Scurt, foarte scurt, scurt de tot, intamplarea care urmeaza nici nu merita sa fie povestita.

Unui inventator, o revista importanta i-a luat un interviu lung, de sase ore, ca la sfarsit sa se dovedeasca - ce moment penibil! - ca reportofonul n-a inregistrat nimic, fiind defect. Istorisite pe scurt, in cateva cuvinte, pana si nenorocirile par sa-si piarda emotia. Un prieten, un om intre doua varste s-a asezat bun zdravan in fotoliul lui, in fata televizorului, iar cand sotia l-a intrebat ""E ceva interesant?"", el era mort. Povestea interviului ratat e tot atat de nelinistitoare ca si moartea subita a prietenului meu.
Pentru un om de stiinta indelung neluat in seama, chiar si un prim interviu de un sfert de ceas inseamna ceva. Partea proasta, la persoanele nedeprinse cu onorurile, e ca la primul interviu insira banalitati, sunt timorate si nu spun ce-ar vrea sa se stie cu adevarat despre ele. Vorbesc cum au vazut ca vorbesc altii, degeaba. Daca interviul e mai lung, de un ceas, doua, pana si-n cel mai cumpanit neluat in seama biruie dorinta de a se da o data mare. E tare greu sa tii in tine frustrarea zeci de ani, ca fetusii aceia care zac extrauterin, impachetati intr-un strat de calciu. Primul interviu, daca e de un ceas, doua, ii face pana si pe resemnati mai vioi, insa tot cabotini. E de mirare cat de conventionali si de plicticosi pot fi oamenii, care ar avea ceva de zis, daca nu trec de punctul critic al oricarui interviu mai consistent. Intr-un dialog de sase ceasuri insa se schimba treaba.
La inceput, inventatorul i-a raspuns reporterului la intrebari corect, cu multe referinte la inventia lui si la situatia ingrata a cercetatorului solitar. In sinea sa, simtea ca vorbind astfel, crispat, didactic, rateaza o sansa. Orice s-ar zice, o convorbire pe mai multe pagini, intr-o revista foarte citita, e ocazia care nu trebuie ratata. Nu se poate ca o revista cu tiraj mare sa nu ajunga si-n mana cuiva, care are motive sa cumpere inventia. Sansa, fireste, e pentru munca de o viata a inventatorului, nu pentru individ. Cand reporterul, vadit dezamagit de mersul interviului, de purtarea nenaturala a inginerului, i-a adresat cateva intrebari taioase privitoare la faptul ca desi ar fi trebuit sa fie recunoscut ca o personalitate, era mai degraba un anonim, acesta a devenit brusc un interlocutor exceptional. A vorbit sincer, cu tristete, dar o tristete plina de miez, s-a spovedit pur si simplu in fata reportofonului digital intr-un fel unic, care i-au facut pe fotograf, pe ajutorul sau, pe directorul artistic al revistei, care s-a tinut tot timpul deoparte, convins ca inventatorul nu era deloc subiectul de care avea nevoie revista, si pe reporter sa-l admire. Peste ce om teribil dadusera! Ce subiect! Cititorilor le plac invingatorii si povestile acestora, dar nici viata unuia care stia sa indure totul cu demnitate si cu atata filozofie nu era de colea.
Cum spuneam insa, cand sa faca proba, reportofonul s-a dovedit stricat. ""O sa va sunam, sa reluam discutia"", a zis evaziv reporterul evitand privirea inventatorului. ""E vina noastra"", a mai zis el, desi toata lumea stia ca de altceva era vorba. De soarta. Cu ea nu te tocmesti, hai soarto sa mai incercam o data!