Mediul romanesc socio-economic in schimbare solicita un anume tip de invatare, diferit de cel solicitat de o societate inchisa, autocontinuta. In contextul unei societati bazata pe cunoastere, comunicarea se transforma, dintr-un mijloc uzual al transmiterii-receptarii de informatie, intr-un instrument cheie pentru valorizarea relatiei interpersonale, menit sa activeze construirea invatarii intr-un context dinamic. Orice lucrare scrisa, cu atat mai mult un manual, se adreseaza si comunica cu un public tinta. In cazul manualelor scolare, publicul tinta este constituit din elevi, in principal si din persoanele care le utilizeaza, fie pentru a preda – cazul invatatorilor si al profesorilor, fie pentru a monitoriza si coordona activitatea de invatare a elevilor, de catre cadrele didactice, dar si de catre parinti.
In numarul anterior in pagina de educatie a acestui cotidian am facut referire la studiul vizand problematica „Dezvoltarii competentelor de comunicare in invatamantul obligatoriu", realizat de Institutul de Stiinte ale Educatiei si publicat in 2005 pe site-ul institutiei, prezentand rezultatele analizei programelor scolare, pentru anumite discipline din diverse arii curriculare, pentru parcursul invatamantului obligatoriu. Reamintim ca scopul general al acestui studiu a fost acela de a prezenta situatia reala a modului in care se comunica in scoala, din doua perspective care se influenteaza reciproc: pe de o parte, s-a analizat in ce masura programele scolare si manualele scolare ajuta la dezvoltarea unor reale competente de comunicare ale elevilor, iar de pe alta prin intermediul observarilor la clasa, s-au surprins aspectele importante in comunicarea dintre elev si profesor si cea dintre elev si ceilalti colegi de clasa.
In acest numar ne vom referi la analiza unor manuale scolare alternative, pentru un numar de dicipline de studiu, respectiv pentru manuale publicate sub tutela mai multor edituri. Analiza acestor documente scolare, a avut drept scop sa evidentieze in ce masura organizarea si prezentarea informatiei in noile manuale se bazeaza pe o abordare a procesului de comunicare in scoala, si nu numai, care sa favorizeze construirea cunoasterii sub aspectul ei relational. Cu alte cuvinte, aceasta analiza a incercat sa surprinda acele puncte tari ale unor manuale, care prezinta informatii actualizate si cu care se identifica elevii in viata de zi cu zi, respectiv exemplele de situatii artificiale, cu sarcini de lucru care nu conduc decat la stocarea de informatie inutila si perisabila.
Pentru a reda o imagine integrala asupra comunicarii scolare sub aspectul utilizarii manualelor scolare alternative, in acest studiu de cercetare au fost analizate: manualele scolare pentru clasele I si a II-a intrate in sistemul de invatamant in anul scolar 2004-2005 si aflate la a treia generatie; manualele pentru anii finali ai fiecarei trepte de scolaritate din invatamantul obligatoriu, respectiv clasele a IV-a si a VIII-a; manualele pentru clasa a IX-a, intrate in uz in anul scolar 2004-2005, in conditiile in care clasa a IX-a face parte din invatamantul obligatoriu incepand cu anul scolar 2003-2004. Au fost astfel evaluate cel putin 75% din numarul total de manuale si cel putin 75% din totalul elementelor de structura ale fiecarei publicatii – capitole, lectii, teme, exercitii, sarcini de lucru. Studiul si-a propus sa afle raspuns la intrebarea: In ce masura manualele contribuie la formarea urmatoarelor competente: exprimarea, in forma orala si scrisa, a unor mesaje variate intr-o multitudine de situatii contextuale si vizand diferite scopuri; initierea/ sustinerea unei discutii libere in diferite contexte, utilizand codurile specifice diferitelor discipline; distingerea informatiei relevante de cea irelevanta, intr-un context dat; exprimarea clara, logic structurata si concisa, utilizand argumente specifice diferitelor domenii de cunoastere; folosirea unor mijloace ajutatoare – note, scheme, harti, desene – pentru a intelege si prezenta texte complexe, redate oral – discursuri, conversatii, instructiuni, interviuri, dezbateri – sau in scris, prin eseuri, scrisori, argumentari?
Structura celor mai multe dintre manuale este una traditionala, cu secvente interioare de tip lectii, de intinderi diferite. Lectiile, la randul lor, au o structura relativ invariabila: expunerea teoretica a temei, comentarii si explicatii, una-doua probleme rezolvate, iar in unele lectii, cei drept mai rar, apar si experimente urmate de concluzii si probleme propuse pentru discutii si dezbateri.
