Incerc sa raspund la intrebarea care ne framanta pe multi dintre noi. Cum e posibil ca pretul gazelor sa fie majorat cu 17 procente, iar statistica sa ne comunice o rata a inflatiei de numai 1 la suta in luna respectiva? Ei bine, e posibil, e greu de
Incerc sa raspund la intrebarea care ne framanta pe multi dintre noi. Cum e posibil ca pretul gazelor sa fie majorat cu 17 procente, iar statistica sa ne comunice o rata a inflatiei de numai 1 la suta in luna respectiva? Ei bine, e posibil, e greu de imaginat, dar cu ajutorul cifrelor poti face orice: sa prezinti realitatea, sa o deformezi sau cosmetizezi astfel incat sa iti iasa rezultatul asa cum trebuie. Este statistica cosmetizata? Poate ca nu, dar simplul fapt ca este discutabila este un lucru foarte grav. Sigur, institutul de statistica o sa spuna: noi calculam in functie de normele europene! Si ce daca? Asta nu ne impiedica sa ne punem intrebarea cum este posibil ca pretul gazelor in plina perioada de iarna sa se majoreze cu 17 procente, factura sa coste pana la 10 milioane de lei, iar statistica sa ne spuna: stati linistiti, preturile s-au majorat cu numai 1 la suta. Ei bine, ce face statistica? Lucreaza cu ponderi. Principalele preturi au ponderi de la 3 la 1.046 intr-un total de 10.000. Suna prea economic, asa ca voi traduce. Sa presupunem ca cele 10.000 de puncte ale statisticii inseamna 10 milioane de lei vechi, adica putin peste salariul mediu pe economie. Iar ponderea de 3, a cazarii hoteliere cheltuite in medie de romani, devine astfel 3.000 de lei vechi. Pentru ca atat considera statisticile ca se cheltuie in medie pe cazare. Iar ponderea de 1.046, adica un pic peste un milion de lei, este aferenta cheltuielilor pentru produse de morarit si panificatie. Asa ca, statistica noastra considera ca preturile sunt influentate in proportie de 8,63 la suta de pretul painii, tradus - ca si cum am cheltui 863 de mii de lei din 10 milioane pentru paine. Cheltuim atat? Dumneavoastra stiti mai bine. Si ajung si la capitolul care ma doare. Care credeti ca este influenta pentru statistica asupra preturilor a energiei electrice, gazelor si incalzirii centrale? Ei bine, 9,64 la suta, adica, la 10 milioane de lei, cheltuieli de 964.000 de lei pentru energie electrica, gaze si incalzire centrala. Comparati dumneavoastra veniturile si factura la incalzire cu ponderile folosite de statistica pentru preturi. Si ajung la gaze. Ele au o pondere de 2,65 la suta in inflatie. Ca si cand, din 10 milioane de lei, am plati 265.000 de lei pentru gazele naturale in fiecare luna. Atentie, nu numai cheltuielile pentru consumul propriu sunt influentate direct proportional de pretul gazelor, dar si preturile din industrie, din servicii, cele ale alimentelor sunt afectate in acelasi sens de scumpirile gazelor naturale furnizate. Iar statistica spune ca scumpirea gazelor afecteaza preturile intr-o proportie de numai 2,65 la suta. Adica daca maine pretul gazelor s-ar majora cu suta la suta, efectul asupra preturilor ar fi tradus printr-o scumpire generalizata de numai 2,65 la suta. Oare? Adica puterea de cumparare ne-ar scadea cu mai putin de 3 la suta prin dublarea pretului la gaze. Si ma intreb din nou: Oare? Si ma uit si la tigari: statistica spune ca pretul lor influenteaza cu 4 la suta preturile generale. Adica, daca de maine pretul tigarilor s-ar dubla, preturile s-ar majora cu 4 procente, sau, din 10 milioane de lei, fumatorii (iar in tara noastra, jumatate din populatie fumeaza, ca si la bulgari), in medie, romanii ar cheltui in loc de 400.000 de lei pe luna pentru tigari, 800.000 de lei. Au facut si bulgarii treaba asta, au majorat cu 63 la suta pretul tigarilor. Efectul? Inflatie de 3 la suta intr-o singura luna. Ori, la noi, prin taxa de viciu, preturile la tutun s-ar majora cel putin cu 60 la suta, adica o inflatie de 3 procente dintr-un singur foc. Asta in conditiile in care BNR tinteste o inflatie de 5 procente pe tot anul, din care deja a "fumat" in numai 2 luni 1,2 la suta. Ar mai ramane 10 luni in care preturile sa nu se majoreze cu mai mult de 3,8 la suta sau cel mult, cu tot cu marja, cu 4,8 la suta. Oare? In conditiile in care expertii europeni atesta cu glas tare esecul cotei unice si spun ca aproape devine o obligatie pentru Romania sa majoram fie cota unica, fie TVA-ul. Vor reexploda preturile? Asta in conditiile in care ritmul de crestere al economiei si-a schimbat sensul? Este foarte posibil. Pe unii ii va afecta putin (cei care au castigat enorm prin cota unica), insa, pe cei mai multi, scumpirile generalizate ii vor pune pe butuci. Asta, in ajunul integrarii in Uniunea Europeana. Sau poate nu. Pentru ca, deja am auzit din 2 surse credibile, una fiind chiar Presedintia, ca la nivelul Comisiei Europene se vorbeste despre un raport suplimentar de tara, in luna noiembrie, in plus fata de cel care, in mai putin de 2 luni, ar trebui sa dea verde la semafor pentru integrare la 1 ianuarie 2007, sau sa ne puna pe galben, sa mai stam o tura. Cel mai grav ar fi sa primim galben acum si rosu in noiembrie, pentru ca sunt deja voci care spun: daca tot se amana, de ce sa nu asteptam si Croatia si sa le integram atunci pe toate? Care este riscul? Pai, raspunsul vine tot de la statistica. Ea ne arata ca suntem mancatori de paine goala in proportie de 8 la suta si mancatori de cartofi in proportie de 1,2 la suta. Si ca 40 la suta din bani ii dam pentru marfuri alimentare, alti 40 la suta pentru marfuri nealimentare, iar restul, pentru servicii. Servicii prestate. Economii? Investitii? Nici un cuvant! Traim de azi pe maine. Si chiar nu mai vrem, ca natiune bogata, dar, paradoxal, cu oameni saraci, sa traim doar cu paine si cartofi. Nu este oare asta mai important decat orice circ politic?
Despre autor: