Pentru istoria partidului din anii a€™40 avem multe teorii si explicatii false rezultate din ideologia comunismului national careia i-au cazut victime deopotriva istoricii si liderii comunisti dintr-o a doua generatie a regimului. ""Dezvaluirile"" din postcomunism au condus la generalizarea respectivelor falsuri.
Viciata de interpretari straine contextului istoric este decizia privind secretarul partidului. Nimic mai fals decat teoria de larga raspandire ca ""grupul moscovit"" reprezentat de Ana Pauker a pierdut in favoarea ""nationalistului"" Gheorghiu-Dej. Valoarea de intrebuintare a comunistului din Romania ori dintr-o alta tara se masura tocmai dupa apropierea fata de sovietici. In anii a€™40 insa, cand strategia Moscovei viza pozitii cat mai profitabile pentru comunistii din tarile europene invadate de Armata Rosie, printre tehnicile de manipulare utilizate in acest scop a fost si scoaterea unor lideri charismatici in prim-planul scenei. Si totodata cu biografii corespunzatoare cliseelor propagandistice: dusmani ai fascismului si luptatori pentru ""drepturile si bunastarea poporului"". Nu degeaba in 1945 se adoptase si o lege de schimbare a numelui datorita careia ilegalistii de etnie evreiasca, rusa ori maghiara si-au romanizat numele.
S-au interzis si declaratiile ori referirile publice la stagiile moscovite ale acestora, in memoria colectiva a romanilor fiind inca prezente acuzatiile aduse comunistilor pe parcursul perioadei interbelice de agenti platiti ai Moscovei si militanti ai dezmembrarii statului roman. Lamuritoare este insasi schimbarea denumirii partidului din Partidul Comunist din Romania in Partidul Comunist Roman. Se intareste astfel iluzia disparitiei Cominternului si a identificarii comunistilor cu un anume curent national.
Acestea si alte cutume ale teoriei si practicii de partid explica desemnarea lui Gheorghiu-Dej (caci nu alegere fusese) ca si conducator al partidului. Cumpanind intre Ana Pauker - ""eroina"" a comunismului international si Gheorghiu-Dej - obscur militant sindical, a carui lunga condamnare se datora nu faptelor de vitejie comunista, ci intolerantei regimului fata de protestele sindicale, cu certitudine Stalin n-a stat pe ganduri. Pentru scopurile de atunci ale Kremlinului, o mai fericita solutie decat Dej nu prezenta nici o alta tara in curs de sovietizare.
Pentru culisele relatiilor Moscova-Bucuresti nu avem decat marturii provenite din surse de mana a doua, adica de la apropiati ai actorilor acelui joc politic. Fara drept de apel este constatarea ca Stalin facuse alegerea, desi locul sau era la mult prea mare inaltime pentru a interveni la modul direct. Conform marturiei fiicei sale mai mari, pentru pregatirea conferintei din octombrie 1945, Ana Pauker mersese la Moscova, unde a vorbit cu Molotov. Printre altele despre viitoarea conducere comunista a Romaniei. Cand relatam acestea trebuie insa sa amintim ca in septembrie 1944 Ana Pauker revenise in tara ca reprezentantul la Moscova al tuturor comunistilor romani. Dupa obicei, la Bucuresti cu totii i s-au subordonat. Peste un an, la Moscova, tot ea trebuia ""sa faca propuneri"" pentru viitorul secretar general. Functie care din acel moment devenea publica.
Logic, conducatoarea Ana Pauker incepuse prin a-i argumenta lui Molotov de ce nu poate fi ea desemnata public secretar general. In primul rand pentru ca este femeie si intr-o tara predominant agrara, femeia prin definitie are o pozitie de inferioritate. In paranteza fie spus, nici in tara sovietelor nu fusesera promovate femei in varfurile conducerii. Este evreica - zisese fara a insista cu trimiteri la evenimentele anilor a€™30. Este cetateana sovietica si intelectuala
s-ar mai fi ""scuzat"" ea. ""Ubnitai"", (""esti desteapta"", adica) i-ar fi laudat Molotov realismul.
Pentru neinitiati s-ar putea ca unele argumente sa para fara deosebite semnificatii. Greutatea faptelor de a fi sovietic si intelectual putea insa atarna mai greu in balanta decat celelalte. Pentru Stalin, care stabilise tiparul viitorilor conducatori, cetateana sovietica Ana Pauker era si vaduva de ""dusman al poporului"". Marcel Pauker, barbatul ei, fusese executat in procesele staliniste ca ""spion in favoarea unei puteri straine"", adica a Romaniei. Iar militanta cominternista care ii fusese sotie nu-i demascase ""actiunile dusmanoase"". Pentru aceasta fusese obligata ""sa-si faca autocritica"" in fata celulei de partid a detinutelor comuniste de la inchisoarea Dumbraveni, unde se afla atunci inchisa. Cat despre conditia de intelectuala (istorici nedocumentati vor innegri mii de pagini despre intaietatea lui Patrascanu de a accede la conducere, deoarece fusese intelectual), in vremea lui Stalin studiile superioare insemnau tocmai anihilarea sanselor politice. Stalin ii dispretuia profund pe teoreticieni, apreciindu-i in schimb pe ""revolutionarii de teren"", printre care se numarase si el.
Dupa perfidele obiceiuri de partid, in conferinta din octombrie 1945 Anei Pauker i-a revenit sarcina de a-l propune pe Gheorghiu-Dej conducator al partidului. Cu invidie, oare? Probabil de vreme ce l-a prezentat adunarii cu urmatoarea recomandare: ""Pentru ca este muncitor, pentru ca este roman si pentru ca... altul mai bun nu avem!"".