Vineri 17 martie a.c., presedintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, a inaugurat in spatiul adiacent palatului Quirinale, spatiu special amenajat pentru a adaposti ma-nifestari culturale de prestigiu, expozitia monografica dedicata lui Antonello da Messina (aprox. 1430-1479). Aceasta este ultima expozitie importanta pusa sub patronajul actualului sef al statului italian, mandatul sau apropiindu-se de sfarsit.
Din multiple motive, expozitia respectiva poate fi considerata un eveniment extraordinar, atat pentru public, cat si pentru lumea stiintifica. De la Antonello, maestru misterior, ale carui prime cunostinte in domeniul picturii sunt atribuite de parintele istoriografiei artistice moderne, Giorgio Vasari, unei (nedocumentate istoric) calatorii in Flandra, in timpul careia ar fi cunoscut tehnica de lucru a lui Jan Van Eyck (1390-1441), au ramas foarte putine lucrari, in jur de 45. In expozitia de la Roma figureaza 36 de tablouri atribuibile, cu certitudine, lui Antonello. In ultima "mare" expozitie dedicata lui Antonello, acum peste cinci decenii (Messina 1953), figurau... 13. Putinatatii operelor ramase de la pictor le corespunde saracia stirilor privitoare la opera si viata: pentru perioada 1465-1471 ele lipsesc cu desavarsire; pentru anii 1471-1474 privesc mai ales opere disparute, neajunse la noi probabil si din cauza cutremurelor ce au devastat Sicilia nord-orientala. Spre sfarsitul vietii, elementele flamande din faza artistica initiala sunt mult decantate fata de modul in care fusesera receptionate intr-un tablou crucial pentru intelegerea evolutiei picturii moderne, precum Crucificarea de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, prezent la loc de cinste in expozitia de la Scuderie del Quirinale.
Spre sfarsitul vietii, Antonello este prezent la Venetia (1475). Noutatea picturii sale este absorbita fulgerator in acel mediu artistic: constructiile sale perspectivale inspira solutii de organizare spatiala lui Giovani Bellini, solutii trecute din opera acestuia in panzele lui Giorgione si de acolo in acelea ale lui Tiziano, pentru a se propune, in final, ca repere subterane in arta Renasterii si ca prezenta, metabolizata, in arta epocii moderne de pana la inceputul avangardismului si chiar dupa. Inainte de a "contamina" pictura venetiana, Antonello - se lasase la randul sau "contaminat" de incantatoarea arta a perspectivei practicata de Piero della Francesca (aprox. 1410-1492), teoretician al rigorii reprezentarii in tratatul De prospectiva pingendi, elaborat intr-o epoca in care efortul de a rationaliza cunoasterea lumii prin ordonarea modului perceperii sale cu mijloacele artei isi gasise expresii stralucite in scrierile lui Leon Battista Alberti (1404-1472), precum Della pittura (1436), De sta-tua, De re aedificatoria (1450).
Crucificarea lui Antonello, considerata in mod limitativ, adica doar in contextul operei artistului din Messina este, scriam in 1996, "proba generala a simfoniilor mature care sunt Crucificarea de la Londra (National Gallery) si Crucifiarea din Anvers (Muzeul Regal de Arte Frumoase)". Toate aceste trei opere sunt prezente in expozitia de la Roma, se reintalnesc pentru prima data, dupa secole, pe teritoriul Italiei, unde au fost create de inimitabila "mana care raspunde intelectului", cum ar fi spus Michelangelo.
Aceasta "intalnire" poate fi subiect de meditatie. Crucificarea din colectia Brukenthal raspunde exigentei renascentiste a coborarii reprezentarii faptelor religioase in propria experienta cotidiana. In cele doua tablouri care reiau tema tabloului de la Sibiu, drama consumata pe cruce este si ea "cotidianizata" urmandu-se aceeasi conceptie despre "devotio moderna": personajele sunt participanti la drama, au expresia impietrita intre suferinta si uimire; elementele de arhitectura urbana corespund ideii conform careia in orice oras poate fi recunoscut un Ierusalim in care se consuma tragedia rastignirii unei fiinte, o rastignire in fapt a umanitatii simbolizata de Cristos. Apropos de Crucificarea de la Sibiu, colegul Mauro Lucco scrie in catalogul monumental al expozitiei de la Roma ca trimiterea indirecta, vizuala, la Ierusalim si plasarea in peisajul imaginat al acestui oras (chiar daca elementele arhitectonice sunt extrapolate din mediul urban al Messinei) a dramei rastignirii, au drept scop sa genereze un proces de identificare a spectatorului cu suferinta. Scopul identificarii este tocmai trairea sensului dramei. In societatea moderna trairea mediata a tragediei Omului, in scopul metabolizarii sensurilor ei etice, a devenit doar un obiectiv marginal al comunicarii. Regasirea dramelor individuale in drama sacrificiului in scopul mantuirii umanitatii nu mai constituie de mult unul dintre obiectivele centrale ale comunicarii artistice, cu mijloace figurative sau literare. Desacralizarea artei, adecvarea mijloacelor sale la tehnicile comunicarii de masa, sunt doar doua dintre fenomenele - printre multe altele - care au contribuit la indepartarea expresiei artistice de acel orizont al reprezentarii in care suferinta altuia este simbolul propriei suferinte, ocazie si pretext pentru reflectii asupra propriei conditii umane, asupra posibilitatii recuperarii sensului sacrului si moralei acestuia prin sacrificiu. Drama individuala este, in zilele noastre - atat in arta cat si in mass-media - cu precadere motiv pentru elaborarea spectacolului vizual. Antonello da Messina a intuit in mod genial faptul ca desacralizarea dramei transforma suferinta in spectacol si ca la el se poate asista cu indiferenta.
Extraordinara expozitie de la Scuderie del Quirinale incepe cu Crucificarea de la Sibiu si se termina cu Sfantul Sebastian (Dresda, Colectiile de Arta ale Statului), una dintre ultimele opere ale Maestrului, elaborata probabil in 1478, dupa perioada de lucru de la Venetia. Timp de cateva decenii, in acest din urma tablou nu am privit atent decat figura centrala, legata de copac, cu privirea tintita in gol, cu corpul strapuns de sageti. As fi putut trece din nou pe langa aceasta imagine fara sa vad altceva decat corpul proiectat pe fundalul arhitectonic cu o minunata deschidere perspectivala, inspirat de edificii venetiene mai mult sau mai putin reale. De aceasta data am privit tabloul cu mai multa atentie, sesizand ceea ce nu sesizasem timp de decenii: cutremuratoarea indife-renta a participantilor la scena. In jurul lui Sebastian, pe terasele venetiene enorme de-corate cu splendide covoare orientale, cateva dame se plictiseau lasandu-se mangaiate de lumina mediteraneana; pe sub porticuri alte personaje se plimbau absente sau isi vedeau de treaba; doi cavaleri barfeau in fata unui pilastru; o tanara mama pasea spre scena martiriului cu pruncul in brate privind in alta parte; in apropierea martirizatului un gardian sforaia intins pe jos, cu sulita alaturi. Suverana indiferenta care inconjoara martiriul Sfantului Sebastian am sesizat-o deci abia acum cateva zile, dupa ce in prealabil vazusem, in multiple ocazii, sau privisem in reproduceri, de nenumarate ori, scena pictata de Antonello.
Semnalele pe care le trimit catre noi, peste timp, cele doua opere la care ne-am refe-rit cu precadere aici - Crucificarea de la Sibiu si Martirizarea Sfantului Sebastian de la Dresda - sunt nelinistitoare. Neregasirea individului in drama - fie ea si simbolica - a umanitatii duce la indiferenta in fata acesteia. In politica, nu doar in Romania, insensibilitatea la tragediile consumate la cativa pasi de noi a luat proportii ingrijoratoare. In agora nu se mai discuta despre durerile individuale si colective, ci despre bijuteriile "ma-rilor familii" si tamplaria din casele lor. Discutii similare ne putem imagina ca a atribuit mental Antonello damelor venetiene de pe terasele situate deasupra locului unde era martirizat Sfantul Sebastian. Deosebirea atitudinii acestora fata de aceea a celor doua Marii si a celorlalte personaje aflate in jurul crucii din Rastignirea de la Sibiu este abisala. In suferinta impietrita a acestora din urma se regaseste suferinta umanitatii; in chipurile lor ne reidentificam dramele, istoria pierderii si regasirii noastre viitoare.
In curand, Crucificarea lui Antonello va reveni in Romania. La Bucuresti si apoi la Sibiu.
Va reveni, la o adica, la ea acasa.