ,,Sarpele rosu’’. Crescusem si o potera de chelneri de zile mari, cu care ma intelegeam din ochi... Asta e! ,,Revolutia a dat, revolutia a luat", incheie el filosofic paranteza, grabindu-se sa se intoarca la ce incepuse.
Vine cinci dimineata, si Frratello al nostru zice ca nu putem incheia pehlivania daca nu tragem la tinta ca in timpurile noastrre bune! Si n-apuca netremnicul sa termine, cu glasul lui episcopal care nu se putea sa nu umple locanta, si baietii, camarazii, tovarasii, fiindca Liderul a deslegat cuvantul, toti in picioare; ca sa nu spun ca unii dintre ei se urcasera sus, pe mese...
- Un moment, camarrrazi, apuc eu sa strig ca sa-i potolesc, un moment, sa-mi dati voie sa pregatesc personal traseul si tinta, si ma ridicasem si eu in picioare.
Si cum m-a facut Dumnezeu fara zgarcenie, sti, se stie, se vede, eram cu un cap deasupra tuturor; ochii imi si alunecasera spre usile batante de la bucatarie pe care intrau chelnerii care toti, domnule, ma si inconjurasera. Trebuia sa iau masuri draconice. Uita-te matale acum la zidul din spatele nostru, unde toata tencuiala e jupuita de gloante; acolo s-a tras, zece, douasprezece cartuse unul dupa altul si la nimereala, pana i-a venit randul lui Fratello care a tras ultimul; iti dai seama ce a fost?! Ce chiote, ce aplauze, ce galerie, ce racnete, ce tipurituri de muieri incinse de caldura si de bautura si de pofta de viata, fiindca se apropiau zorile si plecarea si fiecare tragea nadejde la o portie de amor, ma intelegi?
Amicalitatea Jupanului netezise bine drumul pana la Ica Gorun care incepuse sa savureze imprejurarea, sperand cu un gand subtire, ca poate astfel, mai apropiat de camarazi, de prieteni, de tovarasi s-ar putea insinua mai credibil in lumea Jupanului de care se simtea despartit si mai ales strain sau si mai exact el le aparea camarazilor, le aparuse si continua sa le apara, in toti acesti ani, strain.
Am luat toti chelnerasii dupa mine si m-am dus in bucatarie unde am facut o mica sedinta. Baieti! zic, cat tine concurrrsul nu mai iese nimeni de aici. Va gasiti de lucrrru si lucrrrati in tacerrre! Tineti jarrrul viu pe grrratar, focul mic sub cuptor, apa fierbinte pentru cafele, spalati vasele, tacamurile, paharele, dar sa nu se auda nici o tigaie ciocnita, nici un clinchet de pahar, nici o tava trantita, mai vanturati aburii de deasupra ciorbei de burta, insa nici o soapta sa nu aud si nici de usile batante sa nu va apropiati, nici in curte sa nu iesiti: carantina copii, ca la holera! Intru in locanta sa ma duc in birou, sa ma strecor, de fapt, fiindca iti dai seama ce nebunie era aici, numai clinchet de pistoale incarcate si injuraturi scurte, printre dinti, cand indesau cartusele in burta butoaielor, sti cum e acum, a venit si moda pistolului cu butoi, si muierile ale dracului, cu ochii pe pistolul vecinului, sa vada care il are mai pricopsit fata de al jupanului ei. Si au camarrade, lasa si mai jos Jupanul tonul amical, au, iubite al meu prietin, cum zicea raposatul, care azi noapte s-a rasucit rau in mormant, au niste neveste, tiitori, amante, ce dracu ori fi, toate una si una, luate parca de la Miss Romania, inalte toate, cu picioarele pana in tate si tatele ca burdufioarele de burduf in timpurile normale, imbobosate sa se urce sub barbie, si gleznele, Frratello si tovarase, scazu el iar stacheta amicalitatii, gleznele ca firul de par, nici capritele la nastere n-au, saracele, chisita atat de subtire, zici ca daca se ridica in capul oaselor zob se face glezna, sticla pisata... si toate cu niste gaturi lungi, ca girafele, si buzele de carne vie si ochii de toate culorile si, ii fac, in fiecare zi, dupa culoarea cerului, si mainile, Frratello al meu, mainile, draga domnule si tovarase, cu palmele ca frunza de salcie, lungi si subtiri si degetele nu se mai termina si unghiile negre, albastre, violete, de aur, de argint: a innebunit lumea, sa sti mataluta, cobora el din nou caldura intimitatii, insa trebuie sa recunosc ca baietii au invatat sa traiasca, nu se pot plange de Revolutie; i-a mangaiat si la capitolul asta cu dulceata vietii, prrietine, si sa le vezi cum nu se mai potolesc cu incalecarea si descalecarea picioarelor... si parfumuri, sa ma concureze pe mine cu gratarul... Ma uitam, strecurandu-ma printre mese ca sa ajung, cum ziceam, la birou, sa iau obiectul concursului, ma uitam, zic, la Oaie Seaca si la dama lui, cu un cap si un gat mai inalta ca el si stand jos, si moarta dupa nemernic; ii tinea ceafa cu palma dreapta facuta caus si il mangaia ce il mangaia, pe urma incepea sa-l curenteze cu buricele degetelor pe gat si pe sub urechi si el, iti dai seama, se gadila si se juca clatind capul si aplecand spre degetele ei cand o ureche, cand alta, sa-l mai curenteze odata.
(continuarea, vineri 24 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic