Biblioteca esentialaUn poet pe deplin exprimat

Motto: "Atata omenire, mirare, tacere!"

Marius Marian Solea a ajuns deja la cel de-al noualea volum de versuri - "Contemporan cu Dumnezeu" - aparut anul trecut la Editura Muzeul Literaturii Romane si prefatat de Liviu Ioan Stoiciu. Acesta il defineste perfect pe poet, drept unul "inclasificabil..., atipic, insolit, de o autenticitate aparte". Intr-adevar, Solea, care a implinit 30 de ani, absolvent de Teologie, aroman pe linie stramoseasca, fara "prejudecati scriitoricesti" ori "culoare politica", intra, intr-un fel, in scoala unei epoci tranzitorii, intr-o generatie 2000, fara a fi perfect asimilat ei, intr-un fel de "NOU ILUMINISM si REALISM CONSUMABIL" (apud Stoiciu), adica imprumutand teme si motive de la cruzii si resemnatii tineri ce se intituleaza "fracturisti" - fara a fi fracturist! De exemplu, intr-un poem intitulat chiar "Poezia" - din care Marius Ianus ar fi facut poate vulg si descarcare carnala, Solea vine cu ars poetica sa: "pe aceasta strada pavata si rece/ nu se aude nimic, tacerea si singuratatea/ imi mangaie dintr-o parte si alta obrazul". Liric grav, "serios", fara a fi nici monoton, nici desfranat verbal, Solea este un neobacovian traind intr-un Bucuresti retardat, pe care-l reface fictional, nesimtindu-se integrat in valtoarea lui. Dupa volumul precedent "Un peschir si o tara dragoste", care reinvia intr-un alt unghi lumea soresciana din "La lilieci" (si mai mult decat atat!), "Contemporan cu Dumnezeu" se intoarce atat la "primul" Solea din 1995, "Mereu secunda, mereu si Dumnezeu", dar este si un fel de "greatest hits" al autorului, amestecand poezii de "capitole" diferite, scrise in stiluri variate si nesuferind vreo clasificare, ci doar fiind adunate poeme de maturitate care stau oricand in picioare prin vigoarea si calitatea lor. Solea si-a definitivat practic - fara a dori vreo "programare" - ceea ce il reprezinta in momentul de fata, dedicand aceasta carte fostilor sai profesori ieseni Gheorghe si Mariana Mustata, dar si cantaretului folcloric Grigore Lese. Ca si acesta, ce "intelege ceea ce canta", Solea intelege ceea ce scrie/ despre ce discuta, punand puncte pe "i" nu doar nonconformist, dar si profund. Poetul, interiorizat, se defuleaza la un moment dat explodand nu in ditirambi vitriolici, doar in sensibile si argumentate jocuri textuale si de idei. Liric metafizic si religios, Solea este paradoxal si un sentimental, poet erotic, amestecand fluxul continuu al constiintei sale cu secvente ironice decupate din realitate, intr-un fel de mixtura a cotidianului cu utopicul. Povestile lui sunt despre timp si existenta (Pastel interior), moarte (Dezbatere), romanitate (Primavara valaha), morometian-licentioase (Strigarea unuia de prin sat) si sunt fabule, pseudo-scrisori, "retete", "referinte", rezumate de poeme existentiale, naturale s.a.m.d. Textele sale aduna un Univers liric aparte, unde "pe cuvant ca, daca as fi iubit lumea asa cum pretind/ ar fi trebuit de mult sa ma fi indepartat de ea". Si mistic si indragostit ("eu, cocos tanar, cu pene sticloase si lungi"... - ne aduce aminte de Geo Dumitrescu sau Radu Stanca), somand mereu oniric o femeie, intorcandu-se la traditie, strabuni, batrani ("vorbe" de duh ale celor ce stiau sa traiasca, avand, ca si poetul, inradacinat un spirit al familiei, un cult stramosesc, al Istoriei), Solea intelege ca in fiecare "dintre melancoliile oamenilor/ exista o frica". E teama de noi insine si de ceilalti care se transforma treptat in solitudine, e teama de batranete si de extinctie, pe care incercam mereu s-o ascundem in spatele vorbelor aparent cinice, hazoase de necaz. Poetul mai spera: "fiind contemporan cu Dumnezeu/ nu pot sa cred ca sunt mort". Din tot intunericul poemelor sale razbate deseori la suprafata soarele, laitmotivul care-l desparte de Marea Trecere. Astrul opus mortii, la fel cum constiinta este contrarie carnii, spiritul (divin) invers efemerelor umblari umane, instituie o poezie in care, cand nu ajunge la Dumnezeu, "cuvintele cad pe strazi/ cu degetele rupte". In perpetuum-ul mobile a la Nichita Stanescu, unde toata lumea e "banal" fericita dar... cu lacrimi pe obraz, "radem mereu pana la marginile omului/ dar plansul, desigur, este cu mult mai aproape". Intre ludicele lui Solea, apar uneori si povestiri "adevarate" cu personaje de epoca: "sapca" lui (George) Tarnea, Marin Mincu - "nevoit sa legitimeze poezia organelor/mentorul generatiei care nu exista...", ori eroi nascuti peste noapte, la Senzational in direct (Adina Huiban din Vaslui si de la Ou TV). Revenind la parintele spiritual Blaga ("acest intreg volum este partial si fragmentar polemic fata de Poemele Luminii") poetul isi autointituleaza ironic poezia sa cu iz subversiv, uneori de pamflet, realism consumabil. Renuntand la "fluturi" - inflorituri, dulcegarii ori pornografii la moda, Solea alege ca vorbele sale sa "loveasca in oameni ca intr-o toaca", desi e pesimist, ca lucratura sa ar fi in van: "numai tu iti ramai". Voce a neamului sau, dar pe alt ton decat Adrian Paunescu de exemplu (intr-o vreme cand poeta vates sunt blamati), Marius Marian Solea atinge inainte de al zecelea volum al sau, la varsta marilor poeti tineri, nebanuite trepte de implinire deplina a verbului: "Odata cu maturitatea am mai pierdut ceva/ nu mai am rabdarea/ sa ascult toti prostii vorbind despre lucrurile mari". Suntem de acord cu poetul, care a descoperit inteligent reteta de a cobori si la lucrurile si bucuriile simple, pe care pretiosii ridicoli din generatia sa le evita. "Vino sa privim de-aproape acest spectacol intreg"...

---

Despre autor: