In ultimii doi ani, viata politica din Ucraina a fost in continua fierbere: alegerile prezidentiale ce-au degenerat, in opinia unora, intr-o revolutie democratica, iar dupa parerea altora, intr-o lovitura de stat; formarea guvernului Iulia Timosenko, dupa care demiterea acestui cabinet si formarea unuia nou; reforma politica, care a transformat Ucraina din republica prezidentiala in parlamentara (sau parlamentar-prezidentiala); in sfarsit, alegerile pentru Rada Suprema din 26 martie, care vor imbraca punctele reformei politice in culorile noii politici. Noua nu din punctul de vedere al continutului ei. Aici sunt mari dubii. Nou este faptul ca seful guvernului va deveni, practic, prima figura a politicii ucrainene. Cu patru luni in urma, Iulia Timosenko a spus clar ca seful cabinetului va fi, de acum inainte, "un cancelar, precum in Germania".
Nu toti sunt de acord, dar activitatea primului premier de dupa alegerile din 26 martie va permite crearea, daca nu a unui etalon, macar a unui precedent de repartizare institutionala a functiilor puterii in Ucraina.
Se stie ca, potrivit sondajelor electorale, nimeni nu va obtine, practic, majoritate absoluta, de aceea crearea de coalitii este inevitabila, ceea ce inseamna: functia de premier, alte fotolii ministeriale vor deveni obiect de targuiala intre diferitele forte direct antagoniste prin ideologia promovata.
Probabil, primul loc va fi ocupat de Partidul Regiunilor (Ianukovici), pe doi va fi Blocul Iulia Timosenko (BIUT), pe trei blocul Ucraina Noastra (de fapt, blocul Iuscenko, dar condus formal de Ehanurov). Ambele blocuri portocalii (BIUT si blocul Ucriana Noastra) vor obtine insumat o majoritate absoluta si, in cazul unui final fericit al scrutinului, vor putea alcatui, atragand de partea lor si alte cateva mici partide intrate in Rada, o coalitie capabila sa formeze un guvern "portocaliu". (...)
Multi experti de la Kiev sustin fara echivoc ca atat rezultatele alegerilor, cat si algoritmul de creare a coalitiilor vor fi asa cum va "indica Herbst". Este vorba de John Herbst, ambasadorul SUA la Kiev si care este considerat unul dintre cei mai influenti "politicieni ucraineni", iar in unele chestiuni - chiar cel mai influent. (...)
In general, autoritatile de la Kiev si restul Ucrainei sunt doua stari diferite ale aceleiasi tari. Majoritatea absoluta a societatii ucrainene nu doreste intrarea tarii in NATO, dar, cu toate acestea, presedintele Iuscenko si echipa lui, care se jura ca ei si numai ei stiu la maximum sa apere interesele nationale ale statului si poporului, consecvent si accelerat dirijeaza lucrurile catre o predare a suveranitatii militare si politice a Ucrainei in mainile SUA si UE.
Nefiind convinsi ca, dupa alegerile din 26 martie, vor reusi sa pastreze intreaga putere in Ucraina, portocaliii incearca (si nu fara succes) ca in timpul ramas sa faca tot ce este, in primul rand, impotriva intereselor Rusiei in spatiul post-sovietic, dar care ar raspunde intereselor SUA si, partial, UE. Blocada economica a Transnistriei, care nu ofera, de fapt, nimic Ucrainei, a fost introdusa de Kiev fie ca plata pentru anularea amendamentului Jackson - Vanik (un cadou pur electoral, dar nu gratis, lui Iuscenko de la Washington), fie ca element al politicii occidentale de desprindere a Kosovo de Serbia, dar cu pastrarea integritatii Moldovei. Se mai poate distinge un motiv in blocada ucraineana a Transnistriei si care, din nou, nu are nimic comun cu interesele Ucrainei - crearea in ajunul summitului G8 si in anul presedintiei Rusiei la acest club al liderilor mondiali, a inca unei probleme care sa ofere un instrument de santajare a Moscovei cu posiblitatea excluderii ei din G8. (...)
Viata politica din Ucraina fierbe de doi ani incoace si nu sunt sanse ca dupa alegerile din 26 martie aceasta viata sa intre intr-o nota de normalitate. Prea puternice si fundamentale sunt contradictiile care macina aceasta tara. Prea mult se distanteaza interesele diferitilor subiecti politici, atat interni, cat si externi, care joaca pe campul politic al Ucrainei.
Prea nationalist este orientata minoritatea activa a elitei ucrainene si prea mare este majoritatea care i se opune, dar care este prea pasiva. Principalele batalii in Ucraina si pentru Ucraina nu au inceput inca. Iar forma parlamentara de construire a puterii politice va conduce, dupa toate probabilitatile, la faptul ca, in urmatorii doi-trei ani, la Kiev se vor destrama nu una, ci cateva coalitii guvernamentele si, fireste, nu unul, ci mai multe guverne. Asta, fireste, creste automat importanta functiei de presedinte, dar nu aduce si stabilitate politica. Ucraina se polarizeaza, si ne aflam abia la inceputul acestui proces. Proces ai caror observatori pasivi nu vor fi nici SUA, nici UE si, prin urmare si cu atat mai mult, nici Rusia.
Comentariu publicat de Moskovskie Novosti, Agentia
"Rusia la zi" - 19 martie 2006