Brusc, in fata casei mele s-a facut liniste. Procurorii nu mai intra cinci zile pe saptamana inarmati cu toate obiectele pe care le-au gasit prin debara, ziaristii nu mai stau sa pandeasca fiecare miscare suspecta a perdelelor. Clipa de glorie a veci
Brusc, in fata casei mele s-a facut liniste. Procurorii nu mai intra cinci zile pe saptamana inarmati cu toate obiectele pe care le-au gasit prin debara, ziaristii nu mai stau sa pandeasca fiecare miscare suspecta a perdelelor. Clipa de glorie a vecinilor mei a trecut, unii din ei sunt fericiti, altii regreta, probabil, zilele cand plimbarea lor era transmisa in direct la jurnalele de stiri. Dosarul Zambaccian a fost finalizat cum se cuvine, invinuitul a fost condamnat si infierat chiar de colectivul in care lucra!
De fapt, multe alte lucruri s-au schimbat brusc dupa demisia mea. Va mai aduceti aminte? Prezenta subsemnatului in fruntea Camerei Deputatilor a fost descrisa permanent ca o primejdie la adresa democratiei. ""Nu e o functie simbolica"", ni se spunea peste tot, perversul de acolo blocheaza reformarea tarii si aduce grave prejudicii de imagine unei institutii esentiale! Ce spun ziarele astazi? Sa citim din Adevarul de lunea asta de pilda: ""Cine va fi viitorul presedinte al Camerei Deputatilor nu are nici o importanta pentru majoritatea populatiei. In fond, personajul va detine o putere pur simbolica, fara a avea dreptul la decizii care sa influenteze semnificativ scena politica. Castigul de imagine este si el relativ minor..."".
Altfel stateau lucrurile lunea trecuta!
In acest moment, cazul Nastase nu mai e la moda, lista continua, lupta impotriva coruptiei nu e un proces juridic in care anumite lucruri trebuie lamurite pentru ca asa e bine si corect. S-a obtinut efectul dorit? Se trece la etapa urmatoare. Ca sa citez, iarasi, de data asta din Evenimentul Zilei: ""Am scapat de Nastase si am ramas cu Copos!"". As putea fi fericit, ziarele descopera, deja, ""matusile"" altor persoane. Chiar si partidul din care fac parte face apel la moderatiune si echilibru, dupa ce doua zile a parut cuprins de febra justitiara exprimata prin anonime bagate pe sub usi. Nu sunt fericit, nu sunt nici macar surprins. Cand o institutie, teoretic respectabila, initiaza o perchezitie ca sa afle daca ai ferestre, ti-e clar ca participi la un circ. Circul continua cu alte numere, e un program de dresaj national fara nici o legatura cu afisul pe care scrie ca luptam cu coruptia. Pacat, pentru ca biletul de intrare la acest spectacol jalnic, cu accente de mahala, e foarte scump.
Marele caz politic Adrian Nastase a fost o problema personala. Marele caz juridic Adrian Nastase a fost o problema politica. Felul cum vor evolua lucrurile va dovedi zi de zi aceste adevaruri. Intre timp, UE ne spune ca nu cheltuim mai nimic din ce ne aloca pentru agricultura, iar taranii spun la televizor ca nici macar nu au auzit de aceste fonduri. Cum sa auda? De unde sa auda? Au auzit de Dosarul Zambaccian, despre asta se vorbea vreme de un sfert de ora pe zi la jurnalul televiziunii publice, uneori chiar in ziua in care jumatate din tara era blocata sub zapezi, iar in Bucuresti faceai trei ore cu masina intre cele doua Palate.
Undeva, cineva taie linistit nume de pe o lista. Dar primul nume de pe aceasta lista, taiat de mult, din prima zi, e al dumneavoastra, cea sau cel care cititi aceste randuri.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.