Premierele stagiuniiPerformante actoricesti si inconsecvente regizorale

Odata cu aparitia si dezvoltarea la noi a teatrului neconventional sau nonconformist, cum doriti sa-l numiti, neaparat in opozitie cu cel traditional, a companiilor private dominate de tineri creatori, ale caror spectacole se desfasoara prin pivnite, prin poduri, prin cafenele sau prin alte locuri de joc ad-hoc, se pare ca unii directori de scena par incomodati de sala de teatru. Vazand cateva montari plasate pe scena, cu public cu tot, am crezut initial, ca respectivul spectacol se adreseaza unui public restrans. Apoi mi-am zis ca regizorul si-a dorit o relatie mai intima intre interpreti si cei care-i urmaresc. Atunci, vazand pentru a doua oara, cum sala Teatrului "Odeon", ca o bomboniera, din fotoliile careia multe generatii de spectatori au urmarit si continua sa aplaude spectacole memorabile, este abandonata, am ramas nedumerit. Azi ma intreb: de ce, de pilda, regizorul Marius Oltean a montat piesa "Agnes, aleasa lui Dumnezeu" de John Pielmeier in spatiul scenei, unde mai incapeau si vreo suta de spectatori. Este o piesa buna, intr-un spectacol reusit, care merita vazuta de un public mai numeros, ce ar fi umplut, cu siguranta, sala.
Acum am fost invitati, tot la "Odeon", sa vedem o izbutita comedie tragica, cu mesaj metaforic, dar scrisa in dulcele stil clasic, cu publicul catarat pe incomode gradene situate tot pe scena, in jurul spatiului de joc. Nu cred ca gandirea regizorala a lui Radu Ifrim ar fi suferit substantial daca lasa publicul in comodele fotolii si in intimele loji sa priveasca, in conditii optime, un spectacol care poate fi de succes, cu piesa "Joi. mega Joy" ("Joi sarbatoare") de scriitoarea maghiara Katalin Thuroczy. In actuala formula, textul dramatic, deopotriva interpretii n-au decat de pierdut, obligand spectatorii sa ciuleasca urechile la unele replici, care se aud numai dintr-o anume gradena, sau sa-si intinda gaturile pentru a vedea jocul unui interpret. Dar ce sa-i faci, daca spatiul neconventional este la moda! Dincolo de aceasta observatie, sa spunem ca piesa "Joi. mega Joy" ("Joi sarbatoare") de Katalin Thuroczy apartine unei prolifice si de succes scriitoare, jucata si cunoscuta nu doar in tara sa, Ungaria. Textul dramatic, deosebit de suculent, isi are sorgintea in teatrul realist, traditional, dar cu deschideri moderne spre registrul poetic. Ceea ce nu umbreste aerul de comedie absurda, uneori disimulata de sarcasm, al piesei. Personajele, adunate in jurul unei mese cu bucate simple, dar consistente, reprezentative pentru bucataria maghiara, in casa Zsuzsei, sunt rude ale acesteia, cunostinte care au facut liceul impreuna, o notabilitate locala in varsta. Band vin de Tokay si infulecand cu nesat supa de gaina, piftie, taitei cu varza sau pateuri tot cu varza, personajele din acest conglomerat de generatii, de conditie sociala, ni se infatiseaza aproape solidar, ca nostalgici ai mitologiei secolului XX, asa cum s-a configurat el in spatiul fostului imperiu austro-ungar. Textul e plin de referiri la evenimente si personaje istorice ce au marcat, intr-un fel sau altul, istoria secolului trecut, precum pacea de la Trianon, Lajos Kossuth, conducator al revolutiei din 1841, liderul comunist Janos Kadar etc., etc. Ceea ce a facut bine regizorul Radu Ifrim, a fost colaborarea cu interpretii, potrivit alesi, pe care i-a lasat in voia imaginatiei, sa-si incarce pitoresc personajele. Din pacate, ideea caracterizarii lor prin modul de a participa (dar si de a reactiona) la o masa copioasa, este abandonata la un moment dat de regizor, in loc sa constituie o permanenta, tratata crescendo, a spectacolului. Pacat de aceasta inconsecventa regizorala, care dilueaza montarea, facand-o sa esueze in cateva finaluri similare, si pana la urma in obosirea publicului. Dar, cum spuneam, dincolo de acestea, performantele actoricesti sunt notabile, copioase chiar, in cazul celor cu partituri generoase. De pilda, tipul femeii de conditie simpla, pentru care gatitul este ridicat la rangul preocuparii supreme, gaseste in Dorina Lazar o interpreta excelenta. Jucandu-si rolul de comedie, actrita stie, cu un imbatabil simt al nuantelor, sa-si acopere personajul intr-o aura de tristete. O batranica uituca si maniaca, obsedata de a-si satisface o foame, parca nepotolita este Adel, care prinde viata si farmec in intruchiparea Rodicai Mandache, care stie sa-si construiasca personajele cu minutie de bijutier. La randul sau, Tatiana Iekel revine, dupa o lunga absenta, pe scena, dand consistenta si distinctie personajului Amelie draga, o doamna foarte batrana si plina de nostalgia tineretii. Inventiv ca intotdeauna, cu nedezmintit har, Constantin Cojocaru (Istvan) ne apare in ipostaza unui nas decrepit, foarte interesat de universul bucatariei. Impozant este Virgil Andriescu (Sandor), ramas idolul femeilor, la o varsta redutabila, pus pe farse, inscriindu-si moda vestimentara de tip american, care-l ajuta, probabil, in functia publica pe care o detine inca. Daca personajele mai varstnice au nostalgii dupa perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in care si-au trait tineretea, Eva, apartinand generatiei noi, e sincer trista si revoltata ca a apus vremea cand era pioniera, mergea in tabere, defila la 1 Mai. Asumandu-si acest personaj, Crina Muresan sugereaza convingator ca, de fapt, viata ei s-a sfarsit la 30 de ani. Tanarul actor Alin Teglas, pe care-l vad jucand intaia oara, se achita cu inteligenta si talent de rolul unui tanar cu manii batranesti, pe nume Laci. De asemenea, se afirma in spectacol, dand viata cu dezinvoltura, har, haz sau tristete, actrite cu experienta ca Irina Mazanitis (Mana), Virginia Rogin (Boske), Liana Margineanu (Hilda), Jeanine Stavarache (Karola) si mai tanara Ana Maria Moldovan (Liza).
Tinand seama de faptul ca spatiul de joc este si cel destinat publicului, scenograful de elita Vittorio Holtier a gasit o solutie ingenioasa, in care rolul principal il au, deopotriva, masa si bucataria. Iar Ileana Varga a creat, pentru fiecare personaj, cate un costum caracterizant. Nu pot omite nici faptul ca atmosfera, sa-i zicem de epoca, a spectacolului este creata de songurile-romanta, pe versuri cu tenta nostalgic-ironica scrise de Radu Ifrim, pe o muzica inspirata de Vlaicu Golcea. Un spectacol de la care regizorul asteptase mai multa coerenta, dar care, cred ca va avea succes datorita, in primul rand, echipei de interpreti.

---

Despre autor: