BVB primeste alte 202 societati de pe BER

Alte 202 societati listate pe Rasdaq vor fi translatate pe platforma de tranzactionare ARENA a Bursei de Valori Bucuresti incepand din data de 17 martie, informeaza BVB.
Noua dintre aces
BVB primeste alte 202 societati de pe BER

Alte 202 societati listate pe Rasdaq vor fi translatate pe platforma de tranzactionare ARENA a Bursei de Valori Bucuresti incepand din data de 17 martie, informeaza BVB.
Noua dintre aceste societati sunt eligibile pentru piata tip "regular", iar celelalte societati din acest nou grup de emitenti sunt eligibile pentru sistemul de negociere extrabursiera XMBS.
Cele noua societati care vor fi tranzactionate in sistemul principal al BVB sunt Avicola Buzau, Dafora Medias, Ductil Buzau, LCS Conf, Napolact, Romcarbon, Boromir Buzau, Cemacon Zalau si Tehnofrig.
Aceasta masura de translatare pe platforma de tranzactionare a BVB a societatilor listate pe Rasdaq face parte din cadrul proiectului de unificare a intregii activitati de tranzactionare.
Actionarii BVB si ai Bursei Electronice Rasdaq (BER) au hotarat pe 30 noiembrie 2005 aprobarea fuziunii prin absorbtie a BVB, in calitate de societate absorbanta, cu Rasdaq, in calitate de societate absorbita. Ca efect al fuziunii, BVB a preluat toate obligatiile si drepturile Rasdaq.
BVB a anuntat ieri si conditiile de lichiditate pentru piata reglementata. Din noua arhitectura a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), stabilita anul trecut, vor face parte piata reglementata si un sistem alternativ de tranzactionare (ATS), destinat societatilor care nu indeplinesc criteriile de listare pe piata principala.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.