Undeva, Ioan Slavici marturisea: "Eu m-am simtit toata viata mai presus de toate dascal. A le da altora invataturi a fost pentru mine totdeauna o multumire...Partea individuala deci scrisa mea ca ziarist erau indrumarile pe care le dadeam, iar acestea adeseori nu se potriveau cu felul de a gandi al celor mai multi." Este un crez al scriitorului ce deschide o perspectiva de intelegere a vietii si operei sale, care indreptateste caracterizarea facuta de Eugen Simion: "Slavici este... un pedagog in viata de toata ziua (a fost multi ani profesor), dar si in literatura pe care o scrie cu convingerea ca literatura trebuie nu numai sa placa, dar sa si serveasca la ceva". O putem constata si acum, o data cu aparitia volumului VI din scrierile sale, in colectia "Opere Fundamentale" initiata si coordonata de acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, la Editura Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta si Univers Enciclopedic. Ingrijit, ca si precedentele, de Constantin Mohanu, volumul cuprinde "inchisorile mele", "Amintiri" (Eminescu, Creanga, Caragiale, Cosbuc, Maiorescu), "Lumea prin care am trecut", iar din periodice "Fapte omeneasca" (Scrisori adresate unui om tanar), "Tablouri de datine", pagini de manuscris si Varia. La acestea se adauga numeroase note si comentarii, repere critice si indici. S-a remarcat, pe buna dreptate, ca aceste pagini nu au valoare literara intalnita in "Moara cu noroc" sau "Mara", insa transmit emotia bine temperata, tipic ardeleneasca, a unui document de omenitate, asa cum a fost...
Memorabile raman portretele lui Eminescu, Cosbuc, Caragiale sau Maiorescu, adevarate surse pentru istoriografia literara, cum au si fost. Multe, foarte multe pagini sunt consacrate lui Eminescu valorificate in numeroase studii. Mai putin cercetate sunt cele despre Eminescu - ziarist si, de aceea, ne ingaduim sa transcriem cateva randuri: "Ziarist in toata puterea cuvantului era Eminescu mai ales in ceea ce priveste temperamentul. El toate le facea cu toata inima... era insa cu desavarsire intelectual si obiectiv.... Era necrutator si de o asprime adeseori nemiloasa cand vorba era sa spuna adevarul, dar in relatiunile lui personale-l stim numai om blajin, care nu e-n stare sa insulte si primeste orice insulta cu un zambet de compatimire". Si inca ceva: "El nu combatea guvernul pentru ca era redactor la un ziar opozitional, ci intrase la acel ziar opozitional pentru ca ardea de dorinta de a lovi fara crutare in cei care dupa parerea lui dezorganizau societatea romana."
Asemeni lui Creanga a fost, cum scrie Eugen Simion, un moralist caruia "ii place sa judece situatiile morale si sa dea pilde". Ne aminteste de acei batrani ai satului pe care i-ai tot asculta vorbind despre varstele vremii, despre oameni, despre cum se cade si cum nu se cade sa te porti in viata. Si o gravitate senina, asemeni stelelor ascunse in apele adancurilor tanjind spre lumina celor de deasupra cerurilor. Peste toate "pluteste un duh de chibzuinta si de buna-cuviinta".