Referitor la dimensiunea de accesibilitate, ca masura a comunicarii cu elevul caruia ii este destinat manualul, s-a facut si aici o analiza atenta. S-a constatat ca, daca in invatamantul primar nivelul limbajului este considerat adecvat la toate manualele, situatia se dezechilibreaza catre clasele mai mari, ajungandu-se la cazul in care numai jumatate din manualele clasei a IX-a pot fi considerate ca avand o adresare directa, cu sustinere si motivare.
Un alt aspect important de semnalat este faptul ca s-a analizat in ce masura manualul incita la descoperire, provoaca elevul sa-si foloseasca gandirea critica si sa se implice in lectura – criteriu pe care specialistii l-au denumit „promovarea invatarii active". Rezultatele acestei analize au evidentiat ca numai 46% din manuale respecta acest criteriu, in timp ce 42% din manuale provoaca doar in mica masura elevul sa participe la propria formare, iar 12% nu promoveaza invatarea activa. Pentru invatamantul liceal, situatia este si mai ingrijoratoare. Astfel, din ansamblul manualelor analizate la clasa a IX-a, 70% implica elevul in formarea sa intr-o mica masura, sau deloc. Conform acestui studiu, un procentaj de numai 17% din manuale prezinta sarcini diferentiate pe niveluri de dificultate in mod sistematic; 51% au rar astfel de sarcini si 32% nu isi pun problema unei diferentieri. In privinta modalitatilor variate de evaluare-autoevaluare, distributia in raport de frecventa atesta faptul ca doar 21% din manualele analizate propun sistematic aceste modalitati. Referitor la interactiunea comunicationala, 30% din manuale prezinta in mod structurat posibilitati multiple si variate de interactiune comunicationala; 50% fac acest lucru accidental si 20% din manuale nu ofera aceste posibilitati.
Sub aspectul calitatii grafice, in urma analizei acestor manualele scolare a reiesit faptul ca 64% din manualele analizate au o calitate grafica corespunzatoare, in timp ce o proportie de doar 2 procente dintre acestea prezinta o grafica inadecvata.
In concluzie, suntem de acord cu autorul acestei analize, cercetatorul Mihaela Singer, asupra faptului ca o anumita lipsa de profesionalism este vizibila in constructia multora dintre manualele scolare aflate in uz. Structura si marimea diferita a lectiilor, modalitatile de ilustrare a conceptelor, raportul dintre texte si imagini, denota lipsa unei preocupari constante pentru concretizarea atingerii obiectivelor si formarea competentelor asumate prin programele scolare. Structura celor mai multe manuale este traditionala. Obiectivele de referinta ale programelor sunt traduse intr-o maniera simplista si traditionala in sarcini de lucru minime. Multe manuale scolare au un pronuntat caracter academic, preluand o informatie de nivel universitar, supraabundenta, aparent simplificata si adesea redusa la nivelul de intelegere al clasei careia i se adreseaza. Exista foarte putine elemente de corelatie intre aceste cunostinte teoretice si problemele vietii cotidiene. Multitudinea cunostintelor prezentate cu caracter informativ, caracterul enciclopedic, non-existenta activitatilor de tipul investigatiei sau dezbaterii, lipsa – in majoritatea manualelor – a unor cunostinte din alte domenii inrudite de cunoastere, prezenta diminuata a elementelor de context social, nu permit realizarea acelui echilibru logic intre informatia stiintifica si experienta personala a elevilor. De aceea, in ansamblu, multe dintre manuale sunt mai degraba carti de lectura, cursuri universitare – in cazul celor de liceu – sau enciclopedii, decat suporturi reale care sa vina in ajutorul elevului si al profesorului, in sprijinul invatarii. Comunicarea privita ca interactiune este mai mult presupusa, nefiind sugerata in mod direct, prin intrebari specifice. Aplicatiile practice sunt minime si in mod evident nu reprezinta o preocupare predilecta a manualelor.
Cu toate acestea, ca un prim semn care conduce catre ameliorarea calitatii comunicarii in cadrul manualelor, din perspectiva invatarii active, manualele pentru clasele I si a II-a, precum si unele manuale scolare pentru gimnaziu si liceu, ofera surprize pozitive in acest sens. In fata acestor rezultate, ramane ca optiune avizata a invatatorului/ profesorului sa aduca in scoli acele manuale care reusesc sa sprijine la modul real actul de invatare inclusiv sub aspectul comunicarii interrelationale. In acest sens, este necesara atat stabilirea de criterii clare, transparente si realiste, referitor la evaluarea manualelor scolare de catre Comisia nationala de evaluare a manualelor, cat si pregatirea cadrelor didactice pentru ca acestea sa poata sa-si exprime avizat optiunea pentru un anume manual.