Etapa a doua a returului a inceput cu un meci, Otelul - Politehnica Iasi, incheiat cu un scor alb. A fost 0-0, asa cum a fost si calitatea jocului. Sambata, Dinamo a facut mari eforturi sa castige la Tg. Jiu si a castigat ca efect al ambitiei "capitanului" Florentin Petre si preciziei lui Claudiu Niculescu in executarea loviturilor din afara careului. Vasluiul lui Porumboiu a obtinut primul succes in Divizia A (Ioan Ovidiu Sabau, antrenorul Gloriei, spune ca asta s-a intamplat si cu ajutorul arbitrului!), iar Sportul Studentesc l-a readus in prim plan pe Ionut Mazilu, care a batut singur pe Farul. Tot sambata s-a mai disputat si partida de pe Bega, dintre "Poli" si FCM Bacau. Nici pe departe n-a fost un meci care sa entuziasmeze, dar rezultatul (2-0 pentru Hagi) i-a entuziasmat doar pe cei peste 30.000 de suporteri din tribunele stadionului. Indraznesc sa afirm ca "Poli" mai are mult de tras pentru a se inscrie in disputa pentru titlul de campioana.
Duminica dupa amiza si seara au intrat in focul etapei a 17-a si "europenele" noastre, Rapid si Steaua. Inainte de a face mai multe constatari despre evolutia lor, sa ne oprim putin la ce s-a petrecut la Petrosani.
Gustul umilintei...
In prima parte a campionatului CFR-ul lui Dorinel Munteanu a fost una dintre echiple revelatiei. N-am mai prididit cu laudele la adresa celor din Gruia si lui Dorinel Munteanu. Mai ales ca echipa venea dupa o vara foarte fierbinte in Cupa UEFA - Intertoto. In tur a batut clar pe FC National, pe Timisoara, pe Steaua, pe Farul. Doar in "Groapa" a avut o sincopa dureroasa. Aceiasi echipa l-a inceput dezastruos returul. Dupa un egal cu Sportul Studentesc pe teren propriu s-a dus, iata, la Petrosani unde a incasat nu mai putin de 5 goluri. CFR Cluj-Napoca si Dorinel n-au inteles ca acolo, sub Parang, vor da nas in nas cu Aurel Sunda, antrenorul care a promovat echipa clujeana si de la care a plecat in conditii nu tocmai amiabile. Sunda a vrut razbunare si cu o echipa intarita a obtinut-o cu varf si indesat. Mai mult, Jiul a castigat primul meci pe teren propriu din acest campionat, iar decizia lui Simota de a se descotorosi de fostul antrenor, Ionut Chirila, a fost una salutara. Asa cred eu, ca se explica, foarte pe scurt, scorul de la Petrosani, scorul etapei!
Ce s-a intamplat la Mioveni?
La Miovdeni, langa Pitesti, in partida FC Arges - Rapid s-au intamplat mai multe ciudatenii. Una dintre ele a fost aceea ca nici nu incepuse bine meciul ca Rapid s-a si vazut condusa cu 1-0. O lovitura fulgeratoare si neasteptata chiar si pentru Sorin Cartu, antrenorului Argesului. Se punea intrebarea daca in aceste conditii FC Arges va proceda la fel ca in meciul cu Steaua, de la Bucuresti. Ei bine, cam tot asa s-a intamplat. Alb-violetii s-au grupat in preajma careului lui Adnan Guso, au asteptat sa pareze loviturile giulestenilor si sa caute upercutul care sa-i ingenunchieze pe acestia. Doua ocazii au mai avut, dar ele nu si-au atins tinta. A doua ciudatenie a fost aceia ca Razvan Lucescu a inceput meciul de parca rezultatul nu-l interesa, gandindu-se (sigur) la primul meci cu Petrolul de maine, din Cupa. Asa ca a mers pe mana rezervelor si pe inspiratia lui Pancu. Dar rezervele, cu Vasilache in frunte, nu s-au simtit in apele lor, adica in clestele apararii pitestene, iar Pancu a dezamagit din nou ca si in partida cu FC Vaslui. A fost nevoie ca R. Lucescu sa recurga la "artileria grea" repriza secunda pentru a nu pierde batalia. Asa ca au intrat pe rand Viorel Moldovan, Mugurel Buga si Daniel Niculae. Si astfel a inceput asaltul asupra portii lui Guso. Dupa mai multe ratari (intre care una a lui D. Niculae, monumentala). Rapid a reusit, in extremis, egalarea prin acest luptator desavarsit care este Viorel Moldovan. Iar in final, ultima ciudatenie: imbratisarea dintre Sorin Cartu si Razvan Lucescu. N-am inteles-o. Pentru ca n-am inteles bucuria ex-craioveanului, care a pierdut doua puncte mari, si supararea lui Razvan care putea pleca, si din cauza lui, de la Mioveni cu mana goala!
Stereotipie in Parcul cu Platani
In prima repriza a meciului din Parcul cu Platani parca am vazut, trasa la indigou, aceiasi piesa din meciul pe care Steaua l-a sustinut in etapa a 16-a cu FC Arges. Jucatorii lui Olaroiu s-au zbatut, au alegat, au dominat, au presat continuu careul lui Nae, dar ocazii mari si clare de gol nu si-au creat. Apararea lui FC National cu Mehmedovici (pe post de pivot si mai puternic decat puternicul Victoras Iacob) a respins toate incercarile de patrundere spre buturile lui Nae ale lui Nicolita, Dica sau Bostina. Asteptam, asadar, de fapt toti suporterii campioanei, ca sa se schimbe ceva in partea a doua a disputei. Nu a schimbat nimic. Steaua si-a continuat atacurile sterile la poarta echipei pregatite de Cristiano Bergondi, iar jucatorii din Cotroceni n-au facut nimic altceva a decat sa le respinga, reusind sa se dubleze exemplar. Cu toate schimbarile din distributia Stelei, nici noii intrati Oprita si Cristea n-au reusit mai mult decat Bostina si Iacob. Incat ne punem o intrebare pe care o consideram foarte normala: nu cumva ignorarea lui Nesu sa fie o cauza a atacurilor stereotipe ale echipei?
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Nu s-a văzut în emisiune, dar s-a întâmplat după! Cuplul neașteptat de la...
Sursa: kudika.ro