Deci sa va spun: exista oameni frumosi si oamenii acestia frumosi umbla liberi pe strada. E drept, au un aspect destul de vulnerabil. Aduc putin a autisti si, da, ii preocupa arta. Pe unul dintre ei l-am descoperit duminica seara la emisiunea lui Catalin Stefanescu ""Garantat 100%"".

Se numeste Octavian Alin Lup si e un pusti care canta dumnezeieste la violoncel. Gandindu-ma la el, mi-am dat seama ce vreau sa colectionez, mai nou: mai nou as vrea sa colectionez oameni frumosi care canta dumnezeieste. Pentru asta tin sa-i multumesc lua€™ Stefanescu pentru ca l-a invitat in emisiune (nu stiu unde l-o fi gasit).
Istet si extrem de sensibil, O.A.L. a demonstrat in scurta discutie pe care a avut-o cu moderatorul, nu doar ca se poate sa se iegziste frumusete in stare pura, dar ca se poate ca aceasta frumusete sa se sintetizeze, sa se transforme, sa se duca inspre esenta insasi a starii de om.
La el, un soi de fragilitate interioara ii dubleaza, strangely, forta imensa pe care o exhiba atunci cand canta. Imi plac nebunii astia care intra-n partitura. Ma-nnebunesc dupa cei care, pe scena, se transforma fundamental in imensa lor pasiune pentru ceea ce fac. Asa se-ntampla si cu actorul caruia-i vezi jugulara umflandu-se in timpul unui monolog, asa se-ntampla si cu instrumentistul care, inchizand ochii, parcurge fiecare nota a partiturii ca un inger de usor sau cu un dirijor nebun care, la sfarsitul concertului, ingenuncheaza in fata instrumentistilor.
Seamana cu o holograma, seamana cu un zbor si, in egala masura, seamana cu ceva fundamental omenesc. Cred ca starea esentiala a omului, si singura care ar trebui sa dureze, este dedublarea, fie prin arta, fie prin credinta, de starea fizica. Daca ma gandesc mai bine, gresesc daca disociez arta de credinta. Spun asta gandindu-ma la o replica magica data de O.A.L.: ""Va dati seama cat de importanta e muzica daca si-n cer o sa se cante"".
Daca lui Dumnezeu ii place o forma de arta, ma grabesc sa spun ca aceasta e muzica. (Fireste, asta nu e decat o replica de exaltat, nu trebuie s-o luati in serios). O.A.L. m-a facut sa inteleg ceea ce, probabil, ar fi trebuit sa inteleg de mai multa vreme: ca nu exista arta fara Dumnezeu.
Si tot el mi-a confirmat o teorie mai veche: ca omul cu care vorbesti se varsa in tine, ajutandu-te sa te oglindesti mai bine. Cred ca cel mai profund soi de reflexie posibila e asta, om catre om. Oglinda ta e omul din fata ta. Intra in tine la fel cum tu intri in el. De-asta nu poti fi frumos cu un om gaunos, de-asta nu poti fi gaunos cu un om frumos. De-asta se ramane extaziat in fata unei replici oarecare, a unui sunet, a unei imagini. A ramane surd si orb la frumusetea de langa tine inseamna a te ucide cate putin in fiecare zi. Inseamna sa fii cioburi